Instituții politice

1. Parlamentul European

Ales prin sufragiu universal direct , începând cu 1979, Parlamentul European este cea mai mare adunare multinaţională a lumii şi reprezintă „popoarele statelor reunite în Comunitatea Europeană“.

La ora actuală, el numără 735 de membri, repartizaţi după cum urmează (tabelul nr. 1):

Tabelul nr. 1.

Repartizarea locurilor în Parlamentul European

în perioada 2009-2014

State Locuri State Locuri State Locuri

Germania 96 Portugalia 22 Lituania 12

Franţa 74 Cehia 22 Letonia 9

Regatul Unit 73 Ungaria 22 Slovenia 8

Italia 72 Suedia 20 Luxemburg 6

Spania 54 Austria 19 Estonia 6

Polonia 51 Bulgaria 18 Cipru 6

România 33 Danemarca 13 Malta 6

Olanda 26 Finlanda 13 TOTAL 735

Belgia 22 Slovacia 13

Grecia 22 Irlanda 12

Repartizarea voturilor se face în baza principiului proporţionalităţii regresive în funcţie de mărimea teritoriului şi de numărul populaţiei, cu un prag minim de patru membri pentru fiecare stat membru.

1.1. Puterile Parlamentului European

De la înfiinţarea sa în 1957, puterile Parlamentului au fost în mod progresiv întărite şi extinse, în special o dată cu semnarea Actului Unic European (1986), a Tratatului de la Maastricht (1992), a Tratatului de la Amsterdam (1997) şi a celui de la Nisa (2003). Începând cu anul 1992, Parlamentul European participă în mod plenar la procesul de elaborare a legislaţiei comunitare şi are un rol esenţial, alături de Comisie şi Consiliu, în gestiunea Uniunii Europene.

Parlamentul European exercită trei puteri fundamentale:

- puterea legislativă;

- puterea bugetară;

- puterea de control asupra Executivului.

A. Puterea legislativă

Procesul legislativ, organizat prin Tratatul de la Roma, prevedea:

– Comisia Europeană propune şi Consiliul Uniunii Europene decide, după consultarea Parlamentului European. În cazul în care obligaţia de consultare a Parlamentului nu a fost îndeplinită, o lege comunitară este declarată nulă.

De atunci însă, rolul Parlamentului European în adoptarea legilor UE a crescut considerabil . În momentul de faţă, Parlamentul European îşi împarte, într un număr mare de domenii, puterea de decizie cu Consiliul UE.

Puterea legislativă a Parlamentului se exercită după proceduri legisla¬tive, în funcţie de natura propunerii în discuţie:

a. Procedura de consultare simplă (o singură lectură) – Parlamentul îşi dă avizul înainte ca o propunere legislativă a Comisiei să fie adoptată de către Consiliu. Acest aviz este destinat să influenţeze decizia Consiliului.

b. Procedura de cooperare (două lecturi) – Dacă avizul pe care Parlamentul l-a emis la prima sa lectură nu a fost luat în considerare de către Consiliu, Parlamentul poate respinge propune¬rea la o a doua sa lectură. În acest caz, Consiliul nu poate trece de poziţia Parlamen¬tului decât prin unanimitate de voturi, care este dificil de realizat. De multe ori, Consiliul este nevoit să obţină aprobarea Parlamentului pentru a evita respingerea propunerii respective.

c. Procedura de codecizie (trei lecturi) – Parlamentul împarte puterea de decizie în mod egal cu Consiliul. Dacă acesta din urmă nu a luat în considerare poziţia Parlamentului, el poate împiedica adoptarea propunerii. Dacă Parlamentul respinge propunerea respectivă, ea nu poate fi adoptată de către Consiliu. În scopul evitării unei astfel de situaţii, este convocat un Comitet de Conciliere (alcătuit dintre membrii Parlamentului, Consiliului şi Comisiei) pentru a căuta un compromis înainte de cea de-a treia lectură a Parlamentului. În caz de dezacord persistent, Parlamentul poate respinge definitiv propunerea.

d. Procedura avizului de conformitate – Aceasta este indispensabilă în cazul deciziei de adeziune a noi state membre, în cazul acordurilor de asociere cu terţe ţări, la încheierea acordurilor internaţionale, în cazul procedurii electorale uniforme pentru Parlamentul European, pentru stabilirea misiunilor şi puterilor Băncii Centrale Europene, pentru iniţierea unui raport de cooperare întărită în domeniile în care deciziile se supun acestei proceduri etc.

B. Puterea bugetară

c Veniturile Uniunii

Parlamentul European votează în fiecare an bugetul Uniunii. Bugetul comunitar este alimentat prin patru surse de venituri fiscale care revin de drept Uniunii Europene:

• maximum 1,27% din Produsul Naţional Brut (PNB) al fiecărui stat membru (calculat în funcţie de prosperitatea acestuia), care reprezintă 67% din finanţare şi permite asigurarea echilibrului bugetar;

• drepturile de vamă percepute la graniţele externe ale UE, taxele agricole asupra produselor importate de pe terţe pieţe, precum şi cotizaţiile pentru zahăr (16% din finanţare);

• 1,4% din încasările din taxa pe valoarea adăugată (TVA) asupra bunurilor şi serviciilor pe ansamblul Uniunii, care reprezintă aproxi¬mativ 16% din resursele proprii;

• altele (impozite plătite de personalul UE, contribuţii din partea ţărilor non-UE la anumite programe comunitare, amenzi aplicate firmelor care încalcă legislaţia privind competiţia sau alte norme etc.) – 1% din finanţare.

Statele membre contribuie la buget în funcţie de capacitatea lor contri¬butivă, apreciată prin criterii diverse, precum: nivelul de dezvoltare econo¬mică, numărul de locuitori sau PNB/locuitor.