Personalitatea

În viaţa de zi cu zi de multe ori sunt folosiţi termenii de persoană şi personalitate, sensul comun al acestuia din urmă fiind o însuşire sau calitate pe care cineva o poate avea sau nu. Dar utilizarea lor ca termeni psihologici necesită o definire mai exactă a personalităţii.

“Personalitatea este un set de caracteristici comportamentale (şi cognitive) relativ constante şi predispoziţii interne care descriu felul în care o persoană reacţionează la mediul înconjurător”(Mihaela Cozărescu, Alina Dumitru, Introducere în psihologie, Bucureşti, Ed. Cartea Universitară, 2004, p.122)

Personalitatea unui individ este complexă. Ea poate fi influenţată de factorii din jur.

“Personalitatea integrează în sine (ca sistem) organismul individual, structurile psihice umane şi totodată, relaţiile sociale în care omul este prins ca şi mijloacele culturale de care dispune”(Paul Popescu Neveanu, Manuual de psihologie,1997, p.154)

Personalitatea reprezintă un sistem bio-psiho-socio-cultural:

- Bio- organismul individual

- Psiho- structurile psihice umane

- Socio- relaţiile în care omul este prins

- Cultural- mijloacele culturale de care dispune.

Personalitatea este subiectul uman privit în cele trei ipostaze:

a) subiectul PRAGMATIC al acţiunii ( HOMO FABER)

b) subiectul EPISTEMIC al cunoaşterii (HOMO SAPIENS- SAPIENTISMUS) – şi cel care ajunge la conştiinţa de sine şi de lume

c) subiectul AXIOLOGIC – purtător şi generatori de valori (HOMO VALENS) – omul intră sub imperiul valorilor adevărului, binelui, frumosului şi care se călăuzeşte după semnificaţii, credinţe, idealuri – ceea ce conferă sens propriei vieţi.

Cele trei laturi ale personalităţii sunt:

a) latura dinamicoenergetică (temperamentul)

b) latura instrumental- operaninstrumental- operanională (aptitudinea)

c) latura relaţional- valorică (caracterul)

Personalitatea este unică şi originală. Fiecare individ este unic, are o zestre ereditară unică, experienţă de viaţă unică, relaţii sociale unice, etc.

“Personalitatea este un agregat de atitudini şi aptitudini care are în centrul său Eul ca factor de integrare şi coordonare(idem, p.159)

Teoriile psihanalitice

Sigmeund Freud (1856- 1939)

După modul în care individul reuseşte să îşi controleze trăirile emotionale, el va avea o dezvoltare mentală sănătoasă ori va dezvolta o stare de nevroză.

Freud consideră comportamentul adultului ca fiind bazat pe experienