Controlul Administrativ

Controlul administrativ reprezintă acea formă de verificare a activităţii administraţiei publice înfăptuit de către autorităţile/structurile administraţiei publice, în conformitate cu legea, asupra activităţilor de la nivelul administraţiei publice.

Controlul administrativ constituie forma cea mai complexă a controlului asupra activităţii organelor administraţiei publice, ce decurge din faptul că administraţia publică alcătuieşte cel mai complex şi diversificat sistem de autorităţi statale, care asigură o gamă largă şi variată de servicii publice pentru a căror realizare sunt antrenate importante resurse, umane, financiare, materiale, cu implicaţii directe asupra formelor controlului administrativ care trebuie să vizeze întreaga activitate administrativă, ca cea mai completă formă de control a activităţii administraţiei publice.

Noile tipuri de relaţii existente la nivelul administraţiei publice româneşti, prin îmbinarea raporturilor de tip ierarhic, specifice administraţiei de stat, cu raporturile ce impun colaborarea şi cooperarea cu administraţia publică locală autonomă determină complexitatea formelor de control administrativ, care adaugă controlului clasic, de tip ierarhic, controlul de tutelă administrativă, fapt important dacă avem în vedere că activitatea de control presupune întotdeauna existenţa a două subiecte: subiectul activ (cel care controlează) şi subiectul pasiv (cel controlat).

Prin raportare la structura ansamblului de autorităţi care realizează administraţia publică şi complexul relaţiilor care se stabileşte între acestea, reţinem, ca principiu, dreptul de control general al Guvernului asupra întregii administraţii publice, după cum urmează: organele subordonate direct sau indirect Guvernului sunt controlate de acesta în baza raportului de subordonare, organele de stat centrale autonome, dacă legea fundamentală nu reglementează un control special al Preşedintelui României sau al Parlamentului, sunt controlate de asemenea de Guvern în baza art. 102 alin. (1) din Constituţie, iar organele care realizează autonomia locală în unităţile administrativ-teritoriale sunt controlate de Guvern în temeiul dreptului de tutelă administrativă, potrivit art. 102 şi 123 din Constituţie .

Iată textul alin. (2) al art. 102 din Constituţia României : Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. Aşadar, în măsura în care Constituţia nu reglementează un control special al Preşedintelui României sau al Parlamentului, Guvernul este legitimat să controleze autorităţile administrative ce îi sunt direct sau indirect subordonate, organele centrale autonome şi, prin coroborarea textului menţionat cu cel al art. 123 din Constituţie ce consacră dreptul de tutelă administrativă, autorităţile administraţiei publice locale ce realizează autonomia locală.

Controlul administrativ a fost definit ca fiind acea activitate ce se desfăşoară regulat, în cadrul structurii generale a administraţiei publice, ca o componentă fundamentală a mecanismului administrativ, al cărei scop îl constituie asigurarea conformităţii conduitei administrative cu comandamentele statale, prevăzute de lege, realizându-se unitatea de scop şi acţiune în administraţia publică.

Realizarea controlului urmăreşte identificarea eventualelor disfuncţii, a cauzelor are le-au generat, a condiţiilor de natură a favoriza abaterile şi, după caz, persoanele vinovate, şi de a dispune sau, după caz, de a recomanda măsurile necesare pentru eliminarea carenţelor semnalate şi sancţionarea vinovaţilor, în cadrul scopului general de evaluare anticipată şi posterioară a acţiunii administrative. Dreptul de control administrativ poate fi expres conferit prin lege sau este consecinţa directă a unui raport de subordonare.

Funcţiile controlului administrativ au fost grupate astfel:

a) funcţia de constatare sau de monitorizare a activităţii supusă controlului;

b) funcţia preventivă, care vizează evitarea apariţiei unor carenţe în activitatea controlată;

c) funcţia corectivă, pentru eliminarea cauzelor ce au generat disfuncţii sau erori în activitatea controlată;

d) funcţia sancţionatorie, în temeiul căreia poate fi antrenată răspunderea juridică a subiectului pasiv al controlului, sub diferite forme, în funcţie de gravitatea abaterilor.

În ceea ce priveşte operaţiunile de control, acestea au caracterul unor operaţiuni administrative care urmăresc să stabilească conformitatea obiectului controlat cu obiectivele care trebuie realizate de către organele administrative controlate, cu mijloacele şi procedeele utilizate pentru acesta. Operaţiunile de control pot fi mai simple sau mai complexe după cum elementele din baza de referinţă comportă un grad mai mic sau mai mare de apreciere şi de tehnicitate din partea autorului controlului.

Controlul de legalitate presupune în primul rând cunoaşterea temeinică a reglementărilor legale privitoare la activitatea controlată.

Obiectul controlului îl poate constitui, în mod individual sau în ansamblul lor, totalitatea mijloacelor umane, materiale, financiare, precum şi mijloacele şi procedeele folosite de organele administraţiei publice. Într-o altă opinie, obiectul controlului în administraţia publică îl constituie acţiunile şi inacţiunile, conduita organului administraţiei publice sau a funcţionarului acestuia, modul concret în care aceştia şi-au exercitat atribuţiile cu care au fost investiţi.

Apreciem că obiectul general al controlului administrativ îl constituie verificarea legalităţii, inclusiv pe considerente de oportunitate, a întregii activităţi desfăşurate de către cel controlat.

După cum arătam, tipologia formelor de control administrativ consacră câteva criterii de clasificare, respectiv forme ale controlului administrativ. Între acestea, relevante sunt cele ce ţin de poziţia organului de control faţă de organul controlat, care distinge între controlul administrativ intern şi controlul administrativ extern, respectiv din punctul de vedere al sferei controlului, acest criteriu cu referire la controlul general şi la cel specializat. Din punct de vedere al momentului în care intervine activitatea de control, în raport cu activitatea care constituie obiectul controlului, controlul poate fi anterior, concomitent sau posterior. Sub aspectul modalităţii de exercitare a controlului administrativ, remarcăm posibilitatea organizării acestuia ca o modalitate permanentă, în general de autorităţi cu atribuţii de control, sau ca o modalitate inopinată, din oficiu sau la cerere.