Comparație sisteme politice - Marea Britanie vs China

• Introducere:

China (Zonghua Renmin Gongheguo), țară din estul Asiei are o suprafata de 9.571.300 km2, a treia țară ca suprafață (după Rusia și Canada), neincluzând Hong Kong, Macau și teritoriul care se află sub controlul Republicii Chineze din Taiwan, pe care China il consideră o provincie renegată. Capitala Chinei este Beijing, deși cel mai populat centru urban este Shanghai. China are peste 20 de orase mari cu o populatie minimă de 1 milion de locuitori, printre care: Tianjin, Wuhan, Shenyang. China este ţara cu cea mai numeroasă populaţie din lume. La sfârşitul anului 2002, numărul populaţiei din China era de 1 miliard 284 de milioane 530 de mii (cu excepţia celei din Regiunile Administrative Speciale Hong Kong şi Macao, precum şi a celei din provincia Taiwan), reprezentând o cincime din populaţia totală a lumii.

Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord este un stat independent din Europa de Est. Este compus din patru ţări tradiţionale: Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, precum şi din mai multe teritorii dependente. Capitala sa este oraşul Londra. Teritoriul său este compus din Insula Marea Britanie, partea de nord a Insulei Irlanda şi un număr de mici insule aflate în mările înconjurătoare (circa 1000 de insule). Populaţia este de 60,2 milioane locuitori (a 20-a populaţie ca mărime din lume).

• Constrangeri ale istoriei

În timp ce Marea Britanie este una din cele mai vechi democrații ale lumii, China, aflată în celălalt colț al lumii, împlinește 61 ani de comunism. Acest fapt însa nu a împiedicat-o să devină în 2008 al treilea lider mondial. Cu o creștere economică deosebită începând cu prima decadă a secolului XXI, China se impune la nivel politic și economic pe plan mondial.

Dacă democrația își punea bazele în Marea Britanie prin domnia statului de drept (sec XII), apariția partidelor politice (sec XIX) și recunoșterea votului universal în sec XX , China rămâne un Imperiu până la 1 ianuarie 1912, așadar un Imperiu vechi de 2133 de ani. De altfel, China nu este numai cea mai populată țară din lume, ci se poate lăuda ca fiind și cea mai veche civilizație de pe planetă. Timp de doua milenii, Imperiul Chinez a reprezentat propriul său univers, asimilând Coreea, Vietnam și alte țări vecine și cerând altora tribut, printre care și Japoniei. Pe parcursul lungii istorii feudale a Chinei, sunt câteva perioade socotite cele mai înfloritoare precum cele ale împăraţilor Wen şi Jing din dinastia Han, domnia lui Zhenguan din Tang, cea a lui Yongxuan din Ming, ale lui Kangxi, Yongzheng, Qianlong din Qing, şi cea a Statelor Combatante. Cele cinci dinastii ,,înfloritoare’’ au la bază ideea că dinastiile precedente au sfârşit în haos şi noua domnie este în plină ascensiune. Punctul lor comun: unificarea statului, stabilitatea mediului politic, puterea ţării, prosperitatea economică şi culturală. Astfel, în timp ce guvernamantul modern al Marii Britanii se forma în timpul Reginei Victoria, în China, în zorii veacului al XVII-lea, la putere au ajuns împăraţii manciurieni care, după ce au răsturnat dinastia Ming au adoptat tradiţiile chinezeşti şi au fondat dinastia Qing, ultima dinastie a Imperiului Chinez. Timp de mai bine de 200 de ani dinastia Qing a condus liber dar apoi, în secolul alXIXlea a trebuit să accepte expansiunea comercială a puterilor occidentale. Sfârşitul epocii Qing a fost marcat de revolte populare atât de mari încât guvernul nu mai putea controla det o mică parte a ţării. În 1900, ,,Boxerii’’,soldaţi chinezi patrioţi, au înfruntat armatele europene dar, din pricina lipsei de armament moderm, revolta lor a eşuat. La puţină vreme după înfrângerea ,,Boxerilor’’dinastia Qing s-a prăbuşit, punând capăt unei epoci imperiale ce a durat 2000 de ani.