Aritmetica Politică și Teologia Naturală

Rezumat

William Petty (1623-1687) este unul din fondatorii ştiinţei populaţiei în Anglia, îndeosebi a aritmeticii politice. Petty opune argumentele de sens cu argumentele intelectuale, reluând confruntarea antică dintre inteligibil şi sensibil. În rezultat, aritmetica politică a constituit baza argumentelor preluate din experienţă, din date constatabile , fără a se grăbi imprudent asupra explicaţiei a priori a cauzelor. Johann Peter Sussmilich (1707-1767), asemeni contemporanilor săi care s-au ocupat de aceleaşi întrebări – olandezii Nicolas Struyck (1687-1769) şi Willem Kersseboom (1691-1771), suedezii Pehr Wargentin (1717-1783) – sunt pe deplin conştienţi de metodele şi rezultatele aritmeticii politice pettyene. Păstorul Berlin a luat pe seama sa responsabilitatea şi a făcut o sinteză, nu fără a fi tentat de a o îmbogăţi, odată cu aceste date noi ce reclamă toţi savanţii epocii, şi perspectiva sa personală de teolog. Obiectivul său rămâne de a manifesta eficacitatea providenţei. Lectura pe care Sussmilich a făcut-o operei lui Petty îmbracă două aspecte: pe de o parte, o polemică ce vizează scopul englezilor de a conferi ţării lor o supremaţie economică şi politică, şi în acest caz, aritmetica suferă; se procede atunci la calcularea mărimilor oraşelor, în particular pentru a arbitra rivalitatea dintre Londra şi Paris, se măsoară de asemenea şi valoarea economică a unui individ; pe de altă parte, o utilizare a metodei aritmeticii politice în serviciul teologiei naturale a pornit de la o reflecţie asupra creşterii populaţiei cu primi paşi în domeniul previziunii. Dacă Sussmilich vede în această metodă esenţialul din aportul aritmeticii politice engleze, pentru el, argumentele intelectuale sunt deja prezente, înainte chiar de a opera cu argumentele de sens. Mai puţin emipirist decât Petty, păstorul păstrează pentru experienţă, doar statutul de punct de plecare. Cuantificarea „cursul normal al Naturii” este sigur obiectul aritmeticii, dar înţelegerea sa profundă se relevă dintr-o convingere filosofico – teologică , aceea a teologiei naturale.

William Petty (1623-1687) este unul din fondatorii ştiinţei populaţiei în Anglia, îndeosebi a aritmeticii politice [Reungoat 2004]. În dedicaţia de a trata Aritmetica Politică – al cărui titlu costituie un sumar al temelor abordate de disciplina care se bazează pe medicina engleză – , primul fiu al lui Petty, Charles Shelburne (1673-1696), avertizase că, în lucrarea tatălui său, sunt tratate „probleme de guvernământ, şi cele de o înţelegere şi de un interes la fel de considerabile ca şi gloria prinţului, bunătatea şi măreţia poporului”. Conform regulilor obişnuite ale aritmeticii, aceste noţiuni sunt „reduse la tipurile de demonstraţii”. Este clar de la demonstraţia şi cuantificarea, din măsurarea statului şi din aritmetica omului [Veron 1993; Brian 1994] efectuate ca să guverneze mai eficient. Avantajul acestei metode constă în a ordona şi, făcând aceasta, de a explica, „folosind o cantitate mică de ştiinţă”, evenimentele „complexe şi încurcate ale lumii” [Petty 1691-1905, p.263]. În prefaţa sa, Petty prezintă această metodă ca nefiind „încă foarte comună”. Noutatea sa constă în a substitui „comparativilor” şi „superlativilor” „argumente pur abstracte [argumente intelectuale]” şi a lua „hotărârea [...] de a se exprima în termeni de numere, greutate şi măsurări: de a nu utiliza decât argumente sensibile [argumente de sens]”, şi de a nu considera că cauzele ce-şi au originile vizibile în natură, lăsând altora acelea ce depind de idei, de opinii, de pasiuni şi de dorinţele schimbătoare ale indivizilor”. Petty opune argumentele sens cu argumentele intelectuale, reluând confruntarea antică dintre inteligibil şi sensibil. În rezultat, aritmetica politică a constituit baza argumentelor preluate din experienţă, din date constatabile , fără a se grăbi imprudent asupra explicaţiei a priori a cauzelor. Însă, adaugă Petty, „observaţiile sau afirmaţiile exprimate prin numere, greutăţi sau măsurări [...] sau sunt adevărate, sau aparent nu sunt false, şi dacă ele nu sunt deja adevărate, sigure şi evidente, ele pot să devină prin puterea suverană [...] punându-le ce mai rău, ele ajung ca presupuneri pentru a arăta drumul spre această cunoaştere ce o urmăresc” [Petty 1691-1905, p.268-269]. Johann Peter Sussmilich (1707-1767), asemeni contemporanilor săi care s-au ocupat de aceleaşi întrebări – olandezii Nicolas Struyck (1687-1769) şi Willem Kersseboom (1691-1771), suedezii Pehr Wargentin (1717-1783) – sunt pe deplin conştienţi de metodele şi rezultatele aritmeticii politice pettyene. Păstorul Berlin a luat pe seama sa responsabilitatea şi a făcut o sinteză, nu fără a fi tentat de a o îmbogăţi, odată cu aceste date noi ce reclamă toţi savanţii epocii, şi perspectiva sa personală de teolog. Obiectivul său rămâne de a manifesta, pornind de la aritmetica politică, eficacitatea providenţei. Lectura pe care Sussmilich a făcut-o operei lui Petty îmbracă două aspecte: pe de o parte, o polemică ce vizează scopul englezilor de a conferi ţării lor o supremaţie economică şi politică, şi în acest caz, aritmetica suferă; pe de altă parte, o utilizare a metodei aritmeticii politice în serviciul teologiei naturale.