Introducere Trecerea de la o comunitate care asigura cooperarea in doua sectoare economice foarte bine definite, compusa din sase state, la o uniune politica, vamala, comerciala si economica, formata din douazeci si sapte de state, intr-un interval istoric relativ scurt denota, in primul rand, o capacitate remarcabila de adaptare, de extindere si de aprofundare pentru o entitate politica inedita, care nu are precedent in mediul international . In al doilea rand, scurta istorie a proiectului european indica un fundament solid care a asigurat o rezistenta de invidiat pentru un organism politic nou aparut in ecosistemul international, care s-a confruntat inca de la creare, atat cu crize interne substantiale , cat si cu dificultati pe plan international, comparabile cu cele interne. Din combinarea reusita intre cele doua seturi de caracteristici delimitate mai inainte a rezultat o flexibilitate extrem de rentabila a mecanismului politic, institutional si decizional al Uniunii Europene, chiar o anumita versatilitate, care a asigurat o acomodare convenabila intre politicile supranationale comunitare si propensiunea naturala a statelor membre catre pastrarea si promovarea suveranitatii nationale. In final, aceasta flexibilitate naturala a proiectului european a asigurat viabilitatea, functionalitatea si succesul Uniunii. Daca pentru specialisti in stiinta politica definirea riguroasa si univoca a naturii entitatii europene si a mecanismului sau de functionare este un deziderat comparabil poate cu teoria unificatoare din fizica, pentru factorii de decizie - fondatori, ideologi, oameni politici, birocrati etc. - prioritatea a reprezentat-o realizarea unui organism politic functional, atipic, capabil sa raspunda provocarilor interne si internationale, inclusiv crizelor, cu mijloace diferite atat de cele ale statelor, cat si de cele specifice organizatiilor internationale. Asupra temeiului care a asigurat reusita procesului de integrare europeana si a mecanismului care explica modul de functionare a acestei entitati politice non-standard s-au formulat mai multe teorii, fiecare incercand sa identifice ideile si conceptele cele mai adecvate pentru a explica fenomenul integrarii europene, precum si mecanismele si actorii esentiali care pot da seama de dinamica integrarii. Conceptele efectului de difuzare (spillover) si functiei care genereaza forma, formulate de neofunctionalisti in anii 50 si 60, atunci cand se puneau bazele Uniunii si cand esuau primele tentative de instituire a unei comunitati politice la nivel european, distinctia intre politicile/sectoarele politice in care poate avea loc comunitarizarea si cele in care statele preferau sa isi mentina prerogativele suverane la nivel national, propusa de integuvernamentalism in anii 60 si in anii 90, in circumstantele refuzului Frantei de a participa la reuniunile Consiliului si progresului inregistrat dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht, precum si reiterarea constitutionalizarii entitatii politice europene de catre federalisti ca solutie la stagnarea procesului de integrarea in anii 80 si la inceputul secolului XXI reprezinta ideile esentiale ale celor mai semnificative modele teoretice referitoare la procesul integrarii. In ciuda deosebirilor dintre teoriilor referitoare la integrarea europeana, o trasatura comuna a acestora o reprezinta preocuparea de a pune in evidenta specificitatea, originalitatea, dinamismul si flexibilitatea proiectului european. Astazi, dupa ce procesul de integrare europeana a avansat atat de mult din punct de vedere economic, obiectivul initial isi pastreaza forta de atractie si mentine in joc natiuni cu puncte de vedere diferite asupra finalitatii integrarii. Nivelul ridicat de prosperitate, solidaritatea antrenata prin metoda comunitara de integrare, modelul social promovat de europeni si extrem de atractiv intr-o lume aflata in plina criza a valorilor morale, plasata sub "domnia cantitatii", sunt puncte de sprijin, repere valorizante pentru sustinerea procesului de integrare. Dar, daca metodei comunitare ii revine meritul de fi salvat ideea de Europa unita, in prezent, ea se dovedeste incapabila, cel putin din anumite perspective, sa se constituie in suport "tehnic", metodologic, pentru unificarea politica. Adeptii unei uniuni sub formula federativa sunt de parere ca se impune un salt in planul metodei de la functionalism la politic. Functionalismul s-a dovedit eficient pentru etape intermediare de integrare economica, un numar relativ redus de tari si cu niveluri, in general, apropiate de dezvoltare economica. Dar, utilitatea lui in planul integrarii politice si al democratizarii Europei s-a dovedit a fi limitata . Acolo unde tarile membre au considerat ca le este mai favorabil, au refuzat participarea la un mecanism de integrare (spre exemplu, moneda unica, Europa sociala, spatiul Schengen), ducand la o Europa cu geometrie variabila.
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).
