Politica Monetara

Extras din referat Cum descarc?

Introducere
Secolul XX a fost unul al marelor dezastre. Conflicte militare dar si ideologice, masacre, genociduri, toate au facut acest secol cel mai sangeros, din cate a avut a le trai omenirea. Lumea a fost dominata de lideri ce stateau in fruntea unor regimuri totalitare. Lideri care, prin parghiile imense de care dispuneau, duceau o politica crunta intru ideea ce o promovau. 
Elementul esential al a dictaturii fasciste a fost prezenta unui lider puternic, ferm si carismatic in fruntea statului. Acest lider simboliza statul. Imaginea i-a fost creata cu ajutorul masinilor propagandistice ale acestor state, dar si prin hotararea si cruzimea de care dadeau dovada acesti lideri. Un popor se lasa condus de un regim autoritar si de un tiran atunci cand individul ce face parte din acest popor se simte slab si neincrezut. Pe fondul acestor predispuneri psihologice, cultul personalitatii a dat roade. Conducatorul statului insemna totul pentru fiecare si, desigur, era indreptatit sa elimine pe cei ce nu acceptau acest fapt sau pe cei care ar fi putut sta in calea unui viitor luminos. 
Dupa cum am mentionat, regimului fascist ii erau caracteristice represaliile de masa, insa spre deosebire de cel comunist, epurarile din interior erau mai putin frecvente, ele fiind indreptate mai ales asupra evreilor si ale teritoriilor nou-cucerite. 
O psihologie de masa puternica a fost comuna regimului fascist. Ideea de stat era atat de puternica, incat individul nu mai apela deloc la personalitate, locul ei fiind luat de ,,gandirea" de masa. Individul nu mai comporta ceva important in sine, el are valoare doar in grup. Paradele de masa demonstreaza perfect acest fenomen: mii de oameni executand gesturi in unison, impinsi de puterea infricosatoare a acestui regim. Manipularea societatii avea un efect miraculos.
Adevaratele cruzimi ale acestui regim au avut loc, insa, in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Miza era enorma pentru regimul fascist, scopul scuza orice mijloace, oricat de crude ar fi fost ele. 
In acesti ani s-a accentuat fenomenul numit Holocaust, adica nimicirea evreilor. Evreii erau impusi sa traiasca in lagare de concentrare, in ghetouri. Asupra lor se efectuau tot felul de experimente medicale si militare, introducandu-li-se substante experimentale in sange pentru a urmari efectul lor, expunandu-i in camere de intoxicari cu gaze, arsi in crematorii. Corpurile lor neinsufletite puteau fi incarcate in camioane si duse spre crematorii asemeni celui mai ordinar gunoi. Copiii si femeile ajunse in aceste lagare nu erau exclusi de la tratamente inumane: erau despartiti de ceilalti membri ai familiilor lor, erau impusi la munci istovitoare pe fond de malnutritie, schilidoti de catre gardieni, iar in caz de hotarari ale unor functionari, arsi in crematorii, inpuscati si aruncati intr-o groapa comuna cu cea mai mare cruzime. In anii razboiului victime ale fascismului au devenit peste 50 milioane de oameni. Prizonierii de razboi aveau si ei parte de tratamente similare.
Pe langa violenta criminala, ca trasatura similara esentiala a acestui regim, trebuie analizat si alt aspect al sincronicitatii in pregatirea catre un razboi de talie mondiala. 
Cel de-al II-lea Razboi Mondial cu pretul a zeci de milioane de jertfe a contribuit la distrugerea fascismului ca sistem de guvernare. Acest regim a fost la fel de crud atat in Germania, cat si in alte state in care era instituit. Fascismul a fost si ramane un fenomen macabru si tragice ale secolului XX.
Speram ca aceasta sistema odioasa - fascismul va constitui doar o fila tragica, dar trecuta ale istoriei omenirii. Nici o explicatie si nici o scuza nu poate fi valabila pentru a motiva existenta lui. 
Capitolul 1- Regimurile nedemocratice: regimul totalitar
Regimul politic defineste modul de organizare si executare a puterii politice appreciate dintr-o dubla perspectiva, si anume realizarea principiului separatiei puterilor in stat si natura raporturilor dintre puterea etatica si cetateni, participarea acestora la luarea celor mai importante decizii la nivel central si local. 
Regimul totalitar.Termenii "totalitar" si respectiv, "totalitarism" sunt introdusi in circulatie de catre Benito Mussolini intr-un articol din Enciclopedia Italiana, in 1932; Ducele se caracterizeaza pe sine drept "totalitar", iar statul fascist Italian - lo stato totalitario. Cei mai multi istorici au luat aceasta caracterizare "mai mult ca o lauda decat ca o descriere a realitatii fasciste italiene". Mai tarziu, refugiatii au preluat termenul pentru a caracteriza si a reuni trasaturile commune ale dictaturilor. Uneori, cercetatorii il folosesc cu rezerva acceptarii unor trasaturi mai izbitoare. Astfel, Robert C. Tucker prefera sa caracterizeze realitatile totalitare cu expresia statul-cosmar in sensul subliniat de Leszek Kolakowski, al extinderii propritatii de stat si asupra mintii. Altii scot in evidenta dimensiunea de revolutie institutionalizata a regimurilor totalitare, unele care, vrand sa exprime si sa traduca politic interesul masei, recurg la masificarea natiunii; creaza mase prin distrugerea premeditata a institutiilor si al altor legaturi traditionale existente.


Fisiere in arhiva (1):

  • Politica Monetara.doc

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site.Vezi detalii.


Descarcă aceast referat cu doar 4 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un alt cod pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare. Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:


* La pretul afisat se adauga 19% TVA, platibil in momentul achitarii abonamentului / incarcarii cartelei.

Hopa sus!