Acordul European de Liber Schimb

Constituirea

Acordul European de Liber Schimb (The European Free Trade Association -AELS) a luat fiinţă la 3 mai 1960, ca alternativă a statelor europene care nu erau admise sau nu doreau să se alăture Comunităţii Economice Europene (astăzi Uniunea Europeană).

Convenţia AELS a fost semnată la 4 ianuarie 1960 în Stockholm de către 7 state. Astăzi, numai Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein au rămas membre ale AELS, dintre care numai Norvegia şi Elveţia sunt membri fondatori. Convenţia de la Stockholm a fost înlocuită cu Convenţia de la Vaduz (Liechtenstein) semnată la 21 iunie 2001 şi intrată în vigoare la 1 iunie 2002. Prin această nouă Convenţie au fost aduse câteva modificări:

introducerea unor noi domenii de cooperare: comerţul cu servicii, investiţiile, libera circulaţie a persoanelor, securitate socială, transportul aerian şi rutier, drepturile de proprietate intelectuală etc;

funcţiile Consiliului AELS au fost sporite în scopul de a reflecta schimbările istorice ale misiunii AELS, în special cu referire la regimul de zonă liberă a statelor partenere. Noua Convenţie oferă un cadru mult mai coeziv pentru relaţiile economice dintre cei patru membri şi un set îmbunătăţit de instrumente care să coordoneze relaţiilor lor interne, precum şi relaţiile externe cu actualele şi potenţialele ţări partenere.

Această convenţie promovează liberalizarea comerţului statelor membre. Trei dintre ţările AELS sunt membre ale Pieţei Interne a Uniunii Europene prin Acordul asupra Zonei Economice Europene (Economic European Area - EEA) intrată în vigoare în anul 1994. Cea de-a patra, Elveţia, a optat pentru o înţelegere bilaterală cu Uniunea Europeană. În plus, statele AELS au încheiat acorduri comerciale comune cu un număr de alte ţări (Algeria, Albania, Canada, Chile, Colombia, Croatia, Macedonia, Peru, Ucraina etc.).

Scopul iniţial al acestei organizaţii internaţionale era de a elimina taxele vamale asupra produselor industriale în comerţul dintre statele membre. Prin convenţia AELS, statele AELS au stabilit o zonă de liber-schimb pentru comerţul mărfurilor. Convenţia a fost completată, ulterior, printr-un acord de integrare economică pentru sectorul de servicii. Spre deosebire de Uniunea Europeană însă, AELS nu este o uniune vamală, ceea ce înseamnă că fiecare stat membru AELS poate stabili, în principiu, liber taxele vamale şi politica comercială externă privind state terţe (non-AELS).

Scurt istoric

Membrii fondatori au fost Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Danemarca, Norvegia, Suedia, Austria, Elveţia şi Portugalia. Finlanda a devenit membru asociat în 1961 (devenind membru cu drepturi depline în 1966), iar Islanda în 1970. Regatul Unit şi Danemarca intră în Comunitatea Europeană în 1973 (împreună cu Irlanda, încetând prin urmare să fie membre AELS). Portugalia a părăsit, de asemenea, AELS pentru a intra în Comunitatea Europeană în 1986. Liechtenstein se alătură AELS în 1991, interesele sale fiind reprezentate până atunci de Elveţia. În 1995 Austria, Suedia şi Finlanda devin membre UE şi părăsesc AELS.

Prin acordurile economice regionale ale AELS sunt urmărite mai multe obiective, printre care putem menţiona:

stabilirea unei zone de comerţ liber între parteneri (se au în vedere produsele industriale, agricole, piscicole etc.). Folosind AELS, statele membre au creat una din cele mai largi reţele de zone de comerţ liber, ce asigură operatorilor economici accesul direct pe o piaţă formată din aproximativ 440 milioane consumatori.

Acordul EEA(zona economica europeana)care a fost inserat în Convenţia de la AELS este comparabil cu acordul bilateral al Elveţiei şi UE încheiat în acest domeniu, ceea ce conduce în mod eficient la un spaţiu economic unic compus din UE şi toate statele AELS în care recunoaşterea reciprocă de evaluare a conformităţii este reglementată de aceleaşi reguli.

Produsele reglementate de Convenţia de la AELS, în sensul recunoaşterii reciproce de evaluare a conformităţii sunt următoarele: