Comisia Comunitatilor Europene (cunoscuta in special sub numele de Comisia Europeana) a aparut in 1967, cand executivele celor trei Comunitati CECO, CEE si Euratom au fuzionat. Ea era astfel succesoarea Inaltei Autoritati a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, a Comisiei Comu-nitatii Economice Europene si a Comisiei Comunitatii Europene a Energiei Atomice. Dintre acestea, Inalta Autoritate a CECO, creata in 1952, avusese cele mai multe atributii, fiind si institutia cu cea mai mare competenta supranationala. Primul sau presedinte, Jean Monnet, a fost cel care a contribuit in mod deosebit la crearea sa, insistand asupra importantei existentei unui organism care sa gestioneze industria de otel si carbune, independent de guvernele statelor participante. Rezultatul final al negocierilor dintre statele fondatoare a dus insa la aparitia unui for cu mult mai putine puteri si mult mai mare influenta din partea statelor decat ar fi vrut Monnet. motiv pentru care acesta a si demisionat din functie. In mod similar, celelalte doua Comisii au dobandit si ele puteri mai limitate, fiind chiar mult mai mult decat Inalta Autoritate sub controlul politic al Consiliului de Ministri ai statelor membre, fuzionarea din 1967, realizata in primul rand pentru a eficientiza activitatea celor trei Comunitati, nu a adus cu sine multe schimbari, Comisiei Europene revenindu-i, ca si inainte, responsabilitatea de a coordona si supraveghea im-plementarea politicilor comunitare, de a reprezenta Comunitatea Economica Europeana in negocierile comerciale cu terte parti si de a propune noi politici.
In prezent, Comisia este in primul rand institutia responsabila pentru for-mularea propunerilor legislative. Acestea trebuie sa aiba baza legala in tratate sau in amendamente ale tratatelor si sunt trimise Consiliului Uniunii Euro pene si Parlamentului European spre adoptare. Dreptul de initiativa legislativa ii apartine aproape exclusiv Comisiei, desi atat Consiliul cat si Parlamentul ii pot solicita acesteia elaborarea de propuneri in anumite domenii. Anterior Tratatului de la Maastricht, Consiliul nu se putea opune propunerilor Comisiei decat prin unanimitate de voturi, insa aceasta dispozitie a fost modificata, ceea ce a dus la diminuarea monopolului legislativ al Comisiei. Rolul de initiator al propunerilor legislative a fost redus insa si printr-un alt proces care se bazeaza in mod ironic pe un principiu sustinut initial de catre Comisie si anume principiul subsidiaritatii. Conform acestuia, deciziile trebuie luate la nivelul cel mai apropiat de cei pe care punerea lor in aplicare ii afecteaza cel mai mult. Deoarece guvernele au acces la nivelul local, regional si national intr-o mai mare masura decat Comisia, statele invoca acest principiu ori de cate ori nu doresc sa implementeze propunerile legislative ale Comisiei.
Comisia are insa si alte atributii. Asa, de pilda, asigura aplicarea tratatelor in acord cu legislatia europeana, putand sa aduca un stat membru in fata Curtii Europene de Justitie in cazul in care acesta nu isi indeplineste obligatiile asumate prin tratate si alte acte conexe. In plus, din anii '90 Comisia a inceput sa castige noi competente comunitare (uneori chiar exclusive), in domeniul anumitor politici. De asemenea, Comisia este cea care propune Consiliului si Parlamentului planul de buget si tot ea este cea care il implementeaza, dupa aprobare. In acest sens, responsabilitatea principala consta in gestionarea cheltuielilor pentru Fondurile Structurale. Din 1990, Comisia se ocupa si de alocarea fondurilor pentru regiuni cu care Uniunea a incheiat parteneriate economice (asistenta acordata fostelor state comuniste din Europa Centrala si de Est, fostul spatiu sovietic si Balcanii de Vest). Conform Tratatului de Instituire a Comunitatii Europene, Comisia este in continuare cea care reprezinta Uniunea pe scena internationala, inclusiv in negocierile comerciale. Este de asteptat insa ca situatia actuala sa se schimbe intr-o oarecare masura dupa intrarea in vigoare a Tratatului Constitutional (in curs de ratificare) ce propune crearea functiei de Ministru de Externe al Uniunii Europene, precum si a functiei de Presedinte al Consiliului European. Comisia Europeana joaca si un rol important in procesul de largire a Uniunii, decizia finala revenind totusi Parlamentului si Consiliului.
Nu in ultimul rand, Comisia are atributii executive, implementand si administrand toate deciziile adoptate de Consiliu. Datorita complexitatii acestui demers. Comisia dispune de un amplu sistem de comitete (denumit in eurojargon comitologie), care are in general rolul de a discuta impactul adoptarii deciziilor la nivel national.
Pe langa personalul tehnic si administrativ (eurocrati), Comisia este compusa si dintr-un Colegiu de Comisari alcatuit in prezent din 27 de membri, cate unul
1.Enciclopedia Uniunii Europene, coord.Luciana-Alexandra Ghica, ed.Meronia, Bucuresti, 2005
2.Dreptul Uniunii Europene, Gilbert Gornig, ed.C.H.Beck, Bucuresti, 2007
3.Uniunea Europeana - Sistemul Institutional, Iordan Gheorghe Barbulescu, ed.Tritonic, Bucuresti, 2007
4.Server-ul educational D@dalos: http://www.dadalos.org/rom
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
