Supremația Dreptului Comunitar în Raport cu Dreptul Național

Argument

Lucrarea noastră îşi propune o analiză obiectivă şi pertinentă a unuia dintre principiile fundamentale ale dreptului comunitar, european şi anume a supremaţiei acestuia în raport cu dreptul intern al statelor membre.

Evidenţierea elementelor de bază ale acestui principiu este absolut necesară pentru cei care doresc să înţeleagă locul şi rolul unui stat în cadrul Uniunii Europene. De asemenea, considerăm că analizarea acestui principiu este benefică în demersul nostru de a întări convingerea că la baza construcţiei europene stă voinţa de a lucra împreună, pe baza unor interese comune. S-a ajuns la concluzia că în unele domenii se pot obţine rezultate mult mai bune la nivel european decât la nivel naţional, iar principiul supremaţiei dreptului comunitar subliniază din plin acest fapt. Aşa s-a ajuns la politici comune tuturor statelor membre, elaborate şi adoptate de instituţiile comunitare cu aplicabilitate pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Existenţa politicilor comune conferă unicitate Uniunii, pentru că demonstrează acceptarea cedării unei părţi a suveranităţii statelor membre către instituţiile europene.

Este important ca locuitorii unui stat aflat în negocieri de aderare sau care deja este membru al Uniunii Europene, să înţeleagă faptul că misiunea acestei construcţii europene este de a organiza relaţiile dintre statele membre şi între popoarele acestora într-o manieră coerentă, având drept suport principiul solidarităţii şi instituirea cetăţeniei europene, care nu înlocuieşte cetăţenia naţională, dar o completează, conferind un număr de drepturi civile şi politice cetăţenilor europeni.

Principiul supremaţiei dreptului comunitar nu are rolul de a anula dreptul intern al statelor membre, ci de a sublinia faptul că doar printr-un efort comun şi printr-o consolidare a relaţiilor în baza dreptului comunitar, „ţările europene ar putea însemna ceva”. Doar unită Europa va putea juca rolul semnificativ pe plan mondial, pe care, neîndoielnic, îl merită.

I. APLICABILITATEA IMEDIATĂ A DREPTULUI COMUNITAR ÎN DREPTUL INTERN AL STATELOR MEMBRE

a. Caracterele dreptului comunitar

Totalitatea normelor juridice adoptate la nivel comunitar care reglementează organizarea şi funcţionarea instituţiilor comunitare, precum şi unele activităţi economice, în domenii în care statele membre ale Uniunii Europene şi-au limitat suveranitatea naţională, formează dreptul comunitar.

Dreptul comunitar, fiind o creaţie a statelor membre, poate fi considerat atât un drept supranaţional, comunitar, un drept distinct de dreptul intern al statelor membre, cât şi un drept integrat în dreptul intern al statelor membre, în ordinea juridică naţională .

Având în vedere aceste trăsături, dreptul comunitar este în acelaşi timp un drept propriu fiecărui stat membru, dar şi comun tuturor statelor membre. Acest aspect explică aplicarea imediată şi directă a dreptului comunitar în ordinea juridică a statelor membre.

b. Teoria dualistă şi teoria monistă

Analiza aplicabilităţii imediate presupune prezentarea relaţiei existente între dreptul internaţional public şi dreptul intern în conformitate cu două concepţii doctrinare: teoria dualistă şi teoria monistă.

Teoria dualistă consideră ordinea juridică internaţională şi cea internă ca separate, egale şi independente. Pentru a fi aplicabile într-un stat, normele dreptului internaţional trebuie preluate într-o lege a statului respectiv, autorităţile şi statele naţionale neputându-şi fundamenta intervenţia decât pe dispoziţii interne . Tratatul devine astfel lege internă, având aceeaşi forţă juridică, este „naţionalizat”, şi în această calitate va fi aplicat la nivel naţional. Consecinţa firească este că legile naţionale posterioare vor putea modifica actul internaţional devenind lege internă .

Teoria monistă, pe de altă parte, consideră că norma de drept intern se află în aceeaşi sferă cu cea internaţională existând un raport de subordonare, în funcţie de varianta adoptată. O primă variantă este aceea în care se promovează aplicarea imediată a dreptului internaţional public în dreptul intern. Adeptul cel mai cunoscut al acestei concepţii este Hans Kelsen, reprezentant al Şcolii de la Viena. Se porneşte de la concepţia dreptului natural şi se ajunge la concluzia potrivit căreia există o ordine juridică universală superioară ordinilor juridice interne. Cealaltă variantă a teoriei consacră prioritatea dreptului intern asupra dreptului internaţional. M. Wenzel, E. Kauffman şi A. Zona pornesc de la concepţiile filosofice ale lui Hegel. Datorită independenţei şi suveranităţii depline a statelor, raporturile dintre ele sunt esenţialmente raporturi de forţă. În felul acesta, dreptul internaţional public reprezintă numai o proiectare a unor norme din dreptul intern .

Impunerea principiului monist nu a fost facilă la nivelul tuturor statelor membre al Uniunii. Dacă statele tradiţionale moniste, cum ar fi Franţa, au dispoziţii constituţionale care exclud fără echivoc principiul dualist, altele, cum ar fi Italia şi Germania, au înregistrat dificultăţi în aliniere.

În concluzie, dreptul comunitar este direct aplicabil în ordinea juridică a statelor membre imediat ce a fost adoptat, adică publicat în Jurnalul Oficial al uniunii Europene. El îşi păstrează însă caracterul de drept comunitar faţă de normele juridice interne, naţionale, şi va fi aplicat ca atare de administraţie şi justiţie .