Statul în relațiile internaționale

Extras din referat Cum descarc?

Primele formatiuni statale au fost cele Sumeriene, aparute in jurul anului 3500 i.Hr. De-a lungul timpului oamenirea a cunoscut diferite forme de guvernamant. De exemplu republica (specifica Greciei antice) este una dintre formele de guvernamant adoptata in prezent de aproximativ 80% din statele lumii, in timp ce imperiile care au dominat lumea un timp foarte indelungat au disparut fara urma in perioada contemporana. La ora actuala pe glob sunt 195 de state suverane, majoritatea recunoscute intre ele.
Statul este ansamblul organelor centrale ale unei societati sau natiuni, acceptate si create de insasi societatea respectiva, pentru a exercita puterea asupra cetatenilor. Din punct de vedere marxist, statul este instrumentul puterii clasei dominante in societate, prin care aceasta isi apara privilegiile fata de clasele dominate.
In relatiile internationale, statele cauta sa-si obtina si sa perpetueze autonomia - abilitatea de a formula si realiza politica interna si externa in termenii propriilor interese si scopuri. Statul functioneaza ca actor in relatiile internationale, in virtutea suveranitatii - cea care confera statului personalitate juridica internationala, astfel primeste aptitudinea de a actiona in cadrul comunitatii internationale, prin exercitarea drepturilor si asumarea de obligatii. Suveranitatea este un "atribut al puterii de stat". In virtutea atributului de suveranitate, statul isi exercita autoritatea pe doua planuri: pe plan intern, el are dreptul de a exercita puterea asupra cetatenilor sai, precum si asupra tuturor persoanelor aflate pe teritoriul si sub jurisdictia sa, edictand legi si aplicand sanctiuni in cazul nerespectarii lor, iar pe plan extern, are dreptul de a reprezenta natiunea si a o angaja in raporturi cu alte natiuni.
Odata cu sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial unde a fost nevoie pentru o reconstructie mondiala, prin intermediul relatiilor internationale apar si se extind diferite mari organsme reprezentative. De atunci, a existat o crestere a organizatiilor care lucreaza pe diferite aspecte socio-politice si economice cu scopuri diverse si specifice in abordarea statelor, societatilor, grupurilor si indivizilor. Realismul este o teorie a relatiilor internationale bazata pe o perspectiva pesimista asupra naturii umane. Caracteristica sa centrala se afla in puterea relativa a statului si, intrucat nu exista un guvern mondial care sa impuna ordine si stabilitate, statele se angajeaza in auto-ajutor pentru a-si asigura interesele de baza de supravietuire (securitate, capacitate de putere si supravietuire).
Din cauza absentei unui guvern mondial, structura mondiala este anarhica si anarhia sporeste miza interactiunii, astfel incat interesul concurential are potentialul de a escalada in interactiuni militare. Statul este arbitrul national care judeca politicile sale externe. Deoarece se pune accent pe capacitatile de putere ale statului in sistemul international, realistii acorda putina atentie in ceea ce priveste organizatiile internationale, deoarece acestea au o influenta redusa in guvernarea globala. Statele nu ar ceda niciodata institutiilor internationale.Un exemplu este hegemonia Statelor Unite si utilizarea organizatiilor internationale ca mijloace pentru extinderea puterii, urmarirea interesului propriu si garantarea securitatii. De exemplu, realistii ar sustine ca majoritatea organizatiilor internationale care servesc drept coloana vertebrala a cooperarii internationale contemporane au fost urmarite de hegemonia americana in perioada imediat urmatoare a celui de-al doilea razboi mondial. Statele Unite au promovat crearea ONU ca organizatie-cadru pentru cooperarea bazata pe tratate intr-o varietate de preocupari globale si domenii de problema. De asemenea, a supravegheat crearea Fondului Monetar International International (FMI), Banca Mondiala, si Acordul general pentru tarife si comert (GATT) cu obiectivul expres de a incuraja schimbul economic de cooperare si, de asemenea, ca instrumente concepute pentru a continua utilitatea politicilor americane (Weiss si Wilkinson, 2014, p. 295). Chiar si Uniunea Sovietica a folosit asistenta economica reciproca pentru a organiza relatii economice in blocul de est. Statele puternice structureaza organizatiile pentru a-si promova propriile interese, dar trebuie sa faca acest lucru intr-un mod incat sa induca statele mai slabe sa participe (Diehl si Frederking, 2010, p. 33).
De partea cealalta liberalismul este un cadru postbelic pentru politica mondiala bazat pe constructia unui sistem global, legal si politic care depaseste statul si care ofera protectia tuturor indivizilor umani. (Jackson & Sorensen, 2007). Teoria este subdivizata in principal de doua parti; in primul rand, liberalismul interdependentei care studiaza modernizarea ca modalitati de crestere a nivelului de interdependenta a statelor; si in al doilea rand, liberalismul institutional care studiaza institutiile internationale ca mecanisme de promovare a cooperarii intre state. Teoria isi bazeaza in principal ipotezele pe progresul uman pozitiv si modernizarea, in care impreuna vor duce in cele din urma la cooperare. Modernizarea este procesul de implicare a progresului in majoritatea domeniilor din viata, precum si dezvoltarea unui stat modern. Acest proces extinde sfera cooperarii peste granitele internationale. Datorita modernizarii, cooperarea bazata pe interese reciproce va predomina, deoarece modernizarea creste nivelul si sfera relatiilor transnationale in care costurile tranzactiilor sunt mai mici si nivelurile de interdependenta mai ridicate. Sub interdependenta complexa, actorii transnationali sunt din ce in ce mai importanti, forta militara este un instrument mai putin util, iar bunastarea (nu securitatea) devine un obiectiv principal in preocuparea statelor (Jackson si Sorensen, 2007, p. 107). Prin urmare, atunci cand exista un grad ridicat de interdependenta, statele vor infiinta adesea institutii internationale pentru a face fata problemelor comune si a maximiza bunastarea. Aceste institutii sunt concepute pentru a promova cooperarea peste granitele internationale, furnizand informatii si reducand costurile. Institutiile pot fi organizatii formale precum OMC (Organizatia Mondiala a Comertului) si UE (Uniunea Europeana) sau pot fi seturi mai putin formale de acorduri precum asa-numitele acorduri. Pentru liberali, cooperarea internationala si progresul sunt caracteristicile centrale care determina statele, organizatiile internationale si actorii non-statali. Aceste institutii diferite sunt responsabile de gestionarea problemelor transnationale intr-un mod pasnic, uman si legal.

Fisiere in arhiva (1):

 Statul in relatiile internationale.docx

Bibliografie

Weiss , T. & Wilkinson , R., 2014. International Organization and Global Governance. ed. Oxford : Routledge, 2014
Jackson , R. & Sorensen, G. Introduction to International Relations: Theories and Approaches. 3rd ed. New York: Oxford University Press, 2007
Diehl, P. & Frederking, B. The Politics of Global Governance: international Organizations in an Independent World. 4th ed. Colorado: Lynne Rienner Publishers, 2010
Alexander Wendt. Teoria Sociala a Politicii Internationale, Polirom, 2011
A. Nastase, B. Aurescu, C. Jura. Drept international public, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2006