Socializarea primară în familie

Din perspectiva sociologica, familia este institutia fundamentala in toate societatile. Familia este un gup social relativ permanent de indivizi legati intre ei prin origine, familie sau adoptie.

In societatea romaneasca suntem familiarizati cu anumite versiuni ale familiei: familia nucleu si familia extinsa.

Filozoful John Locke sustine ca fiinta umana se naste "tabula rasa", fara nici o capacitate de întelegere si cunoastere. El afirma ca oamenii au putine limite biologice impuse, iar comportamentul si abiline, calitatile sunt rezultatul învatarii din cadrul procesului de socializare. Fara a diminua importanta ereditatii, trebuie precizat ca în viata noastra si, mai ales în primii ani de viata, contactul cu ceilalti membri ai societatii este vital.

Când vorbim despre cei 7 ani de acasă ne gândim la educaţia pe care copilul oprimeşte de la părinţi, la formarea personalităţii şi comportamentului copilului pânămerge la şcoală. Când spunem că un copil are cei 7 ani de acasă ne gândim la uncopil bine crescut, care ştie să salute, să spună mulţumesc, te rog, care se comportăcuviincios cu cei de vârsta lui şi cu adulţii.Educaţia, bunele maniere, regulile morale sunt cheia către adaptarea copilului însocietate. Un copil manierat se va descurca mult mai bine în relaţiile cu cei din jur decât unul căruia îi lipsesc cei 7 ani de acasă."Dar educaţia primită în cei 7 de acasă depinde de câţiva factori: relaţia afectivă dintre copil şi părinţi, specificul de dezvoltare a copilului, valorile pe care se bazeazăfamilia şi pe care le transmite copilului.

De la 3 la 5 ani, copilul începe să fie capabil să împartă jucăriile, îşi dezvoltă simţulbinelui şi al răului, este conştient când face un lucru bun sau un lucru rău, observăreacţiile părinţilor în faţa comportamentului său ("mă ignoră sau îmi acordă atenţie"),apreciază recompensele, dar conştientizează şi semnificaţia pedepsei.De asemenea, acum este momentul pentru a-l învăţa bunele maniere: ce se cuvineşi ce nu la masă, într-o vizită, în parc, la grădiniţă. A-l învăţa bunele maniere este însă un proces de durată, care va prinde contur în fiecare zi, iar cele mai bune ocaziipentru a îndruma copilul în direcţia corectă sunt întâmplările curente din spaţiulfamilial. Masa alături de membrii familiei, mersul la cumpărături, vizitele la bunicisunt tot atâtea momente în care copilul este obişnuit cu bunele maniere. Între 5 şi 7 ani, copilul devine tot mai independent. El merge la grădiniţă, stă cu bona sau cu bunica şi, pentru că nu va mai fi tot timpul alături de părinţi, este necesar să îidezvoltaţi mai mult capacitatea de comunicare cu cei din jur – copii şi adulţi. Acum ar trebui să poată purta o conversaţie cu adulţii, să îşi argumenteze punctul de vedere în discuţiile cu copiii de aceeaşi vârstă, să intervină în discuţiile din familie, să vorbească la telefon. Încurajaţi-l să se exprime, lăsaţi-l să termine ce are de spus şinu îi faceţi observaţii în public. Replicile de genul "taci din gură, că eşti mic şi nu ai dreptul să vorbeşti" sau prelegerile ţinute în public nu fac decât să umilească şi săinhibe copilul.

Interactiunea sociala din aceasta perioada de viata este esentiala pentru dezvoltarea normala din punct de vedere biologic, psihic si social. Fara socializare, disponibilitatea omului de a folosi si crea semne si simboluri ramâne nerealizata. Capacitatea omului de a învata este direct legata de capacitatea lui pentru limbaj. În calitatea sa de vehicul pentru cunostinte si atitudini, limbajul este factorul cheie în crearea societatii umane. El face posibila depasirea granitelor limitate ale biologicului pur, comunicarea ideilor, interactiunea simbolica de care depinde societatea umana. Acest punct de vedere este puternic sustinut de studii efectuate asupra copiilor lipsiti de contactul uman. Contactele umane si afectiunea au rol deosebit în învatarea comportamentului uman. Lipsa acestora face ca un copil sa nu poata învata elementele rudimentare ale comportamentului uman, dezvoltarea sa fiind încetinita pentru totdeauna.

Familia este principalul agent al socializarii. Ea este intermediarul între societatea globala si copil, locul în care se modeleaza principalele componente ale personalitatii. Desi familiile realizeaza functii socializatoare comune, în realitate numeroase diferente în modul în care fiecare familie îsi socializeaza copiii. Aceste deosebiri sunt date de tipul de societate (traditionala sau moderna), de categoriile socio-profesionale ale parintilor, de rezidenta etc. Familia este cea care ne ofera o pozitie în societate, determina atribuirea de statusuri precum rasa si etnia si influenteaza alte statusuri precum religia si clasa sociala. Calitatea educaţiei primite în familie – acei ,, şapte ani de acasă”- depinde îndeosebi de nivelul educaţiei al părinţilor şi al celorlalţi membri ai familiei ce vin în contact cu copilul, în special sub aspect moral, comportamental. Atunci când copilul aude că se înjură, va înjura şi el, dacă vede că se fură, va fura şi el, dacă vede că se minte, va minţi şi el; dacă cei din jur se poartă respectuos, tot aşa va face şi el. Până la trei ani copilul învaţă ,, ce este bine” şi ,,ce este rău”, dar aceasta o face în mare parte prin imitaţie (reproduce comportamente ale adultului ). De foarte multe ori la această vârstă pot apărea manifestări de încăpăţânare şi protest, adultul prin tactul lui poate influenţa conduita copilului. Mai târziu, în perioada preşcolară ( 3-6 ani ), evoluţia fiinţei umane, prin multiplicarea relaţiilor ei cu adulţii, necesită modelarea personalităţii. La această vârstă copilul este mai impulsiv, capabil de emoţii şi sentimente, deseori îşi manifestă dorinţa în contradicţie cu posibilităţile sale şi cu cerinţele adulţilor. Nu trebuie uitat că acum copiii îşi pot însuşi noţiunile de adevăr, dreptate, dragoste de neam, dragoste de aproape, credinţă, încrederea în sine, etc. În familie învatam sa fim umani. În socializarea realizata la nivelul familiei, imitatia are un rol important, mai ales în primii ani de viata când este dominanta.