Clauzele Specifice Contractului Individual de Munca

INTRODUCERE

Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică,denumită salariat,se obligă să presteze muncă pentru şi sub autoritatea unui angajator,persoană fizică sau juridică,în schimbul unei remuneraţii denumită salariu.

Clauzele contractului individual de muncă nu pot conţine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative sau contracte colective de muncă.

Anterior încheierii contractului individual de muncă sau modificării acestuia,angajatorul are obligaţia de a informa persoana selectată în vederea angajării ori,după caz,salariatul cu privire la clauzele generale pe care intenţionează să le înscrie în contract sau să le modifice.

În afara clauzelor generale ,între părţi pot fi negociate şi cuprinse în contractul individual de muncă şi alte clauze specifice.Sunt considerate ca fiind clauze specifice ale contractului individual de muncă,fără ca enumerarea să fie limitativă:

a)clauza cu privire la formarea profesională

b)clauza de neconcurenţă

c)clauza de mobilitate

d)clauza de confidenţialitate.

Lucrarea de diplomă este structurată pe IV capitole,primul capitol fiind divizat în secţiuni.Ea are la bază analiza teoretică a clauzelor specifice contractului individual de muncă.

Primul capitol , intitulat ’’Clauze specifice prevăzute de Codul muncii’’,este divizat în patru secţiuni.În prima secţiune este analizată clauza cu privire la formarea profesională. A doua secţiune se referă la clauza de neconcurenţă.Clauza de confidenţialitate face obiectul analizei din cea de-a treia secţiune , iar în a patra secţiune sunt inserate clauza de mobilitate şi clauza de variabilitate.

Capitolul II , ’’Clauze specifice neprevăzute de Codul muncii,este structurat în 8 puncte . Primul punct analizează clauzele privind drepturile de proprietate intelectuală,urmată de clauza de obiectiv şi cea de conştiinţă.Punctul patru se referă la clauza de stabilitate.Ultimele puncte conţin clauza de risc , de restricţie în timpul liber , clauza de delegare de atribuţii şi clauza de indexare.

Capitolul III conţine acte adiţionale , iar ultimul capitol analizează contractul de performanţă.

Clauze specifice contractului individual de muncă

CAPITOLUL I

Clauze specifice prevăzute de Codul muncii

Secţiunea I

Clauza cu privire la formarea profesională

a) Potrivit art. 20 alin. 2 lit. a coroborat cu art. 193 din Codul muncii, modalitatea concretă de formare profesională, drepturile şi obligaţiile părţilor, durata formării profesionale, precum şi orice alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligaţiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, se stabilesc prin acordul părţilor şi fac obiectul unor acte adiţionale la contracte individuale de muncă. Aşadar, de regulă, clauza cu privire la formarea profesională devine parte integrantă - ca drepturi şi obligaţii corelative - a contractului individual de muncă prin act adiţional la acest contract. Nimic nu se opune însă ca, încă la încheierea contractului individual de muncă, să se prevadă în contractul respectiv o clauză referitoare la formarea profesională. În sfârşit, între angajator şi salariatul său poate interveni (se poate încheia), aşa cum am arătat, un contract special de formare profesională (fie un contract de calificare profesională, fie un contract de adaptare profesională) 1 .

Rezultă că, în practică, o clauză de formare profesională poate să intervină:

- încă de la momentul încheierii contractului individual de muncă;

- pe parcursul executării unui contract individual de muncă sub forma unui act adiţional. Clauza de formare profesională vizează parcurgerea de către salariat, pe durata executării contractului individual de muncă, a unei anumite modalităţi de pregătire profesională. Subliniem că se pot negocia:

- durata cursului sau stagiului de formare profesională;

- scoaterea parţială sau totală din activitate;

- cuantumul indemnizaţiei în cazul în care pregătirea profesională presupune scoaterea integrală din activitate a salariatului (art. 194 alin. 3);

- durata interdicţiei pentru salariat de a avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă în cazul în care cursul sau stagiul de formare profesională a fost mai mare de 60 de zile şi cheltuielile au fost suportate de către angajator. În acest caz, art. 195 alin. 1 din Codul muncii stabileşte numai durata minimă a acestei interdicţii - cel puţin 3 ani - durata ei concretă-mai mare decât 3 ani - stabilindu-se, posibil, prin acordul părţilor.

Suntem de părere că şi în cazul în care iniţiativa participării la o formă de pregătire profesională aparţine salariatului şi angajatorul - fiind de acord - decide să suporte costul ei integral (art. 196 din Cod), se poate negocia - dacă durata este mai mare de 60 de zile - şi interdicţia pentru salariat de a avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puţin3 ani.

Potrivit art. 195 alin. 3, încălcarea de către salariat a interdicţiei de a avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă - pe o durată stabilită prin clauza de formare profesională de cel puţin 3 ani - determină obligarea celui în cauză să suporte cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională, proporţional cu perioada nelucrată din cea stabilită conform actului adiţional.

Prin negociere individuală nu se poate stabili un regim aplicabil salariatului mai aspru in raport cu cel legal (cum ar fi, spre exemplu, să suporte cheltuielile determinate de pregătirea sa profesională chiar şi în cazurile în care este concediat pentru motive care nu ţin de persoana sa, ori să suporte integral cheltuielile în cauză chiar dacă a lucrat o perioadă de timp din cea stabilită contractual ca obligatorie).