Violența Domestică și Impactul asupra Copiilor

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Sociologie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 5 în total
Cuvinte : 2233
Mărime: 16.27KB (arhivat)
Publicat de: Andrian Morar
Puncte necesare: 6

Extras din referat

Definiţii:

Consiliul Europei – Comitetul de Miniştri

- Violenţa în familie reprezintă orice act sau omisiune comisă în interiorul familiei de către unii dintre membrii acesteia, care aduce atingere vieţii, integrităţii corporale sau psihologice sau libertăţii altui membru al aceleiaşi familii sau vatămă în mod serios dezvoltarea personalităţii lui/ei

Legea Română – legea 217/2003

- Violenţa în familie reprezintă orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material

Pentru anumite persoane autoapararea pare o sarcină imposibilă şi adoptă o reacţie pasivă, de neajutorare. Asemenea concentrare spre a menţine un mediu sigur îndepărtează persoanele abuzate de ceilalţi care consideră lumea un loc relativ paşnic. Procesul de neajutorare învăţată a fost folosit pentru a explica schimbările cognitive, afective şi comportamentale care apar atunci când nu există credinţa că vor urma consecinţe naturale. De asemenea s-a folosit pentru a conceptualiza reacţiile “femeii bătute” sau lipsa acestor reacţii la abuzul fizic, sexual sau psihologic repetat.

Episoadele tipice de abuz adesea includ o combinaţie de comportamente agresive fizice, ameninţări, distrugeri de bunuri care apar într-o succesiune rapidă de tip lanţ. Femeia se simte depăşită de aceste acţiuni şi de aceea nu reuşeşte să răspundă adaptativ ci asteaptă ca acestea să se întâmple. Datele empirice, afirmă psihologul Lenore Walker, arată că femeile sunt mai dispuse la neajutorarea învăţată decât bărbaţii, mai ales datorită educaţiei bazată pe sex-roluri care încurajază fetele să fie pasive şi dependente, lucru care pare că întăreşte tendinţa spre neajutorare.

În lucrarea “Women in transition” editată de UNICEF (1995) autorii au identificat o serie de consecinţe ale violenţei domestice asupra sănătăţii mintale, fizice şi asupra reproducerii. Acestea au fost reunite în următorul tabel:

Sănătate mintală Sănătate fizică: Sănătatea reproducerii:

depresie deces sarcină nedorită

Frică (fobii) dizabilităţi temporale sau permanente probleme ginecologice

Anxietate răni fizice B.T.S – boli cu transmitere sexuală

Încredere în sine scăzută dureri de cap cronice avort spontan

disfuncţii sexuale astm mortalitate maternală

tulburări de sonm şi de alimentaţie abuz de alcool şi droguri morbiditate matemală crescută

tulburări obsesiv – compulsive comportamente autodistructive (fumat excesiv, sex neprotejat etc.)

stări de stres post-traumatic

suicid

Popescu M (2000-2, pag. 40) priveşte efectele violenţei domestice asupra femeii în legatură cu întreaga reţea personală a victimei. Violenţa domestică afectează funcţionarea întregii familii, în toate structurile sale, spune autoarea. Familia devine astfel mai puţin transparentă şi deschisă mediului social imediat: familia lărgită, vecinii, prietenii, colegii. De aici provine tendinţa de izolare socială, element caracteristic în dinamica violenţei domestice. Stigmatului social i se adaugă sentimentul de autoculpabilizare al victimei, care accetuează şi mai mult neputinţa iniţierii vreunei schimbări. Comunicarea devine o armă împotriva celuilalt, iar în mediul profesional un mijloc rutinat de relaţionare superficială cu ceilalţi, un rol jucat în limitele orelor de serviciu. Funcţia principală a familiei, creşterea copiilor, este distorsionată, consecinţele fiind dramatice şi de lungă durată.

