Patronatele

1. Noţiunea şi importanţa patronatelor în relaţiile de muncă

1.1. Noţiunea de patron

Termenul de ,,patron” derivă din latinescul ,,patronus”, care în dreptul roman, era stăpânul de sclavi ; el avea şi semnificaţia de ocrotitor, protector.

Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, patron este proprietarul unei întreprinderi în care se exploatează munca.

Patronul este cel care stăpâneşte un patrimoniu. Salariaţii muncesc pentru patron în schimbul salariului pe baza unui contract de tip privat, deosebit de contractul civil, deoarece el presupune subordonarea salariului faţă de patron care işi exercită puterea prin intermediul prerogativelor de care dispune: organizatorică, normativă şi disciplinară.

Legislaţia muncii utilizează termenul de angajator cu sensul de ,,persoană fizică sau juridică ce poate potrivit legii să angajeze forţă de muncă pe bază de contract individual de muncă sau raport de serviciu”.

Persoanele juridice sau persoanele fizice care nu urmăresc realizarea de profit pot avea calitatea de angajator, dar nu şi pe aceea de patron. Deci, nu au calitatea de patron: unităţile şi instituţiile publice, asociaţiile şi fundaţiile, partidele politice şi sindicatele, persoanele fizice care angajează personalul casnic.

Patronul este proprietarul unei întreprinderi, mai exact proprietarul unor mijloace de producţie şi deţinătorul unor resurse financiare, care utilizează munca salarială pentru desfăşurarea unei activităţi aducătoare de profit.

Dreptul muncii îl pune pe patronat în trei ipostaze:

- în calitate de angajator, respectiv, ca parte în contractul individual de muncă;

- în caliate de negociator şi ca parte în contractele colective de muncă;

- în calitate de partener la dialogul social şi participant în mecanismele bi şi tripartite constituite pentru armonizarea poziţiilor patronatului şi sindicatului cu cele ale statului în vederea realizării echilibrului social şi a păcii sociale.

În Codul muncii, art. 227, alin.1, patronatele sunt denumite şi organizaţii de angajtori ,,sunt organizaţii ale angajatorilor, autonome, fără caracter politic, înfiinţate ce persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial”.

Legea dialogului social nr.62/2011 defineşte organizaţia patronală ca acea organizaţie a ,,patronilor, autonomă, fără caracter politic, înfiinţată în baza principiului liberei asocieri ca persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, constituită în scopul apărării şi promovării drepturilor şi intereselor comune ale membrilor săi, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare, pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, precum şi de statutele proprii”.

Termenul de patronat semnifică calitatea de patron, totalitatea patronilor.

Din definiţiile legale, rezultă următoarele:

- termenii de angajator – patron nu sunt sinonimi;

- nu întodeauna angajatorul încheie contracte individuale de muncă în scopul obţinerii de profit , cum este situaţia fundaţiilor, partidelor politice, sindicatelor, instituţiilor publice;

- noţiunea de angajator este folosită, într-un sens larg, cuprinzând şi persoanele juridice fără scop lucrativ sau instituţiile şi autorităţile publice, precum şi persoanele fizice care nu administrează sau utilizează capital;

- în sens restrâns, noţiunea de angajator este sinonimă cu cea de patron.