Definirea regimurilor de securitate - NATO ONU OSCE și UE ca organizații de securitate

În vremuri de schimbări, când normele şi obişnuinţele împărtăşite pot să nu fie suficiente pentru rezolvarea dilemelor internaţionale şi atingerea cooperării, instituţiile joacă un rol-cheie. Acestea sunt structuri concrete, tangibile, cu funcţii şi misiuni specifice. Aceste instituţii s-au înmulţit rapid în ultimele decenii şi continuă să joace un rol din ce în ce mai important în afacerile internaţionale. Organizaţiile internaţionale (OI) cuprind organizaţii interguvernamentale (OIG-uri) precum ONU şi organizaţii neguvernamentale (ONG-uri) precum Comitetul Internaţional.

Din rândul OIG-urilor regionale, Uniunea Europeană înglobează unele dintre cele mai importante organizaţii, dar nu este singurul exemplu. Altele includ Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud - Est (ASEAN), Piaţa Comună din America de Sud (MERCOSUR). Rolurile funcţionale ale OI-urilor sunt importante pentru efectul lor global asupra relaţiilor internaţionale.

ONU şi alte organizaţii internaţionale au şi puncte tari şi puncte slabe în sistemul internaţional anarhic. Suveranitatea statală creează o nevoie reală de astfel de organizaţii la nivel practic, pentru că nu există nici un guvern mondial central care să îndeplinească funcţia de coordonare a acţiunilor statelor în beneficiul tuturor. Totuşi, suveranitatea statală limitează substanţial puterea ONU şi a altor OI-uri, deoarece guvernele îşi rezervă puterea între ele, şi nu o deleagă ONU sau altcineva. ONU a avut şi are un raport ambivalent cu aceste puncte tari şi slabe – pe de o parte, asigurând un management remarcabil la nivel global, iar pe de altă parte, părând neajutorată în faţa suveranităţii chiar şi a celor mai mici state (ca să nu mai vorbim de marile puteri).

Structura O.N.U. gravitează în jurul Adunării Generale a O.N.U., în care reprezentanţii tuturor statelor stau împreună într-o încăpere enormă, ascultă discursuri şi adoptă rezoluţii

Adunarea Generală este alcătuită din totalitatea membrilor organizaţiei. Adunarea Generală a ONU dezbate orice iniţiativă pe care un stat membru le aduce, face recomandări membrilor ONU sau Consiliului de Securitate. Primeşte şi examinează raporturile anuale şi speciale ale Consiliului de Securitate. Se întruneşte în sesiuni anuale ordinare (luna septembrie) dar în cazuri de urgenţă se întruneşte în sesiuni extraordinare.

Hotărârile Adunării Generale se iau cu o majoritate de 2/3 din membrii prezenţi şi votanţi.

Atribuţii ale acesteia mai sunt şi alegerea de noi membrii şi alegerea membrilor nepermanenţi ai Consiliului de Securitate, mandat de 2 ani.

Din punct de vedere organizaţional, face recomandări dar nu decide, doar dezbate şi recomanda Consiliului de Securitate.

Consiliul de Securitate

Consiliul de Securitate este compus din 15 membrii ONU, dintre care 5 membrii permanenţi şi 10 membrii nepermanenţi, aleşi la 2 ani; membrii permanenţi sunt Republică Populară Chineză, Frântă, Marea Britanie, SUA şi Federaţia Rusă.

“Consiliul de Securitate ONU din punct de vedere al componenţei istorice a cunoscut importante modificări: din 1945, până în 1971, membru permanent a fost Republică China pentru că comunitatea internaţională a refuzat să recunoască Republică Populară Chineză că subiect de drept internaţional, abia recunoaşterea SUA a Republicii Populare Chineză este membru permanent. Altă schimbare în 1992, că urmare a destrămării URSS locul în Consiliul de Securitate că membru permanent a fost Federaţia Rusă.