Invariabil, violenţa domestică nu se răsfrânge numai asupra victimei, femeia în acest caz, ci afectează toţi membrii familiei şi mai ales asupra copiilor fie direct fie prin îndepărtarea puterii de concentrare a mamei asupra lor. Într-un climat violent, nevoile de bază ale copiilor – nevoia de siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste – sunt profund neglijate. Funcţiile parentale nu mai pot fi îndeplinite. O mamă victimă a violenţei soţului este mai puţin capabilă să asigure îngrijirile de bază necesare copilului (hrană, casă, igienă, haine, sănătate fizică) sau să-l protejeze pe acesta de răniri, accidente, pericole fizice sau sociale. Copleşită de ruşine pentru ceea ce i se întamplă, de sentimentul eşecului în cea mai importantă relaţie interpersonală de teroare, de autoacuzaţii, femeia nu mai este capabilă de a juca nici unul din rolurile impuse de viaţa familiei. Astfel se explică numărul mare de accidente domestice ale căror victime sunt copiii. Investigaţii sumare în cazurile de copii neglijaţi scot la iveală violenţa din casele lor, care nu mai lasă copilului locul de care acesta are nevoie pentru a se dezvolta normal.

Preview document

Violența Domestică și Impactul asupra Copiilor - Pagina 1
Violența Domestică și Impactul asupra Copiilor - Pagina 2
Violența Domestică și Impactul asupra Copiilor - Pagina 3
Violența Domestică și Impactul asupra Copiilor - Pagina 4
Violența Domestică și Impactul asupra Copiilor - Pagina 5

Conținut arhivă zip

  • Violenta Domestica si Impactul asupra Copiilor.doc

Alții au mai descărcat și

SIDA - una din cele mai cruciale probleme ale lumii moderne

1 OBIECTIVELE LUCRARII 2 Notiuni introductive despre virusul H.I.V, S.I.D.A. Se pare ca anul 1932 este considerat a fi anul aparitiei infectiei...

Diagnoza Instituțională a Fenomenului Mobilității Forței de Muncă Românești în Spațiul European

Migratia internationala este un fenomen relativ nou pentru România contemporana si probabil abia perioada de dupa 1998 începe sa defineasca...

Teorii Privind Rolul mass-mediei în Societate

Lui Harol Laswell i se datoreaza schema clasica a comunicarii: "Cine ?; Ce spune ?; Prin ce canal ?; Cui ?; Cu ce efect ?" , reductibila la...

Cuba

Cuba este o tara formata dintr-o singura insula mica cu suprafata de 110,860 Km² situat între marea Caribica si Ocenul Atlantic. Climatul tarii...

Legea de stat și recunoașterea proprietății în România rurală

Titlurile de proprietate iau diferite forme de la cele legitime la cele nelegitime.De exemplu , in legea engleza detinerea de drepturi de...

Teoria Schimbului

Teoria schimbului reprezinta tranzactionarea muncii,resurselor si serviciilor,sau chiar a persoanelor si cuvintelor in societate. Karl...

Te-ar putea interesa și

Adăpost pentru Femeile Maltratate

I. PROGRAM PHARE 2004-2006 COEZIUENE ECONOMICA SI SOCIALA PROIECTE SERVICII SOCIALE 1.Descriere 1.1 Titlu : “ADAPOST PENTRU FEMEILE...

Impactul Campaniilor Sociale Asupra Publicului din România

INTRODUCERE Am ales ca temă a lucrării de licenţă Impactul campaniilor sociale asupra publicului din România datorită multiplelor posibilităţi de...

Rolul Instituțiilor și Organismelor Europene în Protecția Drepturilor Omului

INTRODUCERE Problematica drepturilor omului reprezintă una dintre temele dominante ale vieţii social-politice actuale fiind supusă tot mai...

Violența Împotriva Femeii

INTRODUCERE Violenţa în familie este în general definită ca orice act vătămător, fizic, sau emoţional care are loc între membrii unei familii. Am...

Violența în Familie

INTRODUCERE Noţiunea de violenţǎ are ca şi rǎdǎcinǎ cuvântul “vis” echivalent cu “forţǎ” şi care face trimitere la ideea de putere, de dominaţie,...

Rolul climatului din familie în educație

CAPITOLUL I NATURA ŞI DEZVOLTAREA VIOLENŢEI ÎN FAMILIE 1.1. Elemente definitorii: violenţă/ abuz/ agresivitate Violenţa umanǎ este, fără...

Studiul fenomenelor deviante pe categorii de vârstă, sex și medii sociale

1. DELINCVENTA CA FORMA DE DEVIANTA SOCIALA Delincvenţa este o formă de devianţă socială negativă, definită adesea şi prin termenii de...

Stop violenței domestice

DESCRIEREA PROIECTULUI 1. Titlu : « Violenta Domestica- Stop ! » 2. Locul de desfasurare Orasul Vaslui 3. Suma totala a proiectului % din suma...

Ai nevoie de altceva?