Specificitatea Cercetării Sociologice în Administrație

Doresc a începe cu următoarele cuvinte cheie care vor revela despre ceea ce voi vorbi pe parcursul acestei lucrări:

- cercetare sociologică;

- metode, tehnici, instrumente;

- anchetă sociologică;

- etapele din ancheta sociologică;

- migraţia;

- îmbătrânirea populaţiei;

- mortalitate şi natalitate.

Ce reprezintă cercetarea sociologică?

Metodologia cercetării sociologice se defineşte ca fiind totalitatea demersurilor teoretice, tehnice şi epistemologice pe care le întreprinde cercetătorul faptelor sociale (sociolog sau psiholog) pentru a putea cunoaşte geneza, evoluţia şi dispoziţia acestui gen de fapte. Etimologic, metodologia desemnează „ştiinţa metodelor”; sensul pe care îl atribuim metodologiei în acest context este acela de a cuprinde ansamblul demersurilor teoretice, metodico-tehnice şi epistemologice pe care le întreprinde un cercetător în vederea cunoaşterii ştiinţifice a unor fapte, fenomeme sau procese sociale.

În cadrul acestei teme („Specificitatea cercetării sociologice în administraţie”) îmi propun să arăt efectele migraţiei şi a mortalităţii asupra populaţia din România, însă pentru a arăta acest lucru trebuie să avem în vedere metodele, tehnicile, intrumentele, etapele care au loc în cercetarea sociologică din administraţie.

Populaţia cunoaşte la ora actuală un proces de regres accentuat datorat îmbătrânirii, scăderii fertilităţii şi migraţiei, fenomene demografice care se pot constata în toate ţările dezvoltate. În perspectivă, aceste fenomene vor creşte în intensitate şi vor genera efecte multiple în societate.

Cunoaşterea evoluţiei resurselor de muncă şi a populaţiei active este necesară pentru fundamentarea programelor de dezvoltare economică şi socială.

Această temă prezintă importanţă pentru ţinerea din timp sub observaţie a acestor fenomene şi aducerea lor la cunoştinţa factorului politic, în vederea evitării efectelor negative pe care aceste procese demografice le determină.

Obiectivul cercetării propuse de mine este unul exploratoriu, deoarece este o temă care din punctul meu de vedere, deşi este atât de cunoscută s-au luat prea puţine decizii, s-au folosit prea puţine strategii în vederea împiedicării evoluţiei acesteia.

Metode, tehnici, instrumente folosite în cercetarea sociologică

Metoda reprezintă o modalitate generală, strategică de abordare, studiere a realităţii.

Tehnicile sunt forme concrete pe care le îmbracă metodele (există posibilitatea ca una şi aceeaşi metodă să se realizeze cu tehnici diferite).

Instrumentul este mijloc cu ajutorul căruia se realizează “captarea” informaţiei ştiinţifice, a datelor, este cel care se interpune între cercetător şi realitatea studiată.

Clasificarea metodelor:

1. metode cantitative

2. metode calitative.

1. Metodele cantitative sunt cele mai frecvente şi cele mai cunoscute modalităţi de obţinere a unor volume mari de date din mediul social pentru o ulterioară prelucrare şi analiză statistică.

Metoda de bază este ancheta sociologică, iar instrumentul principal este chestionarul (pot fi, de asemenea, ghidul de interviu structurat, fişa de observaţie).

Toate instrumentele de studiu sunt administrate şi aplicate on-line, iar culegerea şi centralizarea datelor se face automat şi securizat.

Sondajul şi recensământul reprezintă tehnici ale anchetei.

2. Metodele calitative sunt folosite pentru a obţine date mai bogate în conţinut şi mai de profunzime. Cercetarea calitativă dispune de metode, tehnici şi instrumente de studiu, adaptate la specificul problemei studiate.

Clasificarea metodelor calitative (potrivit clasificării realizate de Profesorul Universitar Doctor Traian Rotariu):

1. experimentul reprezintă provocarea variaţiei unui sau mai multor fenomene într-o situaţie controlată pentru determinarea legăturilor cauzale, confirmarea sau respingerea ipotezelor de cercetare;

2. observaţia este culegerea on-line a informaţiei despre evenimente, fenomene, obiecte, persoane etc.;

3. analiza documentelor reprezintă culegerea informaţiei despre evenimente, fenomene trecute, despre urmărilor lor;

4. interviul (individual sau de grup) este acea discuţie ce presupune folosirea unui ghid de interviu, nestructurat sau semistructurat, aplicat indivizilor, cu posibilităţi de manevrare.