Sistemul Administrativ Polonez

Extras din referat Cum descarc?

In sensul teoriei sistemelor, sistemul administrativ apare ca un subsistem al
mediului social, ce reprezinta, in acelasi sens, un sistem integrator, de mare
complexitate. Prin urmare, sistemul administrativ trebuie conceput ca parte integranta a sistemului social, aflata in interactiune permanenta si reciproca cu celelalte
componente ale acestuia. Astfel, pe de o parte, intereseaza modul cum mediul social
furnizeaza administratiei publice impulsurile si sustinerea necesare indeplinirii
misiunilor acesteia. Pe de alta parte, se are in vedere faptul ca sistemul administrativ
este in masura sa-si formeze propriile capacitati si sa-si cuantifice nevoile,
influentand la randul sau asupra evolutiei mediului socialLa randul sau, sintagma mediu al sistemului administrativ (ecosistem) semnifica "un ansamblu de elemente susceptibile de a exercita o influenta asupra functionarii sistemului sau care sunt influentate la randul lor, de catre acesta". Structurarea si functionarea sistemului administrativ sunt conditionate deci, in mod obiectiv, de alte elemente de structura ale societatii globale, legate intre ele printr-o serie de interactiuni; el comunica cu acest mediu prin informatii reciproce si prin procesul intrebare-raspuns. In acest proces, intrebarile acced catre sistemul administrativ printr-o retea de comunicatii si sunt complementare, atat intre ele, cat si cu cele care emana din interiorul sistemului administrativ insusi. La randul lor, raspunsurile pe care le da sistemul administrativ iau forma deciziilor si actiunilor concrete cu impact asupra evolutiei societatii.
Polonia (poloneza Polska), oficial Republica Poloneza (poloneza Rzeczpospolita Polska[1]), este o tara din Europa Centrala, care se invecineaza cu Germania la vest, Cehia si Slovacia la sud, Ucraina si Belarus la est, si Lituania, Rusia si Marea Baltica la nord. Are de asemenea o frontiera maritima cu Danemarca si Suedia. Intreaga suprafata a Poloniei este de 312.683 km?, situand acest stat pe pozitia 69 in lume din punct de vedere al suprafetei. Polonia are o populatie de 38,1 milioane de locuitori, concentrati principal in orase si municipii mai mari, precum capitala istorica - Cracovia, si cea actuala - Varsovia. Primul stat polonez a fost creat in anul 966. Teritoriul sau a fost similar cu limitele actuale ale tarii. In anul 1025, Polonia a devenit regat si in 1569 a cimentat o asociatie de lunga durata cu Marele Ducat Lituanian prin unire formand Republica Celor Doua Natiuni. Republica a fost desfiintata in 1795. Polonia si-a recapatat independenta in 1918 dupa Primul Razboi Mondial, dar si-a pierdut-o din


Fisiere in arhiva (1):

  • Sistemul Administrativ Polonez.doc

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site.Vezi detalii.


Descarcă aceast referat cu doar 4 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un alt cod pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare, nr. comenzii si factura (la plata cu cardul). Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:


* La pretul afisat se adauga 19% TVA, platibil in momentul achitarii abonamentului / incarcarii cartelei.

Hopa sus!