Cum Vede România Democrația

Democraţia nu şi-a pus amprenta asupra României. Lucrurile au stat exact invers. Noi am creat un soi de guvernare democratică ceva mai aparte, ce seamănă cu o neobosită pendulare între comunism şi un ideal utopic.Vina este în totalitate a noastră. Am fost dezamăgiţi de ceea ce înseamnă democraţie în realitate, ne-am simţit dezarmaţi în faţa competiţei presupuse de o piaţă liberă, ne încredem în formalitatea instituţiilor democratice, ne este străin termenul de pluralism etnic şi vedem în democraţie doar o sumedenie de drepturi şi libertăţi individuale uitând de obligaţiile noastre, necesare pentru ca ea să existe.

Cuvintele care exprimă esenţa eseului punctează aspectele ce reflectă România democratică: dezamăgire, iluzionare, pluralism etnic, lege nescrisă, piaţă liberă, libertate de tip pozitiv, libertate de tip negativ.

Introducere

Voi încerca să ilustrez felul în care s-a adaptat România fenomenului numit democraţie. Schimbarea regimului politic, venirea la putere a poporului, a fost ceva îndelung aşteptat şi foarte mult dorit. Însă acum democraţia este privită ca un duşman abil ce a reuşit să înşele aşteptările românilor.

Voi încerca să lămuresc de ce se aude acel murmur nostalgic, acel oftat: „Era mai bine pe vremea comuniştilor.”

Voi încerca să ilustrez cum s-a vrut instaurarea unui întreg sistem, cel democratic, având în vedere doar drepturile şi beneficiile şi ignorând faptul că mai există şi anumite lucruri pe care ar trebui să le facem pentru ca întreg mecanismul să meargă.

1. Prea multe iluzii

Toţi au sperat la prea mult. Democraţia era asociată în mod necesar cu bunăstarea economică. S-a crezut că toate visele şi speranţele puse sub lacătele comunismului îşi vor găsi împlinirea în cadrul guvernării democratice. S-a crezut că vom asista la o înflorire în masă a culturii, intelectualii dobândindu-şi o libertate deplină a cuvântului. Dar mai ales s-a crezut că democraţia va aduce odată cu ea şi o creştere economică spectaculoasă, democraţia nefiind în imaginaţia românilor nimeni altcineva decât un personaj pozitiv cu buzunarele pline de bani gata să îi împartă tuturor.

Însă între visele românilor şi faptele ca atare discrepanţa este uluitoare. S-au asociat în mod eronat anumite trăsături democraţiei. În mintea românilor democraţia este singurul vinovat pentru toate lucrurile nefaste din ţară, din cauza ei toate lucrurile merg rău. Românii, un popor „inocent”, nu sunt responsabili de nimic din ceea ce se întămplă. Ei au considerat că revoluţia este sacrificiul suprem. Ei au crezut că după căderea comunismului şi proclamarea democraţiei, lucrurile vor merge în bine de la sine.

Regimul democratic este în primul rând o formă de guvernare şi nu un ingredient minune care să facă să izvorască râuri de lapte şi miere pentru toţi românii înfometaţi de comunism, dar ghiftuiţi de vise.

Terry Lynn şi Schmitter , într-un articol scris imediat după căderea comunismului, trag un semnal de alarmă asupra unei marii iluzii: aceea că odată cu instalarea democraţiei într-un stat, se va instala în mod automat şi necesar şi bunăstarea. În viziunea lor, democraţia nu aduce odată cu ea creştere economică, pace socială, administarare mai eficientă, piaţă liberă, armonie politică. Totuşi se acceptă faptul că ea presupune mai multe şanse decât alte regimuri pentru obţinerea acestor lucruri dezirabile.