Cand in anul 1945, printr-un acord generos de vointe, erau puse bazele Natiunilor Unite, sperantele omenirii pareau indeplinite ,,renasteau constiintele, glasul ratiunii chema la cautarea... chezasiilor pacii... se puneau acele fundamente trainice relatiilor internationale" care dadeau garantii recladirii pacii si convietuirii pasnice. Sublimele expresii, ,,Noi, popoarele Natiunilor Unite, hotarate sa izbavim generatiile viitoare de flagelul razboiului... sa practicam toleranta... sa traim in pace unul cu celalalt...am hotarat sa ne unim fortele pentru mentinerea pacii si securitatii internationale" au intrat in istorie dar nu au izbavit omenirea de acel teribil flagel si nu au asigurat supremul bun: pacea. Cu toate ca deceniile care au urmat au adus noi si noi dezvoltari ale dreptului international si ale instrumentelor menite sa previna conflictele si sa mentina pacea (a se vedea profundele schimbari in sanul Natiunilor Unite, acordurile si tratatele regionale, codificarea normelor si principiilor convietuirii pasnice, s.a..) ,,conflictele armate au continuat, imbracand forme din ce in ce mai grave, cu tot arsenalul consecintelor lor distrugatoare". La inceput de nou mileniu, globalizarea transforma lumea. O minoritate de tari si indivizi concentreaza beneficiile revolutiei tehnologice, generand polarizari destabilizatoare cu efecte nedemne pentru societatile civilizate: criminalitate, trafic de droguri, arme si de fiinte umane, terorism si teroare. ,,Saracia afecteaza peste doua milioane de oameni, care supravietuiesc cu mai putin de un dolar pe zi". Maladii, disparute candva, se extind progresiv, speranta de viata scade, iar accesul la tehnologii devine iluzoriu pentru jumatate din populatia lumii. Saracia si inegalitatea alimenteaza tensiunile interne si internationale, constituind noi surse de razboi. in ultimii 15 ani conflictele interne au facut peste 5 milioane de victime si mult mai multe stramutari si migratii de populatie. Armele de distragere in masa au cunoscut dezvoltari alarmante, iar pericolul utilizarii lor creste necontenit, sustinand politicile de forta sau de amenintare cu forta. Intr-o lume a saraciei, nesigurantei si insecuritatii, pericolele a noi si noi conflagratii, razboaie sau conflicte sangeroase planeaza permanent, intrucat ,,aceste fenomene grave, accentuate de acumularea unor mijloace de distragere fara precedent, de multiplicarea presiunilor si a constrangerilor militare, economice si de alta natura, de actele de folosire a fortei si a amenintarii cu forta... pun in fata omenirii... marea problema a eliminarii definitive si irevocabile a razboiului, a tuturor actiunilor agresive din viata internationala". Tematica operatiunilor de mentinere a pacii, cu atat mai mult utilizarea CIVPOL (Politiei Civile a Natiunilor Unite) in acest gen de operatiuni, a fost putin analizata pe plan international, cu atat mai putin in tara noastra. Iata, de ce, pentru Romania, tara care si-a definit prioritatile strategice intr-un nou tip de aliante, abordarea istoricului operatiunilor de mentinerea a pacii este necesara. Din aceste ratiuni s-a nascut si lucrarea de fata, conceputa ca sursa de informare si instrument de lucru pentru specialisti, organismele guvernamentale si practicienii domeniului, stiuta fiind participarea cu forte armate, contingente de politie si unitati de jandarmerie pe teatrele operatiunilor de mentinere a pacii. Armata si operatiunile de pace Pentru a intelege ratiunile existentiale ale actualelor misiuni de mentinere a pacii desfasurate sub egida ONU, este necesara o incursiune istorica asupra evolutiei ,,activitatilor politienesti". Cu toate ca, inca de la inceputul secolului al XIX-lea, multe operatiuni de pace au inclus diferite ,,activitati politienesti", incepand cu supravegherea modului in care politiile locale aplicau legea, pana nu demult acest aspect al operatiunilor pentru pace a fost neglijat, uneori chiar dezapreciat, intrucat erau preferate si stimulate componentele militare, in primul rand, si apoi politice sau umanitare ale acestor misiuni. Se stie, de asemenea, ca operatiunile pentru pace nu constituie inventii ale Razboiului Rece si nici ale Organizatiei Natiunilor Unite; ele au aparut si s-au dezvoltat gradual inca de la inceputul secolului al XIX-lea, pe timpul interventiilor din colonii, sub forma asistentei militare pentru administratie, operatiuni la frontiere sau operatiuni multinationale. Evident, ele erau diferite de cele de astazi, intrucat ratiunile si modalitatile de aplicare decurgeau din contextul colonial sau hegemonie a celor care le organizau. Scopul lor era, fara indoiala, acela de a mentine sau de a reinstaura ordinea, pacea, un mediu intern ori zonal stabil. De aceea, ele au capatat valentele si elementele unei administratii civile, cu suficiente componente, misiuni si atributii, specifice politiei civile. In manualul sau ,,Militarul profesionist" din 1969, Morris Janowitz scria: ,,Armata este inclinata sa creada ca activitatile politienesti include atributiuni mai putin onorabile sau prestigioase". De aceea, mult timp, politia militara a intampinat rezistenta la implicarea in aplicarea legii, avand un statut inferior trupelor aeriene sau navale.
V. Ardelean, C. Burlacu, P. Dumitru - ,,Operatiunile pentru mentinerea pacii", IRSI, Bucuresti, 1994 V. Ionescu - ,,Consecintele pe termen lung ale loviturilor teroriste de la 11 septembrie 2001", in Drept si Relatii Internationale, Bucuresti, 2002 L. Dragoman - ,,Dreptul international aplicabil in operatiunile de mentinere a pacii", Editura Academiei de inalte Studii Militare, Bucuresti, 1996 T. Chebeleu - ,,Reglementarea pasnica a diferendelor internationale", Ed. Politica, Bucuresti, 1984
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).
