Analiza comparată a statelor Canada și Belgia din punct de vedere politic

INTRODUCERE

Belgia şi Canada sunt două state care au structuri politice asemănătoare. Se poate realiza o comparaţie între ele şi cel mai important este faptul că ambele sunt regimuri politice parlamentare. Cele două state au evoluat diferit, iar caracterul lor politic a avut influenţe ale marilor puteri, ceea ce a dus la un grad ridicat de complexitate a structurilor politice.

Pe tot întinsul acestei lucrări, vom avea în vedere compararea celor două ţări având în vedere structura de stat a acestora, principalele funcţii ale structurilor constituţionale şi caracterul cultural.

1. Repere istorice ale sistemului constituţional

În realizarea constituţiilor celor două ţări s-au regăsit caractere francofone. În Canada , deoarece acest stat a fost întemeiat de coloniştii francezi stabiliţi la inceputul secolului al XVI- lea pe malurile fluviului St. Laurent. Aceasta şi-a păstrat caracteristicile franceze chiar dacă Anglia a cucerit acest stat în 1760, şi de-a lungul timpului au existat contradicţii între conservatorismul naţional francez şi stăpânirea britanică. În sec al XVIII- lea din această cauză, Canada s-a separat în două provincii: Canada Superioară şi Canada Inferioară .

În timp ce Canada are la origini un caracter francofon, Belgia, după ce şi-a programat independenta faţă de Olanda , la 4 octombrie 1830, un guvern provizoriu va decide convocarea unui Congres naţional însărcinat cu examinarea unui proiect de constituţie inspirat în deosebi din textele Constituţiei Franţei din 1791, Legea fundamentală a Olandei din 1814 şi Carta Franceză din iulie 1830. Constituţia va fi promulgată la 7 februarie 1831.

Canada şi-a câştigat independenţa mult mai tarziu, în 1931, devenind stat suveran membru al Commonwealth-ului .

În anul 1867 parlamentul britanic a adoptat „Actul Americii de Nord Britanice”, care a organizat Canada pe principiile unei federaţii constituite din 4 provincii: Ontario, Quebec, Noua Scoţie şi New Brunswick., pe când Belgia în urma procesului de federalizare din anii ′80 ai secolului XX este împarţită în trei mari regiuni administrative: Wallonia, Flandra şi capitala ţării Bruxelles şi de asemenea patru regiuni lingvistice: Regiunea de limbă franceză, regiunea de limba olandeză, regiunea bilingva Bruxelle şi regiunea de limbă germană.

În prezent Canada este formată din zece provincii care beneficiază de o largă autonomie şi două teritorii aflate sub controlul Guvernului federal. Baza constituţionala a federalismului canadian – aparent un instrument eficient a deosebirilor etnice, religioase, culturale – nu a reuşit să împiedice acumularea la nivelul unor provincii a contradicţiilor grave, fie între Guvern şi Parlamentul federal şi organismele locale de guvernare. De pilda, Guvernul şi Adunarea Naţionala a provinciei Quebec reclamă cunoaşterea de către structurile federale a caracterului distinctiv al acesteia în virtutea limbii şi a culturii, precum şi a legislaţiei sale civile, în timp ce anumite partide şi grupuri naţionaliste francofone pretind chiar o separare totală a Quebec-ului sau cel puţin o autonomie mai larga a acestei provincii fondatoare a Dominionului în cadrul federaţiei .

Federalismul belgian, spre deosebire de cel canadian, este reprezentat tocmai prin această componenţa originală: decupajul geografic urmează traseul regiunilor lingvistice.

În literatura de specialitate se sustine că federalismul belgian este atipic şi are 4 trăsături distincte :

- Caracterul disociativ, în sensul că regiunile şi comunitaţile lingvistice nu se unesc pe criterii politice;

- O triplă subordonare legislativă a ceteţeanului faţă de legislaţia federală, cea a comunitaţilor şi cea a regiunilor;

- Existenţa unei multitudini de colectivităţi politice: una federală, trei comunitare, trei regionale, una de limbă franceză şi regiunea bilingvă Bruxelles;

- Procesul de federalizare nu s-a incheiat, aflându- se în evoluţie.