Tipuri de indicatori statistici

1. Introducere

Economiștii se folosesc de expresii numerice capabile să sintetizeze ceea ce este esențial în mulțimea de date cu care operează , să releve trăsături cantitative și calitative ale fenomenului sau procesului considerat. Astfel de expresii în statistică se numesc “indicatori” .

După clasificarea funcțiilor cognitive ale diferitor categorii de indicatori statistici , prezentul capitol detaliază aspecte legate de :

- Mărimile relative

- Mărimile medii .

2. Indicatorii statistici – definire, tipologie

Indicatorul statistic este expresia numerică a unei caracteristici observate pe un fenomen, proces sau pe o categorie economico-socială, delimitată în timp și spațiu.

Între cele mai importante funcții ale indicatorilor statistici se numără: funcția de măsurare, de comparare, de sinteză, de estimare, de verificare a ipotezelor și testare a semnificației parametrilor statistici utilizați.

După metoda de obținere a indicatorilor și rolul jucat în cercetare, indicatorii pot fi impărțiți în două categorii:

I. indicatori absoluți (primari);

II. indicatori derivați (rezultați din calcule).

Indicatorii primari (mărimi absolute) exprimă direct nivelul caracteristicii cercetate, în unități concrete, specifice de măsură. Se pot obține direct, prin înregistrarea nivelului caracteristicii, prin centralizarea datelor sau prin însumarea parțială sau totală a datelor individuale. Ei prezintă o capacitate relativ limitată de descriere a fenomenului/procesului analizat, și nu permit realizarea unor aprecieri calitative. Totuși, indicatorii primari reprezintă punctul de plecare al analizei statistice.

Indicatorii derivați (mărimi calculate din cele primare) se obțin prin prelucrarea indicatorilor absoluți și fac posibilă exprimarea cantitativă și analiza aspectelor calitative ale fenomenelor și proceselor analizate. Între indicatorii derivați se numără : mărimile relative, mărimile medii, indicatorii variației, indicatori corelației și regresiei, indicii etc.

În analiză, economistul trebuie să combine mereu indicatorii derivați cu cei primari pentru a fi sigur că interlocutorul înțelege amploarea reală (absolută) a aspectului reflectat prin unul sau altul dintre indicatorii derivați.

3. Mărimi relative

Marimile relative sunt cea mai simplă formă a indicatorilor derivați, obținîndu-se prin raportarea (compararea) a doi indicatori statistici.

Este obligatoriu, însa, să se respecte urmatoarele reguli pentru a obține o mărime relativă semnificativă, compatibilă cu realitatea:

- între numărător și numitor trebuie să existe o legătură logică

- între numărător și numitor trebuie să existe compatibilitate metodologică, de timp și de spațiu, pentru ca rezultatul să fie util cunoașterii

- nivelul numitorului trebuie să fie unul normal, obișnuit (să nu fie o stare de excepție).

Forma cea mai simplă de exprimare a mărimilor relative este cea de coeficient arătînd cîte unități din indicatorul raportat revin la o unitate din indicatorul bază de raportare.

La fel de utilizată este și exprimarea mărimilor relative sub formă procentuală (rezultatul împărțirii se înmulțește cu 100).

Pentru o mai mare expresivitate, în unele situații, mărimile relative mai pot fi exprimate în promile, prodecimile sau procentimile, arătînd cîte unități din indicatorul raportat revin la 1000, 10.000, respectiv, 100.000 unități din indicatorul bază de raportare (de exemplu: natalitatea sau mortalitatea se exprimă la 1000 de locuitori, numărul de medici la 10.000 de locuitori, numărul de studenți la 100.000 de locuitori etc.).

Sunt cinci mari categorii de mărimi relative, după funcția de cunoaștere pe care o îndeplinesc:

- mărimi relative de structură

- mărimi relative de coordonare

- mărimi relative de intensitate

- mărimi relative de dinamică

- mărimi relative de programare a activității.

Mărimile relative de structură (ponderi, greutăți specifice) – arată în ce raport se află fiecare parte, element al unui grup față de volumul întregii colectivități.

Pentru o serie simplă de date statistice, ponderea (greutatea specifică) a unui element xi în totalul colectivității Sxi: