Asemănări și deosebiri între modelele de fundamentare a deciziilor administrative

1.Decizia administrativă. Cadrul general

Administraţie publică reprezintă un sistem care funcţionează după o serie de principia, dar care este influientata şi de anumite evoluţii di societatea în care este integrate. Calitatea particulară care defineşte acest system constă în faptul că deciziile sunt produse în funcţie de particularităţile stabilite de autorităţile publice şi nu de forţele impersonale ale pieţei.

Deciziile reprezintă o component de bază a activităţii zilnice a managerilor din zilele noastre, atât în domeniul public cât şi în cel privat. Deşi au început să apară lucrări care abordează modelele de luare a deciziilor utile sectorului privat, nu există acelaşi interes pentru studii similar aplicabile sectorului public.

În esenţă sa, decizia, care sintetic concretizaza hotărârea de a acţiona să nu într-un anumit mod faţă de un anumit obiectiv, are la bază un process decisional ce presupune parcurgerea următoarelor etape:

- Stabilirea obiectivelor administrative;

- Culegerea, prelucrarea şi analiza informaţiilor administrative;

- Elaborarea de variante alternative şi adoptarea deciziei administrative;

- Execuţia şi controlul rezultatelor obţinute.

O condiţie fundamentară ce se impune în cazul deciziilor administrative, este că ele să ducă la obţinerea unor reziltate maxime cu un consum minim de resurse.Pentru aceasta este necesar să se aplice anumite cerinţe şi anume:

- alegerea trebuie să fie conştientă, precedată de o deliberare;

- alegerea urmează a fi orientate spre unul sau mai multe scopuri;

- alegerea trebuie să ducă la acţiune.

2.Modelele fundamentare a deciziilor administrative

O mare parte a activităţii managerilor din administraţia publică consta în elaborarea şi adoptarea deciziilor. Luarea deciziilor în administraţia publică consta în a allege dintre diferitele alternative şi mijloace de îndeplinire a acestora pe cele care ar trebui urmate de o organizaţie.

Procesul decisional se bazează pu utilizarea diferitelor modele de fundamentare, cele mai importante fiind modelul managerial, modelul politic şi modelele mixte.

2.1.Modelul managerial tradiţional

Modelul managerial tradiţional este un rezultat al încercărilor timpurii de a introduce profesionalismul în administraţia publică.Ideea de professionalism are la bază, pe de o parte, distincţia între administraţie şi politică, introdusă de Woodrow Wilson în 1897, iar pe de altă parte, concepţia lui Max Weber despre birocraţie şi nevoia de raţionalitate în cadrul proceselor de luare a deciziei.

Acest model încearcă să formeze administratorii în direcţia luării deciziilor într-o manieră cât mai eficientă, economicoasa şi eficace. O cale de îndeplinire a acestor obiective o reprezintă contruirea unui process decisional bazat pe specializare,ierarhizare, formalizare şi competent.

Managerul este ajutat să aleagă între soluţii alternative aflate în competitive prin:

- Reducerea numărului de alternative care trebuie luate în considerare;

- Reducerea numărului de valori implicate în evaluarea alternativelor;

- Transmiterea cunoştinţelor necesare pentru luarea deciziei în mod raţional;

- Furnizarea de suficiente date despre alternativele posibile, în vederea unei alegeri corecte dintre acestea.

Specializarea este modalitatea principal de reducere a numărului de alternative pe care un administrator le ia are două moduri principale de manifestare:

- Specializarea pe jurisdicţii intre instituţiile publice –acorda unei agenţii autoritatea asupra unui domeniu relativ bine definit;

- Specializarea se manifestă şi în interiorul institutiilor- unii funcţionari publici vor formula politici, programe şi reglementări, în timp ce alţii se vor preocupa de aplicarea lor în practică.Chiar dacă cele două aspect sunt strâns legate, persoana care se ocupa de aplicarea programelor şi reglementarilor poate să aleagă între diferite mijloace de implementare, dar nu se pot exprima, cu privire la scopul reglementarii sau asupra programului de politici publice.

Specializarea limitează setul de valori pe care un funcţionar public le ia în considerare atunci când allege între diferitele alternative care-I sunt prezentate.Funcţionarii trebuie să fie preocupaţi de satisfacerea interesului general al societăţii, atât cât este posibil în cadrul limitat al autorităţii lor.