Raporturile Copiilor cu Munca

Raporturile dintre copii care muncesc şi săracie

Una dintre cele mai recente direcţii de cercetare generate de sociologia copilăriei, se referă la abordarea săraciei copiilor ca diferită de săracia adulţilor (Saporiti, 2001, apud Pantea, 2008). Evaluarea sărăciei pe baza veniturilor prezintă severe limitări (atât pentru sărăcia adulţilor, cât şi pentru cea a copiilor).

Sărăcia este prezentată fregvent drept «cauză» a intrării copilului în muncă, cercetările economice demonstrează că această relaţie nu e liniară. Edmonds şi Pavcnik (2005) oferă argumente pentru o analiză circulară, în care intrarea copiilor în muncă e simultan cauză şi efect.

Există, însă şi cercetări care documentează o relaţie slabă între săracia gospodăriilor şi intrarea în muncă, aşa numitul «paradox al bunăstării» (Bhalotra, 2003, apud Pantea, 2008): copii care provin din familii care deţin pământ, tind să fie implicaţi în muncă în mai mare măsură decât cei care provin din familii fără astfel de proprietăţi. Ghinăraru (2004) arată, însă, că pentru aceştia din urmă, există, însă, un risc mai ridicat de a intra în cele mai grave forme de muncă şi propune o discuţie a sărăciei la mai multe nivele: al gospodăriilor, al comunităţilor, regiunii şi ţării (Ghinăraru, 2004).

Intrarea copiilor în muncă este corelată cu creşterea numărului de familii monoparentale, cu creşterea vertiginoasă a incidenţei cazurilor HIV în Africa şi India, cu creşterea numărului de copii orfani dependenţi economic de resurse limitate şi expuşi abuzurilor.

Există, pe de o parte, opinia că este falsă asumpţia că muncile copiilor sunt o condiţie a supravieţuirii familiilor şi că veniturile obţinute de copii care muncesc nu sunt, de cele mai multe ori vitale pentru supravieţuirea familiei (MV Foundation, Pantea, 2008). Astfel sunt explicate eşecurile politicilor de susţinere financiară a comunităţilor sărace.

In condiţiile în care argumentul sărăciei ar fi întemeiat, copii celor mai sărace familii din comunităţile marginalizate ar trebui să abandoneze şcoala şi să muncească. Cu toate acestea, nu întodeauna familiile sărace îşi trimit copii la muncă şi nu toate familii care îşi trimit copii la muncă sunt cele mai sărace (MV Foundation, Pantea, 2008). Există numeroşi alţi factori, pe lângă sărăcie, care contribuie la incidenţa crescută a muncilor copiilor, precum « tradiţiile, ignoranţa părinţilor referitoare la valoarea alfabetizării, lipsa accesului la alternative, administraţia deficitară » (MV Foundation, Pantea, 2008). Argumentul sărăciei ignoră toate aceste aspecte şi priveşte muncile copiilor ca decizii strict economice.

Există, pe de altă parte, opinia conform căreia argumentul sărăciei este capabil să explice incidenţa muncilor copiilor. Cercetări realizate de echipe de cercetare ale Universităţii Oxford sugerează, însă, că muncile copiilor sunt de foarte multe ori « esenţiale pentru supravieţuirea familiei » (Boyden 2005, apud Pantea, 2008). Aceasta întrucât copiii care fac muncile domestice uşurează sarcinile adulţilor care pot, în felul acesta să lucreze în afara gospodăriei. Copiii angajaţi pentru un salariu, contribuie la creşterea veniturilor casei. Muncile copiilor, sunt de obicei flexibile, ei putând să găsească de lucru în condiţiile în care părinţii lor rămân neangajaţi (Boyden 2005, apud Pantea, 2008).