Cadrul Instituțional al Uniunii Europene

Uniunea Europeană a zilelor noastre este rezultatul unui proces care a început acum mai bine de o jumâtate de secol prin crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului. Aceste două industrii furnizau încă la vremea aceea forţa industrială pentru puterea militară. Robert Schuman, ministrul francez de externe, afirma la 9 mai 1950, în declaraţia sa care a lansat proiectul, că „orice război între Franţa şi Germania" va deveni „nu numai de neconceput, ci imposibil din punct de vedere material

Construcţia europeană a început cu şase ţări, prin fondarea C.E.C.O., apoi C.E.E, E.U.R.A.T.O.M. şi-au ajuns astăzi la o Uniune complexă alcătuită din 27 de membrii. Dincolo de aspectele ei politice, economice, sociale care se crează între statele membre, trebuie să realizăm că U.E. reprezintă mai mult decat atât. Nu putem afirma că este eterogenă, deoarece membrii ei se aseamană, dar se şi deosebesc în acelaşi timp, dar putem spune că este diversă, chiar motto-ul Uniunii “Unitate în diversitate”. Marea provocare a Uniunii este aceea de a transforma românii, spaniolii, toţi membrii în cetăţeni europeni.

Când vorbim de unitate ne referim nu doar la proiectele economice comune elaborate între membrii sau la libera circulaţie a capitalurilor, serviciilor şi cetăţenilor.etc. Astăzi Uniunea au comune un drapel European, adoptat de Consiliul European în mai 1955, dar devine oficial în 1986, un imn European, adoptat la Milano în iunie 1985 numit “Oda Bucuriei”, partea simfoniei a patra de Beethoven, o monedă unică-euro, ce intră în vigoare la 1 ianuarie 1999, o zi - 9 mai, de la 9 mai 1950 când a fost făcut primul pas către crearea a ceea ce este astăzi Uniunea Europeană, prin Declaraţia lui Robert Schuman, are şi-un motto din 2000 “Unitate în diversitate”.

Procesul construcţiei europene este procesul de creare a unităţii culturale europene, Ortega y Gasset afirma că “Europa e un roi: multe albine, un singur zbor” , specificând că varietatea este caracteristică centrală a Uniunii Europene. Construcţia europeană este o construcţie interesantă, cu multe atribuţii şi reuşite de-a lungul evoluţiei sale: unificarea germană, formarea sistemului instituţional, o economie de piaţă care favorizează revanşa geografică asupra istoriei, dar ceea ce le înlocuieşte pe ambele este globalizarea.

Uniunea Europeană de astăzi, reprezintă procesul de construcţie europeană început după al Doilea Război Mondial. Aceasta a fost creată în scopul de a garanta o pace durabilă şi pentru că era nevoie de o organizaţie puternică la scara internaţională, care prin obiectivele sale să gestioneze conflictele şi ostilitaţile dintre state.

Procesul de extindere al U.E. nu a reprezentat expresia unei politici caritabile, întemeiată pe considerente morale faţă de rudele sărace şi oprimate de dincolo de Cortina de Fier, ce a divizat Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Extinderea ia amploare pentru că-n această perioadă relaţiile internaţionale sunt ameninţate de pericolul comunismului, Europa este divizată în două blocuri, tensiunea se simte constant şi influenţează anumite ţări să-şi depună cererea de aderare la Uniune, crezând că vor avea alături un aliat puternic din punct de vedere militar, politic şi economic . Extinderea războiului rece s-a realizat treptat, cele două mari puteri, S.U.A. şi U.R.S.S. au încercat fiecare să-şi impună ideologia prin propagandă, spionaj, sancţiuni economice şi rivalitate pentru influenţa teritorială.

Anii ’90 marchează evoluţia Comunităţii, procesul de extindere capătă o conotaţie politică şi se adoptă o nouă denumire Uniunea Europeana, instituită la 1 noiembrie 1993 prin Tratatul de la Maastricht şi este rezultatul extinderilor repetate ce au avut loc încă din 1973, după intrarea în vigoare a Tratatului şi până-n prezent au mai avut loc trei valuri de aderare: în 1995 – Austria, Finlanda şi Austria, 2004 Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria şi-n 2007 - România şi Bulgaria. Tratatul de la Maastricht viza : integrarea monetară, apariţia P.E.S.C., cooperarea politicilor sociale, cetăţenia europeană, intrarea în uz a monedei euro, înfiinţarea Băncii Centrale Europene şi stabilirea unei relaţii speciale a Uniunii cu U.E.O., este definită ca parte integrantă a dezvoltării Uniunii şi este solicitată să elaboreze şi să pună în practică decizii şi acţiuni care vizau domeniul apărării, statele membre U.E.O. precizau într-o declaraţie ca: “U.E.O. se va dezvolta în calitate de componentă de apărare a U.E. şi ca un mijloc de întărire a pilonului European al Alianţei Atlantice”.

“Lărgirea va transforma Uniunea într-o putere continentală. Ea va însemna reunificarea Europei, ivirea unui focar major al vieţii internaţionale. Această Europă reunificată va fi puternică şi se va distinge printr-un pronunţat simţ al responsabilităţilor sale …Lărgirea va însemna sfârşitul a cincizeci de ani de divizare ideologică. Va fi, de asemenea, victoria finală a democraţiei asupra totalitarismului, care va urma firesc înfrângerii naţional-socialismului, fascismului şi demolării Zidului Berlinului. Uniunea lărgită va fi puternică, dar nu va fi niciodată dominatoare…” .