Funcționarul Public

În vederea realizării sarcinilor ce le revin – satisfacerea intereselor generale ale societăţii – serviciile publice (prin care se realizează sarcinile puterii executive,adică organe ale administraţiei publice, instituţii publice şi regii autonome de interes public)

adopta sau emit acte juridice şi săvârşesc fapte materiale (administrative) producătoare de efecte juridice, în scopul naşterii, modificării sau atingerii raporturilor juridice.

Unele fapte materiale (administrative) nu produc,prin ele însele, efecte juridice, dar fără săvârşirea lor nu ar putea fi adoptate sau emise actele administrative producătoare de efecte juridice. În acest caz, Profesor P. Negulescu susţine că, dacă examinăm activitatea funcţionarilor publici, constatăm că cea mai mare parte nu fac acte juridice, adică manifestări de voinţă în scop de a produce acte juridice.

Un copist, o dactilografă, un factor poştal, un inginer al statului care supraveghează o lucrare de construcţii, nu fac acte juridice, ei fac acte materiale, fapte care au drept caracter producerea rezultatelor de fapt1

În literatura de specialitate, funcţia publică este definită ca fiind ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite în temeiul legii, in scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală şi locală2.

1P.Negulescu - ,,Tratat de drept administrativ,, ,Bucureşti, 1934, vol. I , pag.297.

2T.Pavelescu, G. Moinescu – ,,Drept Administrativ român,, , ed -Tritonic, Bucureşti-2004.

Nu ar avea nici oraţiune şi nici o utilitate practică doar crearea de funcţii publice fără ca aceasta să fie şi exercitate. Ca atare, într-o definiţie de maximă generalitate, am putea spune că sunt funcţionari publici aceea care ocupă o funcţie publica.

Deşi exactă o asemenea definiţie este prea generală şi nu relevă totuşi trăsăturile specifice funcţionarului public în strânsa lor corelare cu cele ale funcţiei publice. În literatura de specialitate3 întâlnim, ca şi în cazul funcţiei publice, diverse definiţii, fiecare dintre autori, încercând să surprindă în conţinutul acestora trăsăturile pe care le-a apreciat ca fiind cele mai relevante.

Astfel noţiunea de funcţionar public a fost definită pentru prima dată, in Legea pentru Statutul funcţionarilor publici din iunie 1923- unul din primele statute ale funcţionarilor publici din această parte a Europei – care în art. 1 prevedea : ,,Sunt funcţionari publici cetăţeni români, fără deosebire de sex, care îndeplinesc un serviciu public permanent (civil şi ecleziastic) la, stat, judeţ, comună sau la instituţiile al căror buget este supus aprobării Parlamentului, Guvernului sau consiliilor judeţene şi comunale,,4.

În acelaşi loc prof. P. Negulescu5 dând o altă definiţie noţiuni de funcţionar public, arată că ,,funcţionarii publici sunt acei cetăţeni care, fiind numiţi de autoritatea competentă şi investiţi în mod legal cu atributele funcţiilor lor, prestează în mod permanent o anumită activitate, ce nu este exclusiv normată în scop de a face să funcţioneze un serviciu public în schimbul unui salariu plătit periodic,, ,iar prof. A. Teodorescu susţinea că ,,funcţionarul public este persoana care în schimbul unei remuneraţi, îndeplineşte sau colaborează în mod permanent la îndeplinirea unui serviciu public depinzând de autoritatea administrativă a statului, judeţelor sau comunelor,,6.

În literatura de specialitate de dinainte de Revoluţia din decembrie 1989, prof. Dr .Antonie Iorgovan7 definea noţiunea de funcţionar de stat ca fiind ,,persoana fizică care este investită în mod legal, prin actul de voinţă unilaterală a unui organ de stat cu sarcina îndeplinirii pe un timp limitat sau nedeterminat a unei funcţii de stat, în vederea organizării competenţei organului din structura căreia face parte funcţia respectivă,, .

Din păcate, cele mai multe dintre definiţii redau nu numai trăsăturile generale şi comune tuturor funcţionarilor publici, ci şi unele din trăsăturile specifice unei singure categorii. Altele se limitează la a defini numai funcţionarii publici din sfera administraţiei publice, dar restrângând-o în acest caz, doar la funcţionarii publici numiţi

3P.Spiliotopoulus, GREECE -,,L organization de la justice administrative,, ,Revue Francaise de Droit administrative 4 (2),mars –avril, 1998.

4Legea pentru statutul funcţionarilor publici –19 iunie 1923.

5P.Negulescu -,,Tratat de administraţie publică,, ,Bucureşti, 1934, vol. I, pag.540 şi urm…

6A.Teodorescu -,,Tratat de drept administrativ,, ,Bucureşti,1929, vol. I, pag.257.

7A.Iorgovan -,,Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei,, , Bucureşti, 1989, pag.224.

De altfel,chiar s-a creat în doctrină un curent pozitiv căruia cei care ocupă funcţii alese nu au calitate de funcţionar public, această concepţie bazându-se în principal pe două argumente:

1.- cei aleşi (deputaţi, senatori, preşedintele ţării, consilieri, primari) desfăşoară

o activitate nepermanentă, limitată în timp, de regulă la patru ani;

2.- sfera de competenţă aparţine autorităţii publice din care face parte , nu fiecăruia dintre aleşi.