Impactul sarcinii administrative asupra administrației publice

Una din cele mai utile activitaţi umane care apare in toată complexitatea vieţii sociale este administraţia. În limbajul curent, aceasta reprezintă acţiunile de conducere, organizare, dirijare a unor activitaţi publice sau particulare.

Dupa cum este cunoscut, într-un stat de drept, atribuţiile statului sunt realizate de cele trei puteri: legislativă, executivă si judecatorească.

Administraţia publică este un corp profesional destinat realizarii permanente a serviciilor si ordinii publice, asezat sub autoritatea puterii executive, în special a Guvernului. Acest corp de funcţionarii publici este specializat permanent şi trebuie să functioneze pentru a asigura continuitatea serviciilor publice, puse la dispoziţia cetateniilor ţării.

Astfel, administraţia publică reprezintă o ştiinţă şi în acelaşi timp o artă, prin intermediul careia se duc la îndeplinire politicile statului. Guvernul îşi atinge obiectivele prin intermediul administraţiei publice deoarece aceasta traduce într-un mod concret cetaţeanului necesitatea aplicării dar şi respectării legii.

Administraţia publică trebuie să fie mereu pregătită să desfăşoare acţiuni concrete cu efect direct şi imediat astfel încât să se poată evidenţia în faţa cetăţenilor.

De asemenea trebuie să subliniem faptul că societetea per ansamblu are anumite aşteptări de la administraţie.În acest sens administraţia are anumite sarcini, care pot fi atât de natură economică,cât şi de natură socială care pot fi transformate ulterior în acte normative adoptate de Parlament. Apoi administraţia trebuie să stabilească ordinea de prioritate a respectivelor sarcini şi să elaboreze măsurile de aplicare în concret a acestora. Pentru a duce la îndeplinire sarcinile sale administraţia trebuie să ţina cont de condiţiile de timp şi de mediu, astfel ea beneficiază de putere discreţionară fiind conştientă de rolul său în societate.

Conform doctrinei europene conceptul de „administraţie publică“ defineşte organismele care sunt în mod direct subordonate puterii politice şi care sunt în serviciul executivului în cadrul procesului politic.

Felix si Loyd Nigro prezintă „ definiţia administraţiei publice prin intermediul a cinci puncte:

este un efort al unui grup care cooperează într-un cadru public;

acoperă cele trei ramuri-executivă,legislativă şi juridică – şi relaţiile dintre ele;

are un rol important în formularea politicii publice şi este de aceea o parte a procesului politic;

este diferită de administraţia privată prin trăsături seminificative;

este asociată de aproape cu numeroase grupuri private şi de indivizi.”

C. D. Dissescu, citat de Corneliu Manda in volumul trei al Cursului de drept public, consacrat dreptului administrativ, afirmă: “Precum omul pentru ca sa respire are trebuinţă de un organ special, de plămâni, tot astfel şi în stat ne trebuie un organ bine determinat care să exercite puterea legiuitoare, un altul puterea executivă, şi altul puterea judecatorească. Şi continua: “ Organele sunt funcţionarii si activitatea lor sunt functiunile pe care le îndeplinesc.”

Alexandru Negoiţă afirmă că ” administraţia publică pentru a putea să-şi realizeze sarcinile sale are nevoie să se sprijine pe puterea politică ”.

Noţiunea de sarcină a organelor administraţiei de stat a fost, în mod desebit, analizată în lucrările de stiinţa administraţiei, cu precizarea ca s-a avut in vedere literatura franceză, unde se utilizează terminologia “ les missions de l’administration”. Caracterizînd administraţia publică drept o activitate principal organizatorică, desprindem poziţia de intermediar pe care o are in planul conducerii politice şi planul in care se realizează valorile politice - deciziile politice. Sarcinile administraţiei publice reprezintă obiective pe care aceste autoritaţi administrative trebuie să le realizeze în cadrul activitaţii executive pe care o desfasoară .