Constituțiile unor state membre ale UE

Definirea conceptelor de: Stat şi Constituţie

1.1. Statul

Fiind un fenomen social foarte complex şi având o existenţă milenară, extinsă la scară planetară, statul a căpătat de-a lungul timpului o diversitate de definiţii. Astfel, Esmein a definit statul ca fiind personificarea juridică a unei naţiuni, precum şi ca subiect şi suport al autorităţii plublice. Maurice Haurion definea, la rândul lui statul ca fiind personificarea juridică a unei naţiuni înfăptuită ca urmare a centralizării politice, economice şi juridice a elementelor naţiunii şi realizată în vederea creării regimului civil. Tot Hauriou spunea că statul este instituţia esenţială a ordinii sociale, înfăptuită ca asigurând durata mişcării de ansamblu, lentă şi uniformă a societăţii. În opinia unui alt constituţionalist francez, Léon Duguit, statul ar fi apărut şi rămâne astfel, ca fenomen natural rezultat prin diferenţierea naturală între indivizi şi prin impunerea de către un grup social a forţei sale asupra celeilalte părţi a populaţiei.

În cadrul unei societăţi organizate statal, puterea politică se exercită la nivel global şi are două funcţii principale:

1. funcţia de organizare socială

2. funcţia de conducere a societăţii

Dintr-o asemenea perspectivă, la originea sa, statul, în sensul cel mai general al termenului, este un fapt (social) şi rămâne astfel, indiferent de forma şi caracteristicile pe care le capătă în epoca modernă. Nu este însă vorba exclusiv de dominaţia pe care statul ar impune-o asupra populaţiei. În afară de dominaţie, statul exercită:

• autoritate morală şi chiar religioasă (cu excepţia statului contemporan);

• economică (autorităţile statului stabileau în antichitate regulile generale ale producţiei, repartiţiei şi schimbului de produse);

• socială (statul este factor de echilibru social şi apără ordinea socială);

• juridică (statul este factor de echilibru)

Dintr-o perspectivă filozofică, Hegel definea statul ca o entitate abstractă, a cărei realitate însăşi, de natură universală, stă în cetăţenii săi, dar el există cu adevărat, trebuind să-şi determine existenţa sa abstractă doar ca voinţă şi acţiune individuală.

Max Weber propune o definiţie sociologică, afirmând că statul este acea asociere umană care îşi arogă dreptul de a avea, în graniţele unui anumit teritoriu, monopolul asupra constrângerii fizice legitime. Tot acesta afirma că statul constituie un raport de dominare a oamenilor de către oameni, bazat pe instrumentul exercitării legitime a constângerii. Deasemenea pentru ca statul să existe trebuie ca cei dominaţi să se supună autorităţii celor ce se pretind a fi, la un moment dat dominatori.Statul modern, în concepţia sa este o unitate de dominaţie instituţionalizată, care încearcă, în cadrul unui teritoriu, să monopolizeze, ca instrument al dominaţiei, constrângerea fizică legitimă, concentrând în acest scop mijloacele materiale ale administraţiei în mâinile unui conducător, privindu-i în acest scop pe toţi funcţionarii autocraţi, „cu stare”, de drepturile lor anterioare asupra acestor mijloace şi aşezându-l în locul lor, în fruntea ierarhiei, pe acest conducător.

Potrivit teoriei marxiste, statul este apreciat ca un instrument al luptei de clasă, care a apărut ca rezultat al conflictelor inerente existente în societate şi care are rolul de a înfăptui conducerea societăţii de către clasa dominantă (prin dictatură). Marx vedea statul ca pe o maşină guvernamentală, în masura în care aceasta, prin diviziunea muncii formează un organism propriu, distinct de restul societăţii.

1.2. Constituţia

Noţiunea de Constituţie poate fi definită în funcţie de elementele sale de conţinut din diferitele etape ale evoluţiei constituţionale. Cu toate acestea, în toate definiţiile Constituţiei se menţin unele constante, precum lege fundamentală, forţă juridică superioară, principiile organizării puterii şi a statului, etc.

Multe dintre definiţiile Constituţiei au în vedere nu doar elementele de conţinut ale noţiunii, ci şi exigenţele formei pe care Constituţia o îmbracă şi ale procedurii speciale de adoptare – criteriul formal al definirii Constituţiei. Astfel se vorbeşte de Constituţii:

• materiale

• formale

În sens material, Constituţia reprezintă ansamblul de norme ce

Reglementează o anumită categorie de relaţii sociale – cele care apar în sfera organizării şi exercitării puterii. Astfel, doctrinarii francezi din perioada interbelică,cum ar fi Joseph Berthélémy şi Paul Duez, defineau Constituţia ca fiind „ansamblul marilor principii care reglementează organizarea de stat”.