Globalizarea și dilemele identității

“În centrul culturii moderne se află globalizarea;

în centrul globalizării se află practicile culturale”

John Tomlinson

Conceptul de globalizare este unul multidimensional ( iar variatele definitii difera de cele mai multe ori in functie de domeniul de referinta. ) se refera la o crestere a interactiunilor la nivel global si o interdependenta intensificata la nivel economic, social, tehnologic, cultural, politic şi ecologic s.a. Globalizarea este adesea menţionată în legătură cu o serie de caracteristici: punerea în legatură a popoarelor (creşterea dependenţei dintre naţiuni), micşorarea distanţelor prin intermediul tehnologiei si rezolvarea unor probleme globale (de la efectul de seră la terorism sau trafic de fiinţe umane) , precum si crearea unei pieţe economice comune .

Pe de alta parte intervine conceptul de identitate naţională, acesta se poate referi în egală măsură la trăsăturile distinctive ale unui grup ca naţiune (aceeaşi descendenţă, limbă, cultură, religie), cât şi la sentimentul de apartenenţă al unui individ la acestea (manifestat prin respectarea obiceiurilor, tradiţiilor, cutumelor specifice). „Identitatea se constituie din acele elemente despre care membrii unei colectivitati nationale cred ca-i particularizeaza , deosebindu-i de alte comunitati omoloage. Din acest unghi , identitatea nationala parte ca o forma a identitatii sociale.

Globalizarea ca orice proces , prezinta atat avantaje cat si dezavantaje. Dintre cele din urma putem mentiona tendita de uniformizare, aplicabila inclusiv la nivel cultural, unul dintre aspectele definitorii ale identitatii. Diversitatile culturale sunt de multe ori prezentate drept obstacole majore ale colaborarii sau integrarii diferitelor comunitati - cum este de pilda-cazul integrarii europene. Dar ele pot fi privite si ca elemente ale unei necesare complementaritati ca factori mai curand favorizanti ai cooperarii, ai apropierilor inter- si intracomunitare. Exista intotdeuna un fond comun, exista ratiuni genral umane dincolo de diferentele antionale, etnice, culturale,etc. In cazul Europei, exista o cultura comuna bazata pe traditia iudeo- crestina si umanista, e xista un spirit european, plasmuit de-a lungul secolelor din mostenirea graca romana , si un spirit al inidividualismului, dar si al esteticului rod al mostenirii grecesti.

Exist aun nucleu ireductibil d e elmnete culturale care constituie baza civilizatiei europene.Chiar daca identitatea sa ramane inca de de finisat Europa reprezinta se poate spune-o comunitate de destin.

Globalizarea si cultura nationala” nu este doar o sintagma, ci reprezinta o dilema reala. Avem, pe de o parte, procesul de globalizare, vazut atât ca proces natural, cât si ca proces dirijat, iar pe de alta parte, avem reactia de raspuns a universului cultural, mai bine spus a patrimoniului cultural al fiecarei natiuni. Globalizarea include exportul si impunerea modelelor culturale si socio-economice occidentale, fiind definita ca o situatie noua, de constructie a unui sistem planetar caracterizat printr-o enorma capacitate de comunicare si schimburi informationale la scara planetara. Dincolo de definitiile formale ale globalizarii, este cazul sa insistam asupra atitudinii ce trebuie adoptata în fata unui fenomen ce se afirma ca ar putea afecta cultura nationala româna. Unii sustin ca fenomenul gloablizarii are ca efect diversificarea culturilor nationale, altii - în special francezii - sustin contrariul.

Solutia este de a prezerva ceee ce este posibil din identitatea culturala nationala, sa stabilim anumite limite de acceptare ale americanizarii. Rezistenta la americanizare are forme subtile. Exemplul mitului Dracula, pe care occidentalii îl exploateaza în folos propriu - dar românii, paradoxal, nu reusesc sa si-l asume, desi personajul istoric care-l inspira face parte din patrimoniul istoric si cultural românesc -este doar unul din multele exemple posibile. Daca nu vom întelege la timp riscurile unei rezistente prea înversunate, riscam sa cadem în capcana francezilor sau si mai rau a arabilor, care nu ascund ca nu le place America. Sau, cel mai mai rau, ne-am putea plasa din eroare în categoria paranoicilor anti-globalizare.Realitatea este ca termenul globalizare a fost lansat de americani. Francezii au preferat termenul mondializare, deoarece în conceptia francezilor, mondializarea ar defini respectul fata de culturile tarilor participante la fenomenul globalizarii economice. Dar chiar si francezii, cu toate excesele nationale specifice, recunosc ca exista beneficii ale globalizarii mai ales în domeniul informatic si în cel economic.