Satul

Literatura sociologica apreciaza pe baza rezultatelor unor cercetari arheologice contemporane, ca satul este o aparitie relativ recenta in istoria omenirii. Primele sate au aparut in neolitic, la granita dintre societatile primitive si civilizatiile din orientul mijlociu, acum 8-9 mii de ani pe valea Nilului si eufratului.

Exista un numar foarte mare de definitii si abordari . Boudon R. Si colaboratorii, precizeaza ca in sociologia rurala americana, in anii 20, satul este definit ca "diversitate in unitate". Diversitatea se refera la peisaj, activitatea economica, predominant agricola, care persista si in conditiile modernizarii satului, iar unitatea ca suport al societatii rurale se refera la specificul exploatarii familiale: existenta unui buget unic pentru viata cotidiana si pentru activitatea agricola.

Z.Bauman, citat de Constantin Taran, stabileste cateva trasaturi ale satului, insistand asupra faptului ca satele, ca sisteme sociale, sunt relativ izolate, intreaga viata a individului desfasurandu-se intr-un spatiu relativ izolat si exprimandu-se printr-un pronuntat traditionalism care nu trebuie sa fie inteles neaparat ca si conservatorism. Traditionalismul poate insemna o accentuata continuitate, adica o tendinta de asimilare de noi elemente intr-un ansamblu economic, social si chiar psihomoral unitar, iar satul care efectueaza acest proces de asimilare, continua sa-si pastreze personalitatea si identitatea.

Giacobbi si Roux, definesc satul ca o microsocietate si desprind patru caracteristici principale ale acestuia:

1. un spatiu limitat, restrans, de mici dimensiuni, relativ autonom, in care isi desfasoara activitatea o constelatie de familii inrudite, acompaniate de biserica si scoala, in relatii mai mult sau mai putin conflictuale.

2. un anumit specific economic, rezultat din preponderenta activitatilor agricole si de coincidenta dintre gospodaria taraneasca si intreprinderea economica.

3. relatii de intercunoastere, prietenie, marcate de obiceiuri si ritualuri.

4. stabilirea relatiilor sociale si perceptia unei identitati comunitare. "Traditia joaca un rol important in viata satului care isi afirma o identitate si o cultura locala exprimata prin sintagma "sunt de aici".

In ultimele decenii, studiul mediului rural capata nuante noi: J.L.Durand - Droulin, M.Szwergrub, I.Mihaescu evidentiaza patru modele mai importante de abordare sociologica a realitatii sociale:

1. modelul traditional care considera ca satul este adevaratul pastrator al originalitatii unei culturi etnice;

2. modelul meliorist care porneste de la principiul ca satul este insuficient, de unde necesitatea de a fi ridicat la nivelul de confort si civilizatie al orasului;

3. modelul ecologic care pune accent pe rolul satului in dezvoltarea echilibrata a mediului;

4. modelul congresiv care incearca sa explice cauzele evolutiei istorice a satului.

2. Tipologia satului

Si in literatura economica si sociologica de specialitate din tara noastra au existat si exista preocupari deosebit de valoroase pentru specificul nostru de definire sau de tipologie a satelor romanesti.

In cadrul conceptiei sale despre procesul istoric de transformare a modului de activitate si existenta a taranimii noastre, D.Gusti, defineste satul romanesc ca o unitate de viata si trai:"Satul nu este o asociatie libera de indivizi in care fiecare se comporta dupa gustul sau, ci o comunitate puternica de viata, un tipar si un factor de transformare si modelare".

Dupa Gusti, unitatea sociala se manifesta in multiple cerinte de trai ale oamenilor,

manifestarilor sociale fiind "de atatea feluri de cate sunt si trebuintelor oamenilor", si

anume: manifestari economice, adica privitoare la satisfacerea nevoilor de ordin material, de hrana, adapost, circulatie, spirituale, adica privitoare la satisfacerea nevoilor de afirmare si orientare in lume si viata, cum sunt manifestarile religioase, artistice si stiintifice, moral-juridice, adica privitoarea la reglementarea institutionalizarii manifestarilor economice si spirituale, si in sfarsit politice, adica privitoare la modul de dictare si impunerea acestor reglementari si institutionalizari. In aceasta optica, D.Gusti surprinde variatele elemente ale cadrului satesc, diferitele lui coordonate de ordin material si spiritual, aspectele juridice si politice, elementele de ordin suprastructural.

Pentru elucidarea problemei definirii satului, o contributie importanta au avut-o cercetarile sociologice conduse de prof.H.H.Stahl in Vrancea, care au dus la crearea unei teorii proprii asupra satului arhaic romanesc, acceptata azi si de multi savanti straini.

Satul arhaic romanesc "este o forma de convietuire sociala pe un trup de mosie, a unui grup biologic, deseori legat prin rudenie de ceata, traind in gospodarii familiale, asociate intr-o obste care, prin hotararile luate in adunarile ei generale, are dreptul de a se amesteca in viata particulara a fiecarei gospodarii, potrivit regulilor juridice ale devalmasiei si conform mecanismului psihic al obstei pe baza de traditii difuze. Pe baza cercetarilor sale, autorul arata ca, de fapt, nu exista "satul" devalmas romanesc" in genere, ci numai "sate romanesti", aproape fiecare sat fiind o "variatie originala pe aceeassi tema".

Oricat de dificila ar fi formularea unor definitii, s-a ajuns la concluzia ca satul, ca forma de asezare umana a carei populatie se ocupa indeosebi cu agricultura, este o categorie social-teritoriala complexa, alcatuita dintr-o aglomeratie de case "vatra satului" si dintr-un teritoriu de pe care se obtine productia agricola. Aceste trasaturi sunt factori cu caracter dinamic, care se influenteaza reciproc si impreuna determina, intr-un sens larg, zona respectiva, ceea ce creaza noi posibilitati pentru sate, intensificand legaturile dintre acestea si mediul urban, dezvoltand pe o arie tot mai intensa, atat legaturi materiale, cat si pe cele spirituale.

Contributii esentiale au adus, in perioada dintre cele doua razboaie mondiale, privitor la tipologia satelor romanesti, V.Mihailescu, Romulus Vuia si altii. Avand in vedere marimea si forma vetrei, precum si raportul acesteia cu teritoriul, V.Mihailescu(1926) s-a ocupat de tipurile structurale de sate si de raspandirea lor geografica, stabilind trei tipuri: asezari de tip risipit, asezari de tip adunat si un tip intermediar, asezari de tip rasfirat. Autorul precizeaza ca in structura se reflecta ocupatiile specifice: tipul risipit fiind al crescatorilor de vite de la munte, tipul rasfirat reflectand ocupatiile mixte din zonele cu posibilitati de agricultura , podgorii, livezi, fanete, cel adunat fiind al regiunilor in care predomina agricultura extensiva si cresterea rationala a vitelor.