Funcționarul și Funcția Publică

Definirea conceptului de funcționar public și funcție publică

Funcționarul public este definit ca o persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul instituțiilor publice sau altor persoane juridice de interes public.

Funcția în cadrul administrației publice, poate fi definită “ca un ansablu de atribuții stabilite prin lege sau prin actele juridice emise pe baza și în executarea legii, atribuții pe care le îndeplinește o persoană fizică angajată într-un organ al administrației publice și care are abilitatea legală de a îndeplini aceste atribuții ale administrației publice”.

Fiecare funcție publică se caracterizează prin anumite trăsături, dar tuturor funcțiilor publice le sunt comune următoarele:

- Funcția publică reprezintă un complex de drepturi și obligații, care nu sunt facultative, ci obligatorii pentru persoana investita;

- de asemenea, funcția publică are caracter de continuitate care decurge din însăși continuitatea existenței statului; din aceasta nu trebuie să tragem concluzia că funcția publică nu poate fi exercitată intermitent; nu trebuie confundată funcția însăși cu realizarea ei;

- funcția publică nu poate face obiectul unei înțelegeri între părți; ea este rezultatul unui act universal de voință prin investirea legală ce acordă persoanei care exercită funcția;

- functia publica este accesibila tuturor cetatenilor, in conditiile legii;

Asupra funcției publice există mai multe tipuri de concepții pe care le au în general, funcționarii:

Funcția publică este vazută ca:

- meserie de contact cu publicul (funcțiile de ghișeu, funcțiile prin care se realizează anumite prestații în favoarea cetățenilor, funcțile prin care se exercită controlul de vamă, de bilete de tren etc.);

- meserie tehnică, dificilă și adesea periculoasă, funcționarul nefiind într-un raport direct cu publicul (dispeceratul unui nod de cale ferată ce dirijează circulația trenurilor);

- mijloc de exprimare a autorității, funcție ce le dă funcționarilor anumite satisfacții;

- funcția publică este privită prin natura sa ca o funcție socială; aceasta implică de la început că acela care o exercită să aibă o veritabilă vocație de a se preocupa de cauza publică.

Funcționarul pubic este, deci, persoana fizică investită cu o funcție publică cu caracter de permanență în serviciile autorității centrale sau locale, ori în instituțiile publice care aparțin acestora. Ocuparea funcției de către funcționar, în mod legal se face prin simpla investire sau prin investirea urmată de încheierea unui contract de muncă, sau prin simpla încheiere a unui contract de muncă.

Comunicarea între instituţia publică şi cetăţeni

Autorităţile publice trebuie ca, prin întreaga lor activitate, să urmărească satisfacerea interesului general al populaţiei, iar instituţiile administraţiei publice au obligaţia să se apropie de membrii colectivităţilor locale şi să menţină un contact permanent cu aceştia. În acest sens, administraţia publică trebuie să comunice, să fie deschisă dialogului, să respecte şi să ia în considerare cetăţeanul.

Comunicarea publică reprezintă forma de comunicare ce însoţeşte activitatea instituţiilor publice în vederea satisfacerii interesului general. Mesajele transmise cuprind informaţii de utilitate publică. Astfel comunicarea publică trebuie să facă cunoscute cetăţenilor existenţa oraganizaţiilor din sectorul public, modul de funcţionare şi atribuţiile acestora, legalitatea şi oportunitatea deciziilor adoptate. Totodată, prin comunicarea publică se urmăreşte cunoaşterea nevoilor şi dorinţelor populaţiei pentru ca instituţiile publice, prin rolul şi atribuţiile pe care le deţin, să vină în întâmpinarea acestora, realizând astfel un interes general.

Comunicării publice îi revine rolul de a convinge, că prin politicile instituţionale realizate, precum şi prin deciziile publice adoptate, se urmăreşte un interes general, obţinându-se astfel adeziunea cetăţenilor.