România în perioada de tranziție - copiii în dificultate

Odată cu închierea regimului comunist, România suferă o multitudine de transformări sociale, atât pozitive cât şi negative, încercând să devină treptat o societate europeană modernă. Ca urmare a unei guvernări slabe, această perioadă de tranziţie a destabilizat societatea românească, paradisul promis dovedindu-se a fi doar o iluzie. Specific acestei perioade a fost desfiinţarea şi înlocuirea regimului comunist fără o conştiinţă clară a ce distruge şi fără un proiect referitor la ce pune in loc.

Familiile din societatea contemporană au suportat în ultimul deceniu transformări profunde. În România, ca şi în alte societăţi europene, familia incearcă să renunţe la păstrarea valorilor tradiţionale, acest lucru făcând parte dintr-un proces de emancipare, democratizare şi liberalizare. Toate aceste schimbări au dus în schimb la apariţia unui anumit dezechilibru, nu numai în modelele familiale cât şi în întreaga societate.

Mi-am propus să abordez acest subiect deoarece România se află sub presiunea procesului de tranziţie ce continuă să se deruleze într-un ritm anemic.

Lipsa de interes şi reacţie a populaţiei faţă de problemele de ordin social, constituie unul dintre principalele motive pentru care situaţia actuală a familiei şi copiilor este una precară.

Contrar aşteptărilor, economia a cunoscut mai degrabă un declin masiv care a dus la scăderea standardului de viaţă. În consecinţă, familiile au fost afectate de această deteriorare a situaţiei economice, implicit copiii, o categorie socială nu tocmai favorizată in perioada de după anul 1989.

De asemenea, copiii din familiile defavorizate sunt tentaţi să ia decizii eronate, precum fuga din familie, abandonul şcolii şi să aleagă mijloacele ilegitime ca “soluţii” privind modul lor de viaţă.

I.DELINCVENŢA JUVENILĂ

Tranziţia şi reforma de după 1989 par să fi accentuat o problemă cu care se confruntă tânăra generaţie, aceea a “crizei de identitate”, manifestată prin “creşterea atitudinii critice a acesteia faţă de instituţiile publice şi prin <revoltă> justificată contra unor <pattern-uri> educative şi integratoare revolute” (D. Banciu, S. Rădulescu, 2002, p. 244)

Tranziţia de la o societate totalitară la una de tip liber ce se bazează pe norme şi valori, a provocat o stare de criză caracterizată prin fenomene imprevizibile în care este posibil orice.

Delincvenţa juvenilă nu este un fenomen nou apărut în România de după 1989, el existând şi în perioada regimului totalitar.”Delicvenţa juvenilă, este percepută atât la nivelul cunoaşterii comune cât şi în cadrul instituţiilor statului, mai degrabă ca fiind nesemnificativă, cu toate că în multe dintre cazuri victime sunt copiii.” (T. Butoi, 2000, p. 102). Fenomenul implică o serie de probleme complexe la nivel individual, familial şi comunitar. În epoca contemporană, rata infracţionalităţii în rândul minorilor se află în creştere, faptele acestora devenind un real pericol social. Majoritatea minorilor care intră în conflict cu legea sunt cei ce provin din familii defavorizate, familii sărace indeosebi cele în care nivelul de pregătire şcolar este unul scăzut. De cele mai multe ori aceste familii sunt formate din numeroşi membri iar copiii nu beneficiază de acea protecţie în sânul familial. Din pricina unor tipuri de relaţii bazate pe violenţă, agresivitate şi lipsă de încredere, aceşti copii suferă de tulburări de comportament. De asemenea, minorii abandonează şcoala iar în lupta lor pentru supravieţuire, devin victimile propriilor lor decizii. Încercând să-şi depăşească condiţia apelează la consumul de droguri, alcool cu ajutorul cărora speră ca aceasta stare tensională să fie redusă. Este vorba de un dezacord între atitudine şi realitate. Tânărul adoptă un caracter antisocial şi se orientează spre grupuri în care singurul lucru pentru care membrii respective manifestă respect şi interes este savârşirea de infracţiuni. De obicei tânărul invaţă tehnicile infracţiunii în realizarea unor scopuri.El împărtăşeşte cu ceilalţi membrii aceleaşi norme, valori şi stiluri de viaţă şi nu în cele din urmă tânărul dobândeşte sentimentul identităţii sociale.

Delincvenţa este un fenomen de grup, deoarece minorii care se confruntă cu probleme similare se unesc în încercarea de a scăpa de obligaţii, lipsa responsabilităţilor şi de ce nu din dorinţa de a căuta senzaţii tari.