Aplicabilitatea Deciziilor de Grup în Statele Membre ale Uniunii Europene

1. Uniunea Europeană – cadru general

Uniunea Europeană este o organizaţie suprastatală care are în vedere realizarea unităţii în diversitate. Motto-ul simbolizează faptul că, prin intermediul Uniunii Europene, europenii sunt uniţi în promovarea păcii şi prosperităţii şi că diversitatea culturală, de tradiţii şi limbi a Europei constituie un element pozitiv pentru acest continent.

În memoriile sale publicate în 1976 Jean Monnet spunea: “ după o perioadă de tatonări, integrarea va deveni un dialog permanent între un organism european responsabil cu propunerea de soluţii la problemele comune şi guvernele naţionale care exprimă puncte de vedere specifice.....Această metodă este în totalitate nouă. Ea presupune existenţa unui guvern central. Dar ea se bazează pe decizii comunitare la nivelul Consiliului Ministerial, îndeosebi pentru că, propunerea de soluţii la dificultăţile comune de către un organism european independent, permite renunţarea treptată la obligativitatea deciziilor adoptate prin unanimitate. Parlamentul şi Curtea Europeană de Justitţie accentuează caracterul comunitar al acestui ansamblu. Această metodă este veritabilul federalizator al Europei”.

Procesul de adâncire a intregrãrii europene (sau integrarea pe verticalã) a demarat în anii ’50 şi are în vedere urmãtoarele aspecte:

a) creşterea progresivã a obiectivelor comune, pe care statele membre decid sã le realizeze împreunã, prin extinderea ariilor politicilor comune;

b) întãrirea caracterului supranaţional al Comunitãţii, prin utilizarea extensivã a sistemului de vot majoritar (în locul celui bazat pe unanimitate existent la nivelul Consiliului), prin care sunt reprezentate interesele naţionale ale fiecãrui statele membre, precum şi prin întãrirea rolului Parlamentului European (unde sunt direct reprezentaţi cetãţenii europeni).

2. Decizia administrativă în cadrul Uniunii Europene

Decizia reprezintă un instrument de execuţie administrativă a dreptului comunitar prin care se stabileşte, unuia sau mai multor state, un obiectiv a cărui realizare presupune adoptarea unor măsuri naţionale cu influenţă internaţională. Este obligatorie în toate elementele ei, nu numai în ceea ce priveşte rezultatul care trebuie atins. Este o sursă de drept derivată care alături de directivă, regulament şi aviz este obligatorie în toate componentele sale, oricare ar fi destinatarul.

Deciziile de grup se fundamentează atât la nivel central cât şi la nivel local al administraţiei. Deciziile de grup permit utilizarea cunoştinţelor şi experienţei mai multor funcţionari publici şi specialişti. La eleborarea lor participă mai multe persoane reunite în birouri, direcţii, comisii, ministere, guvern, parlament.

Scopul luării deciziilor de grup este de a lua în considerare, a înţelege bine acţiunile de realizare a obiectivelor pe care membrii grupului le consideră că sunt valoroase. Premisa de bază a luării deciziilor de grup constă în aceea că, cu atât mai mulţi vor fi convinşi ca varianta aleasă va fi cea mai bună datorită numărului mare de decidenţi.

Decizia se adresează de cele mai multe ori tuturor ţărilor din Uniune şi implică obligativitate absolută, fiind asociată cu o libertate relativă a mijloacelor. Varietatea în ceea ce priveşte potenţialii destinatari ai deciziei implică stabilirea caracterului de cvasi-regulament, cvasi- directivă, adică o decizie administrativă specială.

Procesul decizional este doar una dintre componentele elaborării politicilor comunitare. După ce este adoptată o decizie este necesară aplicarea sa – etapă care s-a dovedit crucială în cadrul mecanismului general.

Există două planuri în procesul decizional şi anume cel naţional şi cel comunitar. Prin Tratate, Comisia nu este obligată să consulte în prealabil statele membre în faza de iniţiere a unei propuneri. Comisia procedează totuşi la aceste consultări pentru că:

• Are nevoie de informaţii din partea ţărilor membre;

• Poate elabora opţiuni strategice şi poate orienta mai bine dezbaterile;

• Cu eforturi reduse poate constata din vreme ce este fezabil sporindu-şi şansele de reuşită;

• Se verifică cu costuri reduse, reacţiile statelor membre şi autorităţilor locale la aplicarea principiului subsidiarităţii.