Funcționarul public

Viata sociala a pus dintotdeauna multiple probleme, îndeosebi de ordin administrativ. Nevoia a dus la apariţia funcţiei publice si a funcţiilor care s-o îndeplinească. Comunitatea umana n-ar fi avut acces la progres daca nu si-ar fi creat un întreg organism social, căruia i-a dat viabilitate prin personalul investit in diversitatea de funcţii statornicite de-a lungul timpului.

Diversitatea sarcinilor pe care le are de îndeplinit administraţia publica necesita o extrem de variata gama de prestaţiuni realizate prin serviciile publice, ca si un personal cu pregătire profesionala diversa. Satisfacerea nevoilor cotidiene ale colectivităţii, a nevoilor omului care traiste intr-o grupare organizata, rămâne finalitatea esenţiala si singura justificare a administraţiei publice, atât de diversificata, mai ales in prestaţiunile sale câtre populaţie. Privita din punct de vedere sociologic, administraţia publica nu reprezintă altceva decât o suma de colectivităţi umane care organizează anumite acţiuni in favoarea altor oameni. Din acest punct de vedere, problema oamenilor care lucrează in administraţie căpăta o importanta considerabila. Oricât de perfecta ar fi organizarea unui organism social si oricât de bune legi si decizii ar fi, rămâne doar o simpla schema, fără viabilitate, daca nu exista oameni competenţi, activi si devotaţi pentru realizarea scopului stabilit.

Funcţia in cadrul administraţiei publice, poate fi definita “ca un ansamblu de atribuţii stabilite prin lege sau prin actele juridice emise pe baza si in executarea legii, atribuţii pe care le îndeplineşte o persoana fizica angajata intr-un organ al administraţiei publice si care are abilitatea legala de a îndeplini aceste atribuţii ale administraţiei publice”.

Fiecare funcţie publica se caracterizează prin anumite trăsături, dar tuturor funcţiilor publice le sunt comune următoarele

- funcţia publica reprezintă un complex de drepturi si obligaţii, care nu sunt facultative, ci obligatorii pentru persoana investita;

- de asemenea funcţia publica are caracter de continuitate care decurge din însăşi continuitatea existentei statului; din aceasta nu trebuie sa tragem concluzia ca funcţia publica nu poate fi exercitata intermitent; nu trebuie confundata funcţia însăşi cu realizarea ei;

- funcţia publica nu poate face obiectul unei înţelegeri intre părţi; ea este rezultatul unui act universal de voinţă prin investirea legala ce acorda persoanei care exercita funcţia;

- funcţia publica este accesibila tuturor cetăţenilor, in condiţiile legii;

Asupra funcţiei publice exista mai multe tipuri de concepţii pe care le au in general, functionarii:

- funcţia publica este văzuta ca:

o o meserie de contact cu publicul (funcţiile de ghişeu, funcţiile prin care se realizează anumite prestaţii in favoarea cetăţenilor, funcţiile prin care se exercita controlul de vama, de bilete de tren etc.);

o o meserie tehnica, dificila si adesea periculoasa, funcţionarul nefiind intr-un raport direct cu publicul (dispeceratul unui nod de cale ferata ce dirijează circulaţia trenurilor);

o mijloc de exprimare a autorităţii, funcţie ce le da funcţionarilor anumite satisfacţii.