Educația ca obiectiv în cadrul politicilor publice privind rromii

O scurtă introducere

Politicile publice pentru rromi au cunoscut o evoluţie ascendentă, în special în ultimii patru ani, datorită, pe de o parte, reprezentanţilor comunităţilor de rromi care şi-au asumat responsabilităţi în ceea ce priveşte drepturile şi condiţiile de viaţă şi, pe de altă parte, instituţiilor naţionale şi internaţionale care au inclus problematica rromă pe agenda politică.

Guvernul României a abordat situaţia minorităţii rrome prin elaborarea şi aplicarea unor politici publice complete şi complexe care să uşureze integrarea socioeconomică a acestei minorităţi, eliminarea practicilor discriminatorii cu care se confruntă membrii ei dar şi prezervarea identităţii culturale specifice romilor.

Politicile guvernului în acest domeniu, concentrate sub umbrela cadrului legislativ oferit de Strategia Guvernului României de Îmbunatatire a Situaţiei Romilor(H.G. 430/2001) sunt elaborate la nivel central de către toate ministerele şi structurile guvernamentale, sub coordonarea instituţiei special create în acest scop: Agentia Naţională pentru Romi ( a cărui principală responsabilitate este coordonarea politicilor publice şi implementate la nivel local ) printr-o vastă reţea de experţi (judeţeni şi locali), de mediatori (sanitari şi şcolari) şi de structuri (birouri), toate având ca scop ameliorarea situaţiei etniei rrome din România.

I. Lipsa educaţiei ca sursă de excluziune la populaţia de rromi

Dreptul la educaţie al tuturor copiilor şi tinerilor, indiferent de origine socială sau etnică, de sex sau apartenenţă religioasă, garantat de Constituţia României este departe de a constitui o realitate în cazul populaţiei de etnie romă.

În 1992, C. Zamfir şi E. Zamfir constatau ca doar 51% dintre copiii de rromi din ţara noastră având vârsta de 10 ani frecventau regulat cursurile scolare. Alţi 14 % întrerupseseră şcoala, 16 % o frecventau „când si când” iar 19 % nici nu se înscriseseră vreodată.

Situatia era alarmantă dar s-a considerat că introducerea condiţiei de a frecventa şcoala pentru obţinerea alocaţiei de stat o va rezolva în mare parte. După 6 ani, în urma cercetării din 1998, situaţia este puţin mai bună.

Desi însă există 16% potenţialii viitori analfabeţi printre copii rromi de vârstă şcolară procentul celor care frecventează regulat şcoala este acuma de 63% pentru clasele I – VIII şi mai ridicat pentru clasele mici. Deşi, pe de o parte, este generatoare de excluziune socială pentru că cei care nu merg la şcoală sunt excluşi de la obţinerea alocaţiei pentru copii, condiţionarea acordării alocaţiei de frecventare a şcolii reduce excluziunea socială pentru cei care, mergând ( oarecum de nevoie la scoală ) fără a avea mai mult şanse în viitor, să se integreze pe piaţa muncii şi să traiască mai bine.

Atitudinea rromilor faţă de educaţie este însă în continuare negativă. Atunci când nu este obligatorie, educaţia formală este în bună parte refuzată de rromi, chiar dacă este gratuită precum grădiniţa, liceul, şcolile vocaţionale sau facultăţile de stat.

Situaţia frecventării ciclurilor de învaţământ este şi mai gravă: dacă un sfert dintre rromi nu au făcut nici o clasă şi aproape jumătate din ei au făcut maxim 4 clase, doar 5 % au terminat liceul şi doar 0,2% au urmat o facultate.

Este evident că analfabetismul este o sursă primară de excluziune extrem de semnificativă pentru populaţia de rromi din România. Practic cei 39 % anaflabeţi si semianalfabeţi au în primul rând şanse minime de participare pe piaţa muncii. Importanţa pe care şcoala o are pentru copiii rromi este extrem de mare. Practic este, în multe cazuri, singurul mod prin care ei pot scăpa din cercul vicios al excluziunii sociale: sărăcie – dezinteres, pentru şcoală-analfabetism, lipsa unei profesii şi a salariului, sărăcie. Printre măsurile care s-au dovedit extrem de eficiente în proiecte-pilot trebuie menţionată introducerea unei mese gratuite în şcoală( pentru toţi copii săraci, nu numai pentru cei rromi ). O astfel de măsură pe care alte ţări au introdus-o de la începutul secolului XX şi încă o mai păstrează ar putea atrage la şcoală majoritatea copiilor de rromi.

Unele studii (Ţiganii.Între ignorare şi îngrijorare, ICCV, 1992, 1998, Copiii romi din România, Salvaţi Copiii-UNICEF, 1999) relevă faptul că una dintre categoriile de populaţie grav afectată de fenomenul participării reduse la educaţie este această etnie. În cazul educaţiei preşcolare, participarea copiilor romi este de aproape patru ori mai scăzută decât participarea întregii populaţii la acest nivel de educaţie, inegalităţile continuând în învăţământul primar cu aproximativ 25% mai puţin decât ceilalţi copii şi gimnazial, în cazul căruia participarea şcolară este cu 30% mai redusă. Analfabetismul este o problemă cu care se confruntă aproape 40% din populaţia adultă de etnie romă. Acest procent foarte ridicat al analfabetismului a crescut în perioada de tranziţie, afectând populaţia tânără cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani.

II. Politici educaţionale de stimulare a participării şcolare, special destinate populaţiei de etnie romă