Populația Ocupată - Expresia Utilizării Efective a Forței de Muncă

Cererea de forţă de muncă este determinată atât de evoluţia unor fenomene şi procese economice ce ţin strict de subsistemele productive şi neproductive ale societăţii, cât şi de complexitatea evoluţieie demografice şi eventualele presiuni ale ofertei.

Pe de o parte, cererea de forţă de muncă cumulează efectele progresului tehnic şi tehnologic şi este determinată de “conjunctura internă şi externă, de resursele umane materiale şi financiare disponibile sau potenţiale, de preţuri, salarii, monedă, nivel şi tradiţii de consum, de tipurile şi modelele culturale, de politica economică şi inflexiunile acesteia, etc.” Dintre aceste multiple condiţionărine vom opri asupra celei demografice care, deşi mai puţin vizibilă, este extrem de importantă prin implicaţii.

Pe de altă parte, nevoile de consum ale populaţiei se reflectă în cantitatea de muncă necesară pentru a le satisface, iar această cantitate îşi găseşte corespondent în populaţia ocupată.

Presupunând productivitatea muncii constantă, dimensiunea populaţiei ocupate poate varia în funcţie de numărul populaţiei totale. Altfel spus, dacă populaţia creşte în condiţiile în care productivitatea şi consumul pe locuitor rămân neschimbate, numărul celor ocupaţi va creşte, şi invers.

Mutaţiile demografice structurale înregistrate la nivelul populaţiei totale se regăsesc, cu un anumit decalaj, atât în ofertă, cât şi in cererea de ofertă de muncă. Astfel, scăderea natalităţii şi a mortalităţii, pe de-o parte, şi creşterea emigraţiei, pe de altă parte, conduc la accentuarea proceselor de îmbătrânire demografică şi de feminizare în anumite activităţi. Consecinţele se traduc prin deficite de forţă de muncă, iar pentru a le elimina sunt necesare investiţii şi creşteri ale productivităţii. Ca într-un lanţ, acestea presupun anumite tipuri de muncă, de diferite calităţi şi calificări, depuse în alte sectoare.

În altă variantă, dacă populaţia ar spori prin creşterea natalităţii şi s-ar înregistra o întinerire a populaţiei, consumul ar creşte din nou şi în condiţiile în care productivitatea ar rămâne constantă sau ar scădea, în mod necesar cantitatea de muncă ar creşte.

Toate aceste enunţuri ne arată cât de strâns legată este cererea de forţă de muncă de factorii ofertei acestui factor de producţie.

Evoluţia demografică în sine este considerată factor al ofertei, dar în fapt, prin inerţie şi nevoi, este şi un factor al cererii de forţă de muncă. Dacă sporul demografic depăşeşte ritmul “natural” de evoluţie a tehnicii, a resurselor, productivităţii şi a posibilitaţilor de retenţie şi absorbţie a sistemului economic, se vor crea presiuni pe piaţa muncii, ca şi asupra sistemului de învăţământ, al ocrotirii sănătăţii, al alocaţiilor ce fac obiectul politicii sociale, etc.

Dacă, dimpotrivă populaţia intră în declin demografic în aceleaşi condiţii expuse mai sus, pe termen scurt se vor înregistra evoluţii economice pozitive prin scăderea şomajului şi detensionarea unor sisteme din economie. Pe termen mediu şi lung însă, deficitele de forţă de muncă tânără, dinamică, flexibilă şi creativă vor greva asupra cantităţii de muncă necesară în satisfacerea nevoilor societăţii. Aceste deficite se vor plasa cu precădere în ramuri şi sectoare de activitate purtătoare şi generatoare de progres economic şi social şi vor antrena, evident, scăderi ale rezultatelor economice de ansamblu.

Aşadar, exprimată prin intermediul populaţiei ocupate, “cererea de forţă de muncă reflectă vitalitatea şi viabilitatea unei economii, corectitudinea funcţionării mecanismelor sale; creşterea economică privită ca factor al ocupării funcţionează strict conectată de tehnică, ecologie şi demografie.”

În acelaşi timp, structurile pe ramuri şi sectoare de activitate ale ocupării reflectă nivelul de dezvoltare economico-socială a unei ţări. Astfel uui nivel ridicat al dezvoltării îi corespunde o pondere foarte mică a populaţiei ocupate în sectorul primar (agricultură şi silvicultură) şi respectiv o pondere foarte mare a celei ocupate în terţiar (servicii). „Activităţile neagricole sunt generatoare şi producătoare ale tehnicilor de producţie care permit o valorificare superioară a resurselor materiale de muncă şi asigură servicii pentru desfăşurarea cu eficienţă sporită a producţiei şi pentru satisfacerea trebuinţelor populaţiei, precum şi pentru securitatea societăţii în ansamblul său.”

Evoluţia de ansamblu a populaţiei ocupate. Caracteristici şi tendinţe actuale

În Europa Centrală şi de Sud-Est, România este a doua ţară – după Polonia – cu un important potenţial de muncă. La 1 ianuarie 1998, potrivit balanţei de forţă de muncă, populaţia ocupată civilă era de 9.159 mii persoane, iar numărul de şomeri de 745 mii persoane.

De-a lungul primilor 9 ani de tranziţie, procesul cel mai frapant şi totodată cel mai alarmant în materie de ocupare a fost scăderea severă a populaţiei ocupate. Acest proces reflectă atât exigenţele trecerii la un nou model de ocupare, bazat pe alte principii, cât şi maniera în care factorii demografici, economici şi sociali interferează pe piaţa muncii.

Datele din balanţa forţei de muncă pentru perioada 1 ianuarie 1990 – 1 ianuarie 1998 arată că populaţia ocupată civilă s-a redus cu aproape 2 milioane persoane (- 1.923 mii persoane), cu o viteză mai mare decât cea a scăderii populaţiei active (- 1.042 mii persoane), pe fondul unei evoluţii uşor crescătoare a populaţiei în vârstă de muncă (+40 mii persoane).

De precizat că aceste evoluţii sunt noi, specifice perioadei de tranziţie, dinamica populaţiei ocupate fiind exclusiv pozitivă inainte de anul 1990. Cel mai mare ritm mediu anual de creştere a ocupării, de 1,31%, s-a înregistrat în deceniul 1950 – 1960. Eforturile de refacere a economiei după război, demerarea politicii colectivist-etatiste de investiţii şi ocupare a forţei de muncă, ca şi de alocare a resurselor în mod centralizat prin plan au determinat un asemenea ritm înalt al creării de locuri de muncă. Această politică a dus la acumularea unor vaste fonduri de investiţii şi la ample transferuri interramuri şi teritoriale de forţă de muncă.