Controlul public - curtea de conturi a României

Introducere

Înainte de toate se pun întrebările: „Ce este controlul public?”, „De ce este necesar un control public financiar?” şi apoi să vedem în ce context şi cu ce scop s-a înfiinţat Curtea de Conturi a României.

Controlul, conform Dicţionarului eciclopedic, reprezintă verificarea permanentă, periodică sau inopinantă, făcută într-un anumit domeniu, cel public în acest caz, cu scopul de a cunoaşte realităţile şi modul cum se desfăşoară activitatea în acest domeniu spre a preîntâmpina sau lichida eventualele lipsuri şi a îmbunătăţi actitivatea.

Scopul principal al controlului este acela de a preveni abaterile şi faptele cauzatoare de prejudicii, de a asigura integritatea patrimoniului şi respectarea legalităţii şi contribuie la creşterea eficacităţii şi eficienţei.

Controlul financiar public, reprezintă o componentă a controlului economic şi are ca obiectivitate cunoşterea de către stat a modului cum sunt administrate mijloacele materiale şi financiare publice, modul de realizare şi cheltuire a banului public, urmăreşte asigurarea şi consolidarea echilibrului financiar, asigurarea eficienţei economico-financiare, dezvoltarea economiei naţionale.

Vorbind despre istoria controlului financiar, prima instituţie independentă de control, Curtea de Control a Franţei, a fost întemeiată de Napoleon I în 1807.

Pe melagurile noastre primele atestări documentare despre preocupări în domeniul controlul finanţelor publice sunt localizate la curtea domnitorului Matei basarab în anul 1652. Mult mai târziu ia fiinţă Ministerul Controlului, precursorul Înaltei Curţi de Conturi a României.

Instituţie de origine constituţională, Curtea de Conturi a României reia o veche tradiţie existentă în ţara noastră în materie de control specializat.

Curtea de Conturi a României – începuturi

Curtea de Conturi a fost înfiinţată în ianuarie 1864 sub denumirea de „Înalta Curte de Conturi” şi era însărcinată cu „cercetarea şi hotărârea socotelilor atingătoare de veniturile tezaurului, casieriilor generale din judeţe, ale regiilor şi ale administraţiilor contribuţiilor indirecte, precum şi cu încheierea societăţilor atingătoare de cheltuieli făcute de către toţi agenţii compatibili”.

Art. 116 din Constituţia din 1866 (publicată în Monitorul Oficial nr.142 din 13 iulie 1866) prevede că "pentru toată România este o singură Curte de Conturi".

Respectiva lege de înfiinţare a fost elaborată potrivit concepţiei moderne la acel moment în ţările avansate ale Europei, inspirându-se din sistemul francez la legiferarea controlului post-faptic şi din cel belgian la stabilirea modalităţilor de alegere şi numire a membrilor Curţii.

Ideea controlării finaţelor publice nu a fost o noutate în acea perioadă. Încă din momentul în care statele, conduse de principi, au avut un sistem de venituri şi cheltuieli, a apărut nevoie de a controla gestionarea acestor resurse. Însă, acest control nu a fost organizat şi instituţionalizat, ci a fost un ritual de putere cu scopul de a-l acoperi de domnitor, într-o perioadă în care nu exista o concepţie clară despre finanţele publice, iar separarea puterilor în stat, şi a atribuţiilor lor, nu era clară.

În secolul al XIX-lea începe să se redefinescă raporturile dintre stat şi societate. Dacă în perioada anterioară prevalase ideea că statul este o extensie a puterii monarhului, acum începe să se afirme tot mai mult ideea că statul ar trebui să fie o emanaţie a naţiunii, responsabil faţă de instituţii reprezentând naţiunea. Unul dintre cele mai importante aspecte care au influenţat înfiinţarea acestei instituţii, a fost legat de locul ei în raport cu celelalte puteri ale statului. Era foarte important în ce relaţie se afla cu Guvernul şi Parlamentul pentru a putea fi evitată situaţia în care, în jocul intereselor politice, să devină un instrument.