Formele și Semnificația Mărimilor Absolute și Relative în Statistică

1. FORMELE ŞI SEMNIFICAŢIA MĂRIMILOR ABSOLUTE ŞI RELATIVE ÎN STATISTICĂ

Pentru caracterizarea multitudinii de variabile şi de structuri de care se ocupă statistica, ea dispune de un ansamblu de categorii metodologice numerice, funcţiunile analitice ale acestora fiind diferite. Unele din aceste categorii, cum este cazul mărimilor absolute, au un caracter şi o aplicabilitate statistică mai largă. Altele, cum sunt mărimile medii şi unele mărimi relative, îndeplinesc funcţiuni mai specializate. Aceste particularităţi funcţionale duc, în mod logic, la o tratare diferenţiată a lor.

În această secţiune ne limităm la cuprinderea formelor şi specificaţiei ştiinţifice a mărimilor absolute şi a unora din mărimile relative utilizate în mod curent în statistică.

1.1. Mărimile absolute

Mărimile absolute sunt mărimile sau cifrele care privesc conţinutul cantitativ sau valoric al unei colectivităţi date. Ele rezultă din totalizarea unitătilor reale sau a nivelurilor caracteristicilor înregistrate în cadrul unei investigaţii statistice.

Între elementele cunoaşterii statistice, volumul colectivităţii constitue elementul de bază, un element al cunoaşterii în sine, dar, în acelaşi timp, un punct de plecare pentru determinarea altor elemente caracteristice ale cunoaşterii statistice a oricărei colectivităţi. Determinarea acestei categorii este o operaţie aparent simplă, aceasta reducându-se la totalizarea, în principiu pe tipuri, a datelor înregistrării statisticei. În mod practic, s-a văzut că recoltarea şi însumarea datelor unor colectivităţi este condiţionată de aplicarea unor tehnici ştiinţifice variate şi costisitoare.

Determinarea volumului sau cuantumului total al fenomenului se face totdeauna în mărimi absolute, această operaţie stând la baza cunoaşterii obiective a realităţilor economice şi sociale în general.

În statistică există numeroase cazuri în care apare ca necesară cunoaşterea datelor privind volumul total al colectivităţii, deci mărimile absolute privind un material sau o categorie economică dată. Balanţele statistice, de pildă, metodă aplicată în analiza statistică, mai ales în problemele privind statistica şi planificarea economiei naţionale, nu pot fi întocmite decât cunoscându-se datele reale ale proceselor sau fenomenelor care fac obiectul unor astfel de balanţe.

Totalizarea datelor unei colectivităţi statistice se face în general în virtutea omogenităţii de grup a elementelor colectivităţii date. Se înţelege că o astfel de operaţie presupune comensurabilitatea unitătilor respective, deci o unitate de măsură comună.

Unităţi naturale

Unităţile de măsură de care ne servim în general în statistica socială sunt cunoscute unităţi naturale, cu ajutorul cărora se măsoară în mod practic fenomenele respective (buc., kg, t, m etc). Aceste unităţi corespund însuşirilor fizice ale colectivităţilor statistice date. Ele sunt specifice pentru urmărirea variaţiei volumului fizic (cuantumului) colectivităţii. Sunt aplicabile însă numai în cazul în care colectivitatea cuprinde numai elemente şi categorii de valori de acelaşi ordin.

Unităţi convenţional – naturale

Unităţile naturale îşi au limitele lor într-o cercetare statistică, în care sfera colectivităţii cuprinde elemente şi categorii de valori diferite. Indicatorul colectivităţii generale, în astfel de cazuri, se cere completat cu date corespunzătoare tipurilor corespondente. În statistica locuinţelor populaţiei, bunăoară, locuinţa unei gospodăririi este unitatea de măsură a colectivităţii, dar pentru caracterizare ştiinţifică a acestei colectivităţi însumăririle trebuie să se facă neapărat pe categorii de locuinţe (apartamente de 2 camere, cu 3 camere, etc şi fiecare alt tip de locuinţe, separat şi pe grupe în cadrul tipului).

Probleme deosebite se ridică în cazul însumării maselor de produse de acelaşi fel, dar în rândul cărora întâlnim deosebiri de grad calitativ şi cantitativ. Astfel de diversităţi nu permit însumarea simplă a elementelor respective în unităţi naturale. Tractoarele, de exemplu, sunt de diferite mărimi şi ele nu pot fi însumate în unităţi fizice (naturale) decât cu-n caracter de relativitate. Pentru însumarea corectă a unor categorii de această natură se apelează în statistică la aşa-numitele unităţi convenţional – naturale. Este cazul “tractorului convenţional”, egal cu 15 C.P.

În general, o unitate convenţional naturală este o unitate de măsură fizică, luată ca etalon, corespunzătoare naturii unui produs sau unei colectivităţi statistice, prin care poate fi exprimat întregul volum fizic al colectivităţii respective, chiar şi atunci când aceasta conţine grupuri de valori sau dimensiuni diferite.

Transformarea unităţilor naturale în unităţi convenţional – naturale se face pe baza unor coeficienţi de transformare, stabiliţi în funcţie de o caracteristică esenţială comună a grupelor respective, dar diferenţiată considerabil ca nivel între grupe.

Unităţile convenţional – naturale înlocuiesc în statistică comparaţiile pe sfere mai largi decât sfera grupelor în care unităţile au aproximativ aceleaşi dimensiuni şi valori.

Preţul ca element al măsurării

Atunci când este vorba de produse şi obiecte, lucruri care se diferenţiază între ele considerabil, nu numai ca grad, dar şi în ce priveşte natura lor, şi nu mai pot fi însumate cu ajutorul unor unităti de măsură convenţional – naturală, în statistică se apelează la un factor de omogenizare mult mai larg.

Se ştie că sisitemul de preţuri aplicat în economia noastră naţională cuprinde diferite categorii de preţuri, îndeplinind funcţiuni diferite: preţul de producţie, preţul de livrare, preţul cu amănuntul, preţul de cumpărare a produselor agricole, etc., toate acestea fiind diferite, în funcţie de progresul tehnic şi de politica economică a statului. Statistica urmăreşte aceste preţuri în variaţia lor curentă, dar se serveşte de ele şi în determinarea unor indicatori economici valorici, fie la nivelul economiei naţionale fie la nivel microeconomic. Prin utilizarea preţului de livrare, de exemplu se calculează volumul valoric al produsului social. Preţul de producţie stă la baza calculului economic al întreprinderilor. Preţul cu amănuntul este strâns legat de calculul privind satisfacerea nevoilor materiale ale consumatorului.