Aplicabilitatea Modelului Managerial Tradițional în Administrația Publică din România

Introducere

Activitatea din Admnistraţia Publică este orientată întotdeauna spre rezolvarea probemelor cetăţenilor din unitatea administrativ-teritorială respectivă ,dar în acelaşi timp şi spre realizarea obiectivelor generale stabilite de politica guvernamentală pentru a putea creşte gradul de eficienţă şi progres atât economic cât şi social al ţării.

Pentru ducerea la îndeplinire a acestor obiective guvernamentale şi pentru ca Administraţia şi în special funcţionarul public să fie în „slujba cetăţeanului”este necesară adoptarea unor decizii administrative ce au ca scop rezolvarea cât mai eficientă a problemelor cetăţenilor atât direct prin intermediul serviciilor desfăşurate la nivelul instituţiei,deoarece interesul public este imposibil de realizat fără serviciile publice cât şi indirect prin politica de dezvoltare dusă de acea instituţie publică.

Luarea deciziilor administrative necesită însă şi anumite linii de orientare pentru a găsi rezolvarea eficace a problemelor apărute,instituţiile publice folosind în acest scop acele modele de adoptare a deciziilor şi anume modelul tradiţional şi modelul politic de adoptare a unei decizii.

Modul de adoptare a unui anumit tip de rezolvare a unei probleme depinde însă şi de tipul problemei cu care se confruntă administraţia dar şi timpul în care această problemă trebuie rezolvată,apărând în acest sens o aşa numită înclinaţie „administrativă” sau „politică” a activităţii din instituţia publică respectivă

Cap I Modelul Managerial Tradiţional în general

Modelul managerial tradiţional este un rezultat al încercărilor timpurii de a introduce profesioalismul în administraţia publică.Ideea de profesionalism are la bază, pe de o parte,distincţia între administarţie şi politica,introdusa de Woodrow Wilson in 1897,iar pe de alta parte concepţia lui Max Weber despre birocraţie să evidenţieze ideea de raţionalitate în cadrul proceselor de luare a deciziei .

Acest model încercă să formeze adminstartorii în direcţia luării deciziilor într-o manieră cât mai eficientă,economicoasă şi eficace.O posibilă cale de îndeplinire a acestor obective o reprezintă construirea unui proces decizional bazat pe specializare,ierarhizare, formalizare şi competenţă.

Managerul este ajutat să aleagă între soluţii alternative aflate în competiţie prin:

- Reducerea numărului de alternative care trebuie luate în considerare

- Reducerea numărului de valori implicate în evaluaea alternativelor

- Transmiterea cunostinţelor necesare pentru luarea deciziei în mod raţional

- Furnizarea de suficiente date despre alternative posibile,în vederea unei alegeri corecte dintre acestea.

Specializarea este modalitatea principală de reducere a numărului de alternative pe care un administrator le ia, are doua moduri de manifestare:între instituţiile publice şi în interiorul lor.

- Specializarea pe jurisdicţii între instituţiile publice acorda unei agenţii autoritatea asupra unui domeniu relativ bine definit.De exemplu, managerul din Inspectoratul Scolar Judeţean nu se ocupă de probleme de protecţie publică aflate sub jurisdicţia Inspectoratuui Judeţean de Protecţie Civilă.Ei nu compara valoarea socială a activităţilor din programele pe care administrează cu cele ale programelor administrate de alte agenţii.

- Specializarea se manfestă şi în interiorul instituţilor.Unii funcţionari publici vor formula politici,programe şi reglementari,în timp ce alţii se vor preocupa de aplicarea lor in practică.Chiar daca cele 2 aspecte sunt strâns legate,persoana care se ocupă de aplicarea programelor şi reglemetărilor poate sa aleaga între diferite mijloace de implementare,dar nu se poate exprima(cel puţin nu în mod oficial), cu privire la scopul reglementarii asupra programului de politici publice.