Atribuţiile Consiliului de Securitate: supune spre organizare raporturi anuale ale situaţiei în lume; poate ancheta orice diferend care ar putea conduce la un conflict militar; poate decide ce măsuri trebuiesc luate pentru a se da urmare rezoluţiilor sale, aceste măsuri pot cuprinde: întreruperea totală sau parţială a relaţiilor economice şi a comunicaţiilor de orice fel cu statele care agresează (prevederea articolului 41 din Carta ONU, Irakul ocupă Kuweit şi decide ca nici un stat să nu aibă legătură economică cu Irak); poate decide acţiuni militare menite să restabilească pacea şi securitatea internaţională ca Status. Ex: 135 de trupe comuniste din N atacă Coreea de S, ONU intervine militar deşi nu are trupe militare şi, Rusia boicota prin neparticipare, astfel în anii '50-'53 acţiunile se desfăşoară cu ajutorul ONU.

Membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate au drept de veto, opoziţia unuia dintre ei înseamnă anularea deciziei, membrii nepermanenţi pot vota oricum, din cauza acestui drept de veto, unele conflicte nu se pot rezolva.

Membrii nepermanenţi sunt aleşi după regiunea geografică. Există o opoziţie la nivel internaţional faţă de această instituţie din partea statelor emergente ce, cer să devină membre permanente ale consiliului (ex: Germania, Japonia, India, Indonezia, Brazilia şi Africa de S).

Structura este ca urmare o situaţie geo-politică din perioadă anului 1945, forţe ce sunt pe cale de coborâre, de asemenea, există o poziţie din ce în ce mai categorică, comunitatea internaţională solicita o anumită moralizare a acestei instituţii şi cere respingerea Republicii Populare Chineze, pentru problemele de nerespectare a drepturilor omului şi ocuparea statului independent.

Secretariatul General ONU

Secretariatul General are în conducere un secretariat general, recomandat de Consiliul de Securitate, mandat de 5 ani şi poate fi reales o singură data.

Secretarul ONU nu poate să primească instrucţiuni de la nici un guvern al nici unui stat membru, nici măcar propriului guvern.

Funcţia de secretar general a apărut în 1946 şi alegerea acestora creionează toate statele.

Primul a fost al Norvegiei TRYGVE LIE până în 1952, urmând un vecin, din Suedia DAG HAMMARSKJOLD până în 1961 când moare într-un accident de avion, i-a urmat în funcţie ministrul de externe U TANT în perioada 1961-1971, un alt european, KURT WALDHEIM (din Australia), în perioada 1971-1981 (acesta a reuşit în Croaţia să lichideze un număr foarte mare de sârbi, fiind decorat pentru această), după ce a părăsit funcţia de secretar general a fost numit preşedinte al Austriei, i-a urmat în funcţie un om politic din Peru, AWER DEREZ DE CUELLAR, tot două mandate în perioada 1981-1991 (înainte de a fi ales face o declaraţie că va încerca să condamne URSS pentru intervenţia din Afganistan şi pentru a sili URSS să între în defensivă). Un alt secretar vine din Africa şi anume din Egipt, BUTROS GHALI, cu un singur mandat, creştin copt (ramură a creştinătăţii, fiind mai vechi în rit şi practică decât cea creştină) intră în conflict cu SUA prin poziţia net război faţă de conflictul din Israel.

Penultimul vine tot din Africa, din Gana, numit KOFI ANNAN, căsătorit cu o cetăţeană suedeză, nepoată a celebrului luptător, ceea ce îi asigură două mandate.

Ultimul BAN KI MOON, din Coreea de Sud care încă nu şi-a încheiat nici primul mandat.

Limbile oficiale utilizate în instituţia ONU sunt engleză, franceză, spaniolă, rusă, arabă şi chineză.

Instituţiile specifice ONU

1. Organizaţia Internaţională a Muncii - Geneva, se ocupă cu sprijinirea legislaţiei muncii în caz că apare un conflict cu statul

2. Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultura - Roma, se ocupă cu probleme legate de alimentaţie şi de a trimite alimente în zonele de conflict.

3. Fondul Monetar Internaţional - Washington, impune condiţii, se semnează un acord nu neapărat din punctul de vedere al regimului economic şi din punct de vedere politic.

4. Bancă Mondială - Washington intervine pentru ajutorarea statelor membre ONU.