Omul beneficiaza de drepturi inerente tuturor fiintelor umane oriunde s-ar afla, indiferent de statutul sau regiunea unde s-a nascut, locuieste, lucreaza sau traieste, indiferent de nationalitate, rasa, sex, credinte religioase,filozofice sau politice, stare materiala, deoarece aceste prerogative au un caracter universal, ceea ce constituie un fundament al drepturilor lor egale si inalienabile, ca un corolar al libertatii, dreptatii, securitatii si pacii mondiale. Cadrul institutional international al drepturilor omului este format din organizatiile internationale guvernamentale care au competente in aceasta materie. Alaturi de acestea, un rol important, in continua crestere, revine - in virtutea statutului lor consultativ (cu vocatie universala sau regionala) - organizatiilor internationale neguvernamentale. Evident, este vorba despre cele care au inclusa promovarea si/sau protectia drepturilor omului intre obiectivele lor sau au fost creare exclusiv in acest scop. Natiunile Unite reprezinta o structura foarte larga si foarte complexa pentru astfel de preocupari, in sistemul sau coexistind organisme cu structuri si competente variate, tinind seama si de conventiile adoptate in domeniul drepturilor omului sub egida sa, care prevad, la randul lor, unele organisme de evaluare a modului in care statele-parti isi indeplinesc obligatiile. Functiile principale ce revin acestor organizatii ce formeaza cadrul institutional al drepturilor omului sint promovarea, in cea mai mare parte din cazuri, si/sau protectia drepturilor omului. In ceea ce priveste metodele utilizate in cadrul acestor structuri, acestea sint foarte variate, incerdndu-se, de fiecare data, adaptarea lor la scopurile urmarite si la resursele existente. Oricum, contactul politic interguvernamental este esential, el fiind facilitat prin schimbul de experienta rezultat din discutarea rapoartelor transmise de catre state, in baza obligatiilor pe care si le-au asumat. In anumite situatii, dialogul interguvernamental, este amorsat prin procedura unor sesizari (plingeri) interstatale sau individuale, precum si prin alte modalitati convenite. Cadrul institutional al Natiunilor Unite Dupa primul razboi mondial, alaturi de drepturile civile si politice, au fost inscrise in unele constitutii adoptate drepturi noi, denumite sociale (dreptul sindical, dreptul la greva, dreptul la securitatea muncii), consacrandu-le ca fiind un drept sacru si inviolabil. Inca din primii ani ai celui de-al doilea razboi mondial, cercurile conducatoare din unele tari participante la coalitia antihitlerista s-au preocupat de ideea consfintirii pe plan international a unor principii de drept privind drepturile omului, "restaurarii libertatilor individuale clasice". Atrocitatile petrecute in rastimpul celui de-al Doilea Razboi Modial i-au facut pe oameni sa se gandeasca cum ar putea aplica, pe tot cuprinsul lumii, principiile enuntate de drepturile omului. Istoria nu trebuia in nici un caz sa se mai repete vreodata. Toti oamenii lumii trebuiau sa se bucure de drepturi si libertati fundamentale. Acest lucru a constituit una dintre cele mai importante forte motorii care au condus la infiintarea Organizatiei Natiunilor Unite. Prin aderarea tuturor statelor la aceasta organizatie, drepturile omului nu mai erau claustrate la nivelul statelor si deveneau o problema a comunitatii statale internationale. Contractul incheiat intre tarile membre, asa numita Carta a Natiunilor Unite, a fost adoptat la data de 26 iunie 1945. Dupa cel de-al II-lea razboi mondial, Natiunile Unite au capatat, conform Cartei, un rol deosebit de important in ceea ce priveste promovarea internationala a drepturilor omului. Numeroase organe principale si subsidiare din sistemul O.N.U. desfasoara anumite activitati in aceasta directie. O functie deosebita o are Adunarea Generala, care, prin numeroasele sale rezolutii, a contribuit intr-o masura importanta la afirmarea si dezvoltarea drepturilor omului. In baza art. 62 al Cartei O.N.U. Consiliul economic si social (E.C.O.S.O.C.) are un rol deosebit in domeniul drepturilor omului. El poate "sa faca recomandari in scopul promovarii respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale". De asemenea, conform art. 68, Consiliul poate infiinta comisii in domeniile economic si social si pentru protectia drepturilor omului. Comisia drepturilor omului este organismul central. in cadrul sistemului Natiunilor Unite care se ocupa cu probleme ale drepturilor omului. Este un organ subsidiar al E.C.O.S.O,C, infiintat in 1946. La constituirea Comisiei numarul membrilor sai a fost de 18. In anul 1961 - prin Rezolutia nr. 845 a E.C.O.S.O.C. - numarul membrilor Comisiei a crescut la 21; in 1966 la32; in 1979 la 43, iar in anul 1990 la 53 de membri, cati arei si in prezent. Membrii Comisiei sunt alesi pe o perioada de 3 ani, pe o baza geografica echitabila (15 membri din statele Africii, 12 membri din statele Asiei, 11 membri din statele Latino-Americane si Caraibe, 5 din statele Est-Europene si 10 membri din Europa Occidentala si alte state). In principiu, in baza mandatului sau, stabilit printr-o serie de rezolutii E.C.O.S.O.C., Comisia este competenta sa se ocupe de orice chestiuni privind drepturile omului. Activitatea Comisiei consta, in principal, din incurajarea respectarii drepturilor omului pe plan mondial: elaborarea. unor proiecte privind documentele internationale in. domeniul drepturilor omului - spre exemplu, proiectele celor doua Pacte referitoare la drepturile. omului; examinarea situatiilor de violare a drepturilor omului in orice parte a lumii, cu un accent special pe situatiile de violari masive si flagrante; incercarea de a preveni si elimina, prin persuasiune si dialog, violarile drepturilor omului; elaborarea recomandarilor pentru asigurarea respectarii normelor universal recunoscute si acordarea de asistenta prin programul serviciilor consultative ale Centrului pentru drepturile omului.
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).
