Daca de la greci am mostenit termenul de politica, de la romani am preluat un alt concept fundamental: puterea. Grecia, o lume a participarii, a exercitiului civil si a negocierilor, a dat istoriei politica, in timp ce Roma - civilizatie a autoritatii, a disciplinei militare si a dominatiei imperiale - ne-a lasat conceptul puterii.
Din antichitate si pana in prezent, puterea a ramas elementul central al politicii. In orizontul realitatii politice, puterea este miza principala a tuturor competitiilor, tratativelor si conflictelor, precum si instrumentul lor fundamental.
Conform lui Thomas Hobbes, primul teoretician care a caracterizat problematica puterii drept esentiala in politica, sustinea ca "singura cale de a intemeia o putere comuna care sa fie in stare sa ii apere pe oameni de invazia strainilor si de loviturile unuia impotriva altuia, asigurandu-i in asa fel incat prin propria lor dibacie si prin roadele pamantului sa poata sa se hraneasca si sa traiasca multumiti, este de a acorda toata puterea si forta unui singur om, sau unei adunari de oameni care sa poata reduce toate vointele la una singura prin pluralitatea de opinii" (Leviathanul)
In Leviathanul lui Hobbes, puterea este conceputa ca ansamblul mijloacelor de care dispune un om pentru a obtine un bine oarecare, pe care nu-l poseda inca. Pentru Hobbes, puterea este naturala atunci cand rezulta din "facultati ale corpului sau ale spiritului, cum ar fi forta, frumusetea, prudenta, artele, liberalitatea, nobletea". "Puterile instrumentale sunt cele care, dobandite gratis primelor sau gratie norocului, reprezinta mijloacele si instrumentele ce permit obtinerea a si mai multa putere: astfel sunt bogatia, reputatia, prietenii si actiunea aceea secreta a lui Dumnezeu pe care oamenii o numesc sansa". Se observa faptul ca filosoful englez nu considera necesara utilizarea unor termeni diferiti pentru a desemna facultatile fizice si intelectuale ale omului, oportunitatile lui sociale si manifestarile obiectelor in natura.
Pentru Max Weber, politica este o nazuinta spre participarea la putere sau influentarea si impartirea ei, fie intre state, fie in cadrul unui stat intre grupurile de oameni pe care le include. Weber afirma: "cel care face politica tinde spre putere, concureaza pentru a o avea, fie ca mijloc de realizare a diferitelor scopuri ideale sau egoiste, fie numai de dragul puterii in sine, pentru a se bucura de prestigiul dobandit prin ea." ("Politica, o profesie si o vocatie")
Individul apartine mai multor grupuri sociale, de adeziune (ex: sindicate, partide, cluburi artistice etc), apartine unei familii, nationalitati, clase sau categorii sociale etc. A apartine unui grup social inseamna a recunoaste ca acel grup poate sa impuna anumite norme de comportament, o conduita conforma scopurilor pe care el le urmareste; aceasta este puterea grupului, puterea sociala. Astfel, se pot identifica tot atatea specii ale puterii cate activitati si grupuri distincte exista. (putem vorbi de puterea familiala, puterea economica, puterea religioasa etc).
Puterea politica este una dintre aceste specii particulare ale puterii sociale, specifica societatii civile. Cei mai multi analisti identifica fenomenul puterii politice prin raportare la stat. Prin urmare, prin putere politica se intelege puterea in stat.
Anton CARPINSCHI & Cristian BOCANCEA, "Stiinta politicului" vol.1, ed. Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iasi, 1998. Asist. Univ. Ana - Maria BUIGA, "Curs Introductiv in Stiintele Politice
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).
