Tranziția prin care Trece creștin-democrația După 1989 și Pană-n Zilele Noastre

Evolutia crestin-democratiei in Romania a fost una atipica celorlalte partide de aceiasi sorginte din alte tari din Europa dar tipica pentru tarile din Europa de Sud Est, unde abia dupa 1989, a putut sa incepana perioada de dezvoltare si tranzitie a partidelor de sorginte crestin-democrata.

Dupa caderea regimului comunist in decembrie 1989, PNTCD este primul partid politic care se inscrie la Tribunalul Municipiului Bucuresti, evident daca exceptam Frontul Salarii Nationale, care este si exponentul Revolutiei sau loviturii de stat din 89’.

Partid care isi alatura fostei denumiri de Partid National Taranesc si Crestin Democrat dupa 89’ si se inscrie pe esicherul politic la centru dreapta, ( desi pana la scoaterea lui in afara legii de comunisti era un partid de stanga, aparand drepturile taranilor in special, dar si a altor categorii).

Perioada imediat urmatoare inseamna pentru crestin-democratia din Romania inscrierea in opozitie fata de conducerea instaurata imediat dupa 1989 si atacarea acesteia prin mijloace democratice precum marsuri de protest, meetinguri, etc. Din punct de vedere electoral crestin-democratia nu se baza asa cum in alte tari se baza pe voturile credinciosilor ( in mare majoritate catolici si protestanti ), ci pe putinele voturi ale celor care suferise in inchisarile comuniste, voturile romanilor plecati in strainatate din cauza persecutiilor politice precum si pe voturile a unei parti din “intelectualii” vremii.

In acest context se remarca un “pastor” si anume Corneliu Coposu, care isi conduce partidul spre ce urma mai tarziu si ( poate numai jertfa lui ) va putea sa ii aduca partidul pe culmile cele mai inalte ale guvernarii tarii, dara pana atunci mai era mult.

In paralel incepe sa apara si sprijinul extern pentru PNTCD care era vizibil organizatiile crestin-democrate din Europa sprijina atat uman cat si financiar partidul frate din Romania.

Cu toate acestea la primele alegeri din 1990 din “duminica orbului” PNTCD inregistreaza un rezultat mai mul decat modest si anume 2,5% obtinand 12 mandate la Camera Deputatilor si 1 senator. Cu toate ca avea un program politic cu linii directoare precum : apararea proprietatatii, lupta anticomunista, dezvoltarea comunitatilor locale pe baza subsidiaritatii, etc, nu resuseste sa capteze electorat decat probabail cel amintit mai sus, care era ceva mai scolit, asta si cu “ajutorul” puterii de atunci care blama PNTCD si pe liderul sau Corneliu Coposu prin diferite mijloace specifice regimului comunist.

In acest context nu degeaba Corneliu Coposu a fost si va ramane in istoria Romania ca daca nu cel mai important printre cei mai importanti oameni politici ai tarii. La sfarsitul anului 1991 “seniorul” isi da seama ca, conducerea de atunci nu putea fi inlaturata decat cu o forta cel putin egala politic si pune bazele Conventiei Democrate, care mai tarziu va deveni Conventia Democrata din Romania – CDR.

In acest context tot mai multe forte politice si civice democrate i se alatura, iar in februarie 1992 la alegerile locale si cu un program politic modificat si aplecat catre nevevoile comunitatii, CDR castiga in majoritatea oraselor mari si in Bucuresti. Trebuie spus ca inca dupa Revolutie, electoratul PNTCD si mai tarziu al CDR era situat in mediul urban in marile orase si mai putin in mediul rural.

Alegerile Parlamentare si Prezidentiale din septembrie 1992, urmau sa scoata inca odata neputinta CDR ( asta si datorita faptului ca unele partide parasesc CDR, datorita faptului ca, candidatul CDR la Presedentia Romaniei era pe atunci cvasi necunoscutul profesor Emil Constantinescu si nu in ultimul rand mesajului politic al CDR care era orientat ca si in 1990 impotriva conducerii feseniste a tarii). In acest context CDR pierde alegerile dar castiga locuri importante in Parlament cu un procent de circa 47% si se vedea la “rasarit” “opera”, lui Cornelu Coposu, care la urmatoarele alegeri urma sa castige alegerile.

In paralel incepand chiar imediat dupa 1990, dar vizibil incepand cu sfarsitul lui 91’ fortele care conduceau Romania in frunte cu Ion Iliescu incep sa piarda multi votanti si datorita schismei dintre Petre Roman si Ion Iliescu dar si datorita lipsei reformelor si a nivelului de trai al populatiei care incepuse sa scada.