Importanța Constituirii Micii Înțelegeri și a Înțelegerii Balcanice

Istoria Micii Înţelegeri şi a Înţelegerii Balcanice a fost abordată din multe perspective, politic, strategic, diplomatic, economic; au fost formulate numeroase judecăţi de valoare, opţiuni subiective, poziţii şi păreri convergente, divergente, contradictorii care au determinat apariţia şi evoluţia celor două alianţe regionale.

Mi se pare util, în cele ce urmează, să prezint câteva orientări, idei şi proiecte formulate de istorici sau oameni politici cu privire la geneza, locul, rolul şi caracterul celor două alianţe regionale.

După primul război mondial, societatea europeană a evoluat într-o nouă ordine internaţională, expresia schimbării raportului de forţe între marile puteri. Prin aplicarea principiului autodeterminării în condiţiile victoriei Antantei asupra Puterilor Centrale, a rezultat Europa naţionalităţilor. Mai ales în Europa Centrală şi de Est, dreptul popoarelor la o viaţă politică de sine stătătoare poate fi mai riguros observat ca urmare a destrămării Imperiului Austro-Ungar şi a Imperiului Rus, a năruirii Imperiului otoman şi a înfrângerii Imperiului german. Regatul României se uneşte cu toate provinciile sale istorice, Regatul Serbiei se uneşte cu Croaţia şi Slovenia, se constituie Republica Cehoslovacă; Republica Polonă renaşte prin unirea celor trei părţi ocupate de Rusia ţaristă, Austria şi Germania; Estonia, Letonia şi Lituania devin state independente şi suverane precum şi Finlanda.

Solidaritatea ţărilor mici a fost un eveniment care a modelat şi a schimbat istoria Europei, impunând la masa tratativelor diplomatice acceptarea noilor democraţii şi armonizarea geografiei politice din centrul şi răsăritul Europei cu cea din occidentul ei; tranziţia acestor state către libertatea economică şi politică a purtat cu ea speranţe, dar şi pericole de mare amploare, când învingătorii şi învinşii, primii interesaţi în respectarea Tratatelor de pace de la Paris, ceilalţi în modificarea sau chiar anularea lor, se confruntau în defavoarea stabilităţii şi păcii, paralel cu implicarea tot mai puternică în politica europeană a statelor mici şi mijlocii din Europa Centrală şi de sud-est în noul cadru politico-teritorial bazat pe principiile Societăţii Naţiunilor.

Problemele complexe ale trecutului ne încurajează să respingem clişeele şi să continuăm căutările în profunzimea acestei zone. În lucrările publicate în istoriografia occidentală, constatăm că există foarte puţin interes pentru cercetarea locului şi rolului pe care l-au ocupat statele mici şi mijlocii în cadrul relaţiilor internaţionale în perioada interbelică. „Zona“ statelor mici şi mijlocii a fost minimalizată şi prezentată ca pe o problemă anexă, sub titluri ca „Europa central şi sud-est“ sau „State balcanice“, fără o aprofundare a problematicii istorice. Cu excepţia câtorva specialişti occidentali, istoria statelor central-sud-est europene pare complicată, confuză şi nu atrage atenţia. Nu este suficient de exotică pentru a stârni curiozitatea, nici suficient de familiară pentru a înlesni înţelegerea.

Importanţa statelor din Europa centrală şi de sud-est este de netăgăduit. Două războaie mondiale au fost declanşate de marile puteri în această regiune. Fraza geografului britanic H. Machinder: „Cine conduce Europa Răsăriteană comandă centrul pământului, cine conduce centrul pământului comandă lumea“, rămâne memorabilă până astăzi din perspectiva celor două războaie mondiale şi a fostului imperiu sovietic.

Relaţiile internaţionale nu pot fi explicate fără a ţine seama de istoria ţărilor mici şi mijlocii. În prezentarea lucrării nu ne putem mulţumi cu o cunoaştere fragmentară şi superficială a statelor din zona Europei centrale şi de sud-est. Înţelegerea dinspre interior necesită o perspectivă istorică şi o apreciere a ceea ce este această regiune cu adevărat. Deşi evenimentele ce au urmat primului război mondial au produs schimbări radicale în domeniul relaţiilor internaţionale, ele nu au fost coordonate şi orientate spre stabilitatea noii ordini politico-teritoriale ale Europei. Vizibil sau în spatele uşilor închise, direct sau indirect, a continuat să se manifeste principiul „echilibrului de forţe“, principiul „compensaţiilor“, al „politicii de forţă şi dictat“.Astfel, diplomaţia secretă practicată de marile puteri înainte de război devine prezentă în trăsăturile ei definitorii şi în planul consecinţelor sale, adesea dramatice, pentru viaţa şi viitorul naţiunilor din Europa Centrală şi de sud-est şi după primul război mondial. Ameninţate fiind de forţele revizionist/revanşiste/conciliatoriste, care încep să se afirme tot mai mult în relaţiile internaţionale în anii imediat postbelici, statele mici şi mijlocii şi-au coordonat acţiunile constituind un front comun pentru apărarea integrităţii teritoriale, a menţinerii păcii şi securităţii regionale. De altfel, iniţiativele, ca şi instrumentele politico-diplomatice folosite de statele din zonă, au decurs din lupta de supravieţuire generată de combinarea şi confruntarea elementelor de geopolitică.