Administrație Publică

CAPITOLUL I - CONSIDERAŢII GENERALE

Cunoaşterea ştiinţifică a unei anumite materii presupune identificarea noţiunilor cu care operează ştiinţa care are drept obiect materia respectivă, ca prin intermediul acestor noţiuni să se dezvăluie esenţa fenomenului de cercetat.

De asemenea dreptul se grupează pe ramuri, în funcţie de obiectul specific de reglementare iar identificarea acestui obiect specific reprezintă o sarcină a ştiinţei dreptului, în general a ştiinţelor juridice de ramură, în particular operaţie care presupune, înainte de toate, fundamentarea noţiunii centrale din sfera demersului ştiinţific respectiv.

Uneori sfera administraţiei publice s-a identificat cu sfera administraţiei de stat, alteori administraţia realizată de organisme statale era privită doar ca dimensiune a administraţiei publice, făcându-se distincţia între administraţia publică de stat şi administraţia publică a comunităţilor locale.

Administraţia publică are ca scop realizarea unor interese generale ale statului sau ale unei colectivităţi distincte, recunoscută ca atare de stat. Administraţia publică se realizează atât de autorităţi ale puterii executive, cât şi de autorităţi ale administraţiei publice care nu fac parte din sistemul puterii executive, dar fac parte din administraţia publică locală (consilii locale, primari, consilii judeţene).

Obiectul acestei lucrări este tocmai analiza activităţilor specifice administraţiei publice la nivelul colectivităţilor locale, mai bine-zis modul în care este organizată şi funcţionează administraţia publică locală, modalităţile găsite de legiuitor pentru ca acest tip de administraţie să fiinţeze relativ independent, în limitele şi rigorile impuse de actele normative în vigoare, aspecte pe care dorim să le evidenţiem cât mai bine.

Scopul administraţiei publice este altruist, moral, nu urmăreşte un profit material, ci serveşte interesul general, pe când mobilul normal al activităţilor particularilor este realizarea unui avantaj personal, câştig material, o reuşită umană.

Administraţia publică urmăreşte realizarea interesului general al comunităţii, indiferent dacă vorbim de comunitatea locală sau de comunitatea generală a unui stat, de aceea administraţia publică în România este structurată pe două nivele administraţia publică centrală şi administraţia publică locală.

Însă primele structuri ale vieţii administrative apar mai întâi pe plan local, cu mult înaintea administraţiei publice centrale. Din punct de vedere istoric este firesc deoarece germenii instituţiilor administrative reprezentau în fapt materializarea nevoilor organizării socio-economice a colectivităţilor.

Administrarea instituţională a comunităţilor la nivel local a precedat „naşterea” statului, dar concomitent cu dezvoltarea socială, în ansamblu instituţiile administrative centrale, în general, dar şi cele locale, au cunoscut un progres neîntrerupt, influenţându-se reciproc.

Astăzi Constituţia României împreună cu Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală şi Legea nr.67/2004 privind alegerile locale, care detailează reglementările sale, prevede dispoziţii esenţiale care se referă la autorităţile comunale, orăşeneşti şi judeţene precum şi la principiile pe care acestea îşi desfăşoară activitatea.

Întrucât teritoriul României, potrivit Constituţiei, este organizat din punct de vedere administrativ în comune, oraşe, judeţe este normal ca administraţia publică locală să fie organizată şi să funcţioneze la nivelul acestor unităţi administrativ-teritoriale De aceea aşa cum administraţia publică centrală îşi realizează sarcinile prin servicii specifice, la nivel naţional şi administraţia publică locală, în cadrul acestor unităţi administrativ-teritoriale, îşi realizează sarcinile prin servicii proprii sau descentralizate cu atribuţii la nivel local.

Se înţelege că între cele două categorii de administraţii publice (centrală şi locală) sunt legături fireşti dar şi unele delimitări, elementul determinant constând în faptul că la baza organizării şi funcţionării administraţiei publice locale stă principiul autonomiei locale, formulat expres în Constituţie dar şi în Legea nr.215/2001.

Aplicarea acestui principiu fundamental nu trebuie înţeles sau interpretat ca un drept conferit unei anume colectivităţi de a se guverna singură în toate domeniile, nesocotind raporturile fireşti cu autorităţile aflate la acelaşi nivel sau la nivel central.