UE face parte dintre cele mai de succes proiecte de unificare din storie. Dupa perioadele tulburi de dupa razboaie, continentul european a depasit criza cu ajutorul integrarii. Natiunile europene au constientizat ca dezvoltarea se realizeaza prin cooperare in toate domeniile. Conflictele de orice fel se solutioneaza doar pe calea negocierii. Acestea reprezinta doar cateva motive pentru care Uniunea Europeana a dobandit recunoasterea internationala ca model pentru cooperarea regionala si pentru politica de urmat. Integrarea economica europeana a avut influente pozitive asupra dezvoltarii economice si asupra standardelor de viata ale cetatenilor. Schimburile economice intre tarile europene au devenit mult mai dinamice datorita eliminarii taxelor vamale si a contingentarilor, in prima faza, prin stabilirea uniunii vamale. Apoi au fost eliminate barierele netarifare prin introducerea libertatii de miscare a bunurilor, serviciilor, capitalurilor si a persoanelor. Ulterior, introducerea monedei unice europene a constituit pentru unele tari europene trecerea la o noua etapa a integrarii: Uniunea Economica si Monetara. Etapa spre care tinde Uniunea Europena prin Tratatul de la Lisabona este accea a cetateniei unice europene si a unei Constitutii comune, insa deocamdata aceasta faza a integrarii politice nu a fost atinsa. Pentru a intelege mai bine procesul integrarii europene trebuie amintite cateva evenimente anterioare formarii uniunii propriu-zise dar care au stat la baza comunitatii europene de astazi. Catastrofa reprezentata de cel de-al Doilea Razboi Mondial a dus la infiintarea unor organizatii menite sa impiedice izbucnirea de noi conflicte si care sa fie un fel de garantie a pacii si stabilitatii in zona europeana. De altfel, la nivel mondial si Organizatia Natiunilor Unite a fost constituita inca din anul 1945 iar Fondul Monetar International tot in 1945. Organizatii astfel infiintate - atat internationale, cat si europene - aveau in comun faptul ca erau forme de cooperare pur interstatale. Sustinatorii ideii de stat federal european, adica cei care sustineau o forma mai intensa de cooperare, au incercat sa obtina, macar in anumite domenii, un grad mai mare de integrare, in speranta ca astfel se va ajunge la o extindere progresiva a ariilor de cooperare. Franta a oferit premisele concrete in sensul urmaririi acestei strategii, care de altfel venea sa raspunda unor interese nationale proprii: cooperarea la nivelul industriei carbunelui si a otelului. Aceasta cooperare urma sa monitorizeze tendintele de dezvoltare din industria grea germana, dar urmarea, in egala masura, sa incurajeze procesul de impacare dintre statul francez si cel german. Astfel, in 1950, ministrul francez de externe, Robert Schuman, a prezentat un plan pentru crearea unei autoritati pentru controlul productiei de carbune si otel pe teritoriile Republicii Federale Germane si ale Frantei, asa numitul Plan Schuman. La scurt timp dupa aceea, in 1951, reprezentantii Frantei, Germaniei, Italiei, Belgiei, Luxemburgului si Olandei au semnat la Paris Tratatul privind constituirea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului. Au fost puse bazele unei organizatii cu totul noi: nu era vorba doar de o zona de liber schimb, ci si de impunerea unei piete comune, un domeniu extrem de important la acea vreme. Propunerile statelor Benelux privitoare la cooperarea si in alte domenii au fost enuntate la Conferinta de la Messina in anul 1955, de catre ministrii de externe ai statelor membre ale CECO, ele fiind extrem de bine primite. In cele ce au urmat, s-a stabilit un comitet format din reprezentanti guvernamentali sub conducerea ministrului belgian de externe Paul-Henri Spaak, care urma sa elaboreze un raport, invitand si Marea Britanie sa ia parte la dezbateri. Marea Britanie s-a retras insa pentru ca nu credea ca putea fi creata o zona de liber schimb atat de libera cat si-o dorea ea. Raportul Spaak, prezentat in 1956 a devenit astfel baza negocierilor care urmareau echilibrarea destul de dificila a intereselor intre Germania si Franta. In 1957 s-a ajuns la un consens: Tratatele pentru constituirea unei Comunitati Economice Europene (CEE) si a unei Comunitati Europene a Energiei Atomice (CEEA) au fost semnate la Roma, de unde si numele "Tratatul de la Roma", de catre statele membre ale CECO si au intrat in vigoare la data de 1 ianuarie 1958. Obiectivul principal al Tratatului de la Roma era instituiriea unei piete comune, adica eliminarea totala a barierelor comerciale dintre statele semnatare prin instituirea unor tarife vamale externe si a unei politici comerciale comuna. In schimb, anumite reglementari cu privire la coordonarea politicii economice si monetare, precum si la alte domenii, ca de exemplu politica agrara, politica transporturilor sau anumite aspecte care tineau de politica sociala aveau un continut mai generalist. In ceea ce priveste factorii determinanti ai procesului de integrare, putem spune ca, in acel moment, amintirea inca vie a razboiului si interesul in vederea mentinerii pacii au trecut intr-un plan secundar, interesele economice ale statelor devenind, in schimb, tot mai importante.
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).
