Structura fizică a organizațiilor

Interesul pentru structura fizică a organizațiilor și a efectelor sale asupra comportamentului social este de dată relativ recentă dacă avem in vedere că majoritatea studiilor ce și-au propus să exploreze acest subiect au fost ințiate abia pe la mijlocul anilor '90.

Oricum, incepând cu ultimul deceniu al secolului XX, se observă o renaștere a interesului pentru studierea structurii fizice a organizațiilor, atât din perspectiva implicațiilor acesteia pentru comportamentul oamenilor ce fac parte din comunitatea organizațională (angajati, manageri, clienți, furnizori etc.), cât și din cea a importanței ei simbolice, respectiv a mesajelor simbolice transmise de aceasta, ce se pot constitui în premise atât pentru intelegerea culturii organizaționale, cât și pentru inlelegerea multor caracteristici ale structurii sociale sau ale tehnologiei.

Geografia organizațională

Aceasta se referă la distribuția spatiala a pozițiilor (localizărilor) unei organizații, precum și la caracteristicile fizice ale fiecărei poziții. Distribuția spațială are în vedere toate așezările dintr-un spațiu geografic în care o organizație funcționează sau își desfășoară activitățile (cartiere generale, fabrici sau uzine, birouri administrative etc.). În plus, o preocupare importantă in decizia privind extinderea activității într-un anumit spațiu geografic vizează proximitatea fată de acei actori influenți ai mediului (instituții finanțatoare, asociații profesionale, universități, agenții guvenamentale etc.) ce ar putea oferi organizatiei o serie de avantaje in manevrarea dependențelor critice de mediu.

Principalele caracteristici fizice ale așezării sau localizării geografice ale unei organizații se referă la climă, teren și resurse naturale. Alături de caracterisficile fizice, un alt indicator relevant pentru descrierea localizărilor in care functionează organizația este dat de analiza caracteristicilor umane ale geografiei, și anume: densitatea populației, gradul de urbanizare, prezența sau absența diferitelor minorități etnice etc. De exemplu, localizarea organizației in arii geografice diferite implică necesitatea considerării influențelor culturale și a stilurilor de viață specifice zonelor respective.

Aranjamentul spațial

Se referă, pe de o parte, la modul de poziționare a clădirilor intr-un spațu fizic și, pe de altă parte, la modul de plasare a obiectelor fizice și a activitățlor umane in cadrul unei clădiri. Atunci când intr-un spațiu geografic se află mai multe clădiri, modul de proiectare a clădirilor și de poziționare sau orientare a uneia față de alta oferă indicii privind aranjamentul spațial exterior. Pe de altă parte, modul de plasare a obiectelor (in special a perților, mobilierului și aparaturii/echipamentului de lucru), precum și de poziționare a oamenilor in cadrul unei clădiri vizează aranjamentul spațial interior.

Proiectarea spațiilor interioare influențează modul in care persoanele individuale și grupurile de muncă interacționează, comunică și își coordonează eforturile. De exemplu, bine cunoscuta linie de asamblare folosită in cadrul organizațiilor din industria automobilelor reprezintă un element fizic astfel proiectat încât să permită persoanelor localizate de-a lungul ei să-și coordoneze activitățile și să-și îndeplinească sarcinile de muncă in funcție de poziționarea lor fată de ceilalți angajați.

Proiectarea sau aranjamentul spațiului interior sunt definite prin raportare la trei aspecte: deschidere, accesibilitate și intimitate(Hatch, 1997). O modalitate de proiectare a spatiilor de lucru este aceea de a crea spații deschise, fără uși, ce separă birourile angajaților prin dulapuri, fișiere, plante decorative etc. Este evident că, in acest caz, activitatea fiecărei persoane este extrem de vizibilă, creându-se totodată sentimentul de accesibilitate pentru oricine intră intr-un astfel de spațiu. O altă modalitate de proiectare și fragmentare a spațiului fizic este accea de a crea birouri private, cu pereti despărțitori și cu uși ce pot fi inchise de ocupanții acestora ori de câte ori doresc intimitate. Este evident că in acest caz sentimentul de accesibilitate este mult mai scăzut, accentuându-se in schimb imaginea de intimitate.

Stilul și decorul

Ca elemente ale structurii fizice se referă la acele aspecte sau detalii stilistice și arhitecturale ce dau o anumită identitate unei organizatii : mobilier, luminozitate, modul de aranjare a pereților sau de acoperire a podelelor, forme și culori folosite cu predominantă, modul de expunere a obiectelor de artă etc. Analiza stilului sau design-ului unei organizații implică insă nu numai observarea aspectelor interioare, ci și a celor exterioare : fatadă, stil arhitectural, peisajul sau ambianta in care este poziționată o clădire, culori folosite etc. Este evident că toate aceste aspecte țin de o anumită estetică a organizației, dând seama de mesajele pe care aceasta dorește să le transmită lumii exterioare prin adoptarea unui anumit stil. De exemplu, construirea unei clădiri impozante cu pereți de sticlă, ale cărei birouri sunt dotate cu mobilier de lux (cum este cazul celor mai multe bănci), s-ar putea construi intr-un mesaj adresat potențialilor clienti sau chiar comunitătii, prin care să se accentueze bunăstarea, sentimentele de incredere și siguranță, credința intr-un viitor sigur etc. Dimpotrivă, o organizație ce ocupă o clădire cu puține facilităti, ale cărei birouri sunt dotate cu mobilier ieftin, de strictă necesitate, ar putea comunica fie mesajul angajării intr-o strategie a costurilor scăzute, fie pe cel al lipsei de preocupare privind aparența sa fizica. Dincolo de aceste aspecte, se consideră că estetica interioară a unei constructii influentează in mare măsură insuși comportamentul angajaților.