Funcționarul și Funcția Publică

În România regimul juridic al funcţiei publice şi al funcţionarului public este reglementat prin Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici republicată în 2004, modificată de Legea nr. 251/2006 şi completată cu mai multe acte administrative. Funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică, numire care se face de către conducătorul unei instituţii publice, printr-un act de putere publică. Exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată. Doar prin excepţie funcţiile publice pot fi ocupate pe perioadă determinată.

Funcţia publică cuprinde ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome. Principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice sunt: legalitate, imparţialitate, obiectivitate, transparenţă, eficienţă şi eficacitate, responsabilitate, orientare către cetăţean, stabilitate în exercitarea funcţiei publice şi subordonare ierarhică.

Funcţiile publice se clasifică astfel:

- funcţii publice generale şi funcţii publice specifice;

- funcţii publice din clasa I, funcţii publice din clasa a II-a şi funcţii publice din clasa a III-a;

- funcţii publice de stat, funcţii publice teritoriale şi funcţii publice locale.

Pentru ocuparea funcţiilor publice din clasa I se cer studii universitare cu licenţă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. Clasa a II-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă, iar clasa a III-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. Funcţionarii publici numiţi în funcţiile publice din clasele a II-a şi a III-a pot ocupa numai funcţii publice de execuţie.

După nivelul atribuţiilor titularului funcţiei publice, funcţiile publice se împart în trei categorii: funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, funcţii corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de conducere, funcţii corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de execuţie. Funcţiile publice de execuţie sunt strucutrate pe grade profesionale astfel: superior (ca nivel maxim), principal, asistent, debutant. Persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcţiei publice de grad profesional debutant pot fi numiţi funcţionari publici debutanţi.

Ocuparea funcţiilor publice se face prin promovare, transfer, redistribuire, recrutare. Selectarea candidaţilor la o funcţie publică se face prin concurs, în limita funcţiilor publice vacante rezervate în planul de ocupare al funcţiilor publice. Concursul are la bază principiile competiţiei deschise, transparenţei, meritelor profesioanale, al competenţei, al egalităţii accesului la funcţiile publice pentru fiecare cetăţean care îndeplineşte condiţiile legale.

Evaluarea activităţii funcţionarilor publici se face în scopul acordării drepturilor salariale corespunzător performanţelor profesionale individuale, ţinând seama de standardele de performanţă corespunzătoare categoriei, gradului şi clasei funcţiei publice ocupate. Conform rezulatelor obţinute la evaluarea performanţelor profesionale individuale, funcţionarul public beneficiază de dreptul de a avansa în treaptă, clasă, grad sau categorie. Promovarea în gradul profesional imediat superior celui deţinut de funcţionarul public se face prin concurs sau examen, urmând ca fişa postului celui care a promovat în funcţia publică să fie completată cu noi atribuţii şi responsabilităţi. Un concurs pentru promovare rapidă se organizează anual de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în limita numărului de funcţii publice rezervate promovării rapide.

În Suedia locurile de muncă în administraţia centrală sunt ocupate în principal de funcţionari de carieră. Spre deosebire de alte ţări europene în care predomină sistemul de carieră, pentru restul administraţiei nu există ideea de funcţie publică. Sistemul suedez este un sistem al locurilor de muncă în care angajaţii sunt selectaţi fără a trece printr-un examen sau un test. ”Funcţionarul este angajat de o agenţie anume, iar mediul său de lucru se reduce la poziţia pe care o ocupă în acea agenţie. Prin urmare, un angajat din sectorul public la nivel central ocupă un loc de muncă în măsura în care are de lucru; dacă nu, va pierde postul. Nu se garantează o aceeaşi poziţie într-o altă agenţie dacă angajatul decide să-şi schimbe organizaţia.”