Idealismul și Viziunea sa Asupra Moralității în Politica Mondială

I. Definirea idelismului şi concepţia sa asupra moralităţii în relaţiile internaţionale

Idealismul în ştiinţa contemporană a relaţiilor internaţionale a fost definit şi înţeles ca socialismul utopic, liberalismul şi pacifismul secolului XIX-lea. Idealiştii credeau cu tărie în noţiunea de progres uman şi susţineau că secolul al XX-lea promite o transformare radicală a politicii dintre naţiuni, care să-i de-a acesteia o înfăţişare mai cooperantă şi transnaţională.

În practica politică a idealismului evenimentul decisiv în afirmarea sa l-a construit Primul Război Mondial. Acest eveniment dezastruos, care a distrus atat structurile politice, cat şi pe cele sociale ale Europei, era văzut ca o ultimă punere sub acuzare a politicii de forţă care guvernase relaţiile internaţionale europene timp de secole. Ideea de „echilibrare a unei puteri prin alta”, care se consideră că trebuie să stopeze ambiţiile oricărei mari puteri, s-a dovedit a fi o formă de constrangere nesigură, şi chiar înainte de sfarşitul războiului, cercetători din domeniul relaţiilor internaţionale căutau noi moduri de abordare a politicii dintre naţiuni.

Decisivă pentru această încercare era ideea că războiul nu provine din natura persoanei, cum afirmau realiştii, ci mai curand din modurile în care statele interacţionează, dar care ar putea fi, totuşi, schimbate prin educaţia morală şi acţiunea colectivă a popoarelor lumii.

Situaţia cheie a paradigmei liberal-idealiste este reprezentată prin faptul că: reprezentanţii relaţiilor internaţionale sunt un cerc larg de actori, în care intră nu doar statele, ci şi organizaţiile guvernamentale şi nonguvernamentale, grupuri sociale, companii private şi chiar persoane. Mai mult chiar, idealiştii insistă pe faptul că statul nu poate fi văzut ca actor raţional şi unitar. Politica mondială a statului este o luptă permanentă la aceleaşi niveluri prin acorduri şi compromisuri a intereselor structurilor de stat, a sistemelor militare şi civile, a partidelor şi mişcărilor politice precum şi a unor asociaţii şi grupuri profesionale.

Conform concepţiei idealiste, lipsa unei puteri în relaţiile internaţionale nu înseamnă că este lansat principiul „ajută-ţi singur”. Crearea şi lărgirea împuternicirilor organizaţiilor internaţionale, perfectarea normelor dreptului internaţional, democratizarea relaţiilor internaţionale, popularizarea normelor universale despre morală, dreptate, adevăr fac după idealişti posibilă conducerea la aceleaşi niveluri, în politica mondială, nu doar a statelor mari, dar şi a altor state ca cele foarte mici, precum şi organizaţiile nonguvernamentale. Mai mult chiar, idealiştii sunt doar parţial de acord cu teza referitoare la lipsa în relaţiile internaţionale a unei puteri centrale, ce ar avea putere în luarea deciziilor necesare de dus spre îndeplinire de către toţi actorii. Pluralismul actorilor internaţionali presupune pentru idealişti şi pluralismul scopurilor lor. În acest pluralism o mai mare prioritate o au principiile universale, ca cel despre democratizare, pe baza căruia trebuie să se formeze o nouă ordine mondială, care să răspundă intereselor întregii omeniri.

În concordanţă cu paradigma liberal iealistă, comunitatea mondială a statelor democratice, prin susţinerea şi presiunea opiniei publice, poate foarte uşor să rezolve conflictele apărute între membrii ei pe cale paşnică, prin metode de drept, ridicarea numărului şi rolului organizaţiilor internaţionale care vor îmbunătăţi nivelul de cooperare între state. Una din priorităţile acestora este crearea sistemului de securitate colectivă, pe baza dezarmării de bună voie şi refuzul comun de a duce război ca instrument a politicii mondiale, sisteme ce vor permite încetarea războaeielor mondiale şi conflictele armate între state.

Rezultatul schimbărilor avute loc în R. I. va fi posibilitatea de a trece peste caracterul lor anarhic şi apariţia unei comunităţi paşnice în care nu va fi loc pentru războaie şi conflicte. În opinia idealiştilor nu este exclusă nici crearea unui organism mondial, condus de ONU şi care să acţioneze în concordanţă cu o constituţie mondială, bine pusă la punct în toate detaliile. Anume pentru faptul că războiul este componenţa unui program politic, tocmai acest program trebuie schimbat, consideră idealiştii. Ceea ce trebuie accentuat este interesul comun pe care toate naţiunile îl au pentru menţinerea păcii şi crearea unei ordini, care să fie însoţită de moralitate. Din cele expuse mai sus reiese clar că idealiştii pun în mod prioritar rolul ce poate fi jucat de morală în politică. În acest sens, Kant afirma că politica nu poate înainta nici un pas fără a se conforma în faţa moralei, aceasta oferindu-i soluţii pe care politica nu le are .

Kant a fundamentat, în lucrarea „Critica raţiunii practice”, conştiinţa legii morale prin binecunoscuta formulă : „...acţionează întotdeauna după o maximă care ai vrea în acelaşi timp să devină o lege universală” şi în conformitate cu care are statutul unei autonomii absolute, stand ca fundament la baza oricărei acţiuni umane, cu alte cuvinte omul devenind scop şi nu mijloc, cum se întrevedea în sintagma machiavellică. Depăşind această viziune exclusivistă, Kant definea, în lucrarea „Spre pacea eternă”, istoria ca a fi un „progres în conştiinţa libertăţii” întrevăzand posibilitatea şi necesitatea unei complementarităţi între politică şi morală, complementaritate acceptată .