Istoria administrației

I. Inceputurile administratiei

Dacä investigäm istoria administratiei publice pe teritoriul tarii noastre constatãm, la fel ca si in cazul altor tari, existenta mai multor etape evolutive. Dar, administratia In stat ca proces apare doar odatã cu formarea statului, ceea ce la noi coincide cu constituirea statului dac centralizat In timpul regelui unificator Burebista, moment amplasat cronologic in jurul anului 80 I.Cr.

Statul geto-dac a fost o monarhie, influentata In organizarea sa de modelul monarhiei elenistice.

Orasele din provincia Dacia (exceptãnd Dobrogea) au fost, cu o unicã exceptie, vechi asezari autohtone, unele ridicate la rangul de municipii si altele devenind chiar colonii. In plus, ele si-au mentinut vechile denumiri din perioada dacicã. Excepia este Ulpia Traiana, ce purta numele Impäratului cuceritor.

Coloniile erau centre urbane puternic romanizate si drept urmare locuitorii lor se bucurau de totalitatea drepturilor politice si civile. De aitfel, unele colonii beneficiau de ius italicum, ceea ce presupune cä rolul lor era asimilat cu cel italic, astfel incât fiecare locuitor putea exercita proprietatea quiritarã si nu platea impozit funciar.

Municipiile detineau o pozitie inferioarä in raport cu coloniile, locuitorii lor avãnd un statut juridic intermediar intre cetateni si peregrini (provinciali liberi).

In vremea provinciei romane Dacia - asa cum pun in luminã izvoarele si cercetãrile de teren - orasul cu cea mai numeroasã populatie,cu cea mai impresionantã dezvoltare urbanisticã a fost Apulum, care s-a impus, de asemenea, ca centru administrativ, economic (mestesugaresc, agricol, comercial) si militar.

Dregatorii cei mai inalti in grad erau in colonii in numär de doi (duumviri iure dicundo) si de patru in municipii (quattorviri). Alti magistrati erau edilii (aediles), insärcinati cu ingrijirea clädiriior publice si a sträzilor, cu politia orasului si cu aprovizionarea publicä .

In subordinea magistratilor civili se gãsea un aparat functionäresc constituit din secretari, curieri si al functionari marunti - apparitores (din bat. apparitor, apparitores – slujbas , slujitor, scrib, crainic, interpret)

la nivelul oraselor existau si colegiile, formate pe criterii etnice, profesionale si .Colegiile profesionale erau conduse de praefectus (comandant, conducätor, Invätãtor, maestru),, acesta gasindu-se sub protectia unei persoane influente din provincie, numitã defensor. Retragerea administratiei romane din provincia Dacia a avut drept rezultat principal desfiintarea administratiei centrale.Dacia nefiind cuceritã de unalt stat aici nu s-a substiituit o noua administratie centrala,ceea ce a echivalat pentru autohtoni cu o eliberare de sub forta de constrangere romana, dar, pe de o alta parte, a dus la disparitia coeziunii lor atat de utila in vremea tulbure a migratiilor. In alt sens a avut un efect pozitiv, adicã a impulsionat formele locale de organizare, de aici si consecinta ,,ruralizãrii” modului de organizare.

II.Formarea statelelor romanesti

Constituirea statelor feudale a fost rezultatul unui proces indelungat de inchegare a formatiunilor politice prestatale, a unui proces evolutiv firesc si complex.

Paralel cu organizarea politicã si cea administrativ-teritorialã dobândeste forme pe deplin conturate, ceea ce cronologic se inregistreazã la finele veaculuj al XIV-lea si la debutul celui urmätor. Mai apoi se vor inregistra tendinte de perfectionare a organizärii administrativ-teritoriale.

La nivelul celor douä tari române din exteriorul arcului carpatic au existat unele mari subdiviziuni administrative. Astfel, in Tara Romãneascã era tinutul din dreapta Oltului, ce beneficia de o anume autonomie si se afla sub conducerea unui dregator intitulat ban. De asemenea, in Moldova, teritoriul era impärtit in Tara de Sus si Tara de Jos, cea din urmà fiind administratã de un mare vomic, ce detinea prima pozitie in ierarhia dregatorilor Moldovei.

Cele mai vechi subdiviziuni teritoriale sunt judetele (in Tara Româneascã) si tinuturile (in Moldova), obârasia lor fiind formatiunile existente inaintea constituirii statelor feudale, cum ar fi judele ori confederatiile de obsti. Initial, in lipsa unei puteri centrale autoritare, ele au avut o larga posibilitate de exprirnare, promovãnd interesele locale, dar pe mãsura consolidãrii statului feudal, vor fi tot mai mult subordonate puterii centrale.

Conducätorii de judete si tinuturi aveau atribuii administrative, judecãtore fiscale si militare, ei find ajutati in activitatea desfàsurata de diversi slujitori locali. De prin veacul al XVI-lea conducerea unitãtilor administrative fost dublatä prin suprapunerea unui aparat compus din slujitori domnesti dar in timp se va realiza - ca expresie a intäririi puterii centrale - o contopire a celor douä categorii de dregatori.

Anumite asezari rurale amplasate favorabil din punct de vedere geografic si economic, ori pe teritoriul cärora au fost ridicate cetäti sau cele care au ajuns resedinte ale unor organiza biserice s-au dezvoltat mai rapid si drept urmare au devenit, in secolul al XIV-Iea, orase sau târguri. Ele se bucurau de o autonomie mai larga ori mai restrânsã functie de anumite conditionãri.

Orasele erau unitãti administrative compuse din meseria negustori si tärani ce beneficiau de organizare proprie, ele fiind anterioare statelor feudale. Inflorirea lor s-a produs doar dupã intemeierea statelor feudale.