Modelul managerial tradițional versus modelul politic

Abordari majore in managementul public

In general, schimbarile in contextele nationale au determinat modificari radicale in timp in sistemul de valori specifice, identificate in institutiile publice din diferite tari. Se poate constata ca, in timp, a existat o delimitare clara a catorva abordari fundamentale elaborate de teoreticieni sau politicieni, care au marcat semnificativ continutul proceselor de management si de executie din instituiile publice si autoritatile administratiilor din majoritatea statelor. Desigur, in fiecare stat, reprezentantii managementului public si politicienii au identificat forme specifice de aplicare a abordarilor fundamentale si, prin urmare, si efectele acestor influente au variat de la un context la altul atat ca forme de manifestare, intensitate, cat si ca interval de timp. Pornind de la doctrina de baza, in fiecare stat s-au dezvoltat curentele de gandire, care in unele tari au valorificat avantajele si au limitat dezavantajele abordarilor fundamentale, iar in altele au alimentat un dezechilibru general care a influentat semnificativ pe termen mediu si lung comunitatile acestor tari. In majoritatea statelor s-au identificat, cu intensitati diferite insa, elemente semnificative din fiecare abordare fundamentala a managementului public, dar ceea ce a condus la rezultate diferite, care le-au propulsat pe unele si le-au limitat pe altele, a fost tocmai „abilitatea liderilor politici si a reprezentantilor managementului public in a identifica, adapta si asimila valorile comune la interese nationale specifice”. Desigur, realitatea a aratat ca unele democratii au reusit sa descopere in aceste abordari fundamentale ce este necesar si oportun in anumite perioade si merita retinut si ce trebuie limitat si progresiv eliminat sau adaptat.

Abordarile fundamantale, care practic au aparut inca din primele decenii ale secolului trecut, au marcat seminificativ, in timp, continutul managementului public. Cunoasterea lor asigura suportul necesar analizei si faciliteaza identificarea cauzelor care genereaza decalajele intre diferite state ale lumii.

Principalele abordari fundamentale ale managementului public, care au avut un impact deosebit in ultimii o suta de ani asupra continutului acestuia, sunt urmatoarele:

- Abordarea traditionalist-birocratica,

- Abordarea rationalista,

- Abordarea politica,

- Abordarea din punct de vedere legislativ,

- Abordarea managementului stiintific,

- Abordarea noului management public.

Cateva din aceste abordari prezinta o importanta deosebita deoarece, asa cum se va observa, ele au marcat semnificativ, in timp, atat evolutia stiintei managementului, cat si a managementului public stiintific.

1.Abordarea manageriala a deciziei

1.1.Consideratii generale

Abordarea manageriala cauta sa permita managerilor publici sa ia decizii rationale in maniera cea mai eficienta, economia si efectiva. Un mod de a introduce rationalitatea in procesul de luare a deciziei este acela de a proiecta un sistem care sa ajute managerul public sa aleaga intre alternativele componente prin:

- Reducerea numarului de alternative ce trebuie luate in considerare;

- Reducerea numarului valorilor ce trebuie analizate in alegerea dintre alternative;

- Asigurarea ca administratorul stie sa faca o alegere rationala;

- Furnizarea de informatii necesare managerului sa selecteze dintre alternative.

Intr-o parte foarte extinsa, un asemenea proiect organizational vai fi birocratic, el fiind des intalnit in administratia publica americana(Rosenbloom, 1998). Concepte cum sunt specializarea, ierarhia, oficializarea, meritul insotesc practicile manageriale ale sectorului public in luarea deciziilor.

Specializarea reprezinta mijlocul dominant in reducerea numarului de alternative, pe care un administrator public le poate lua in considerare atunci cand ia o decizie. Specializarea jurisdictionala intre institutiile publice limiteaza autoritatea administratorilor publici la zone aproximativ bine determinate ale politicii publice. De exemplu, administratorii publici din institutii diferite nu trebuie sa stabileasca valoarea sociala a diferitelor programe pe care ei le administreaza in comparatie cu acelea implementate de alte institutii. Specializarea din interiorul institutului are un efect asemanator. Unii administratori publici vor formula strategii si reguli, in vreme ce altii le vor pune in aplicare. Cele doua acte sunt in mod evident corelate(sau cel putin asa ar trebui sa fie), individul angajat in executare se poate afla in postura de a face unele alegeri in privinta mijloacelor, dar, in general, nu este intr-o pozitie ce ii permite sa determine obiectivul regulii sau politicii in sine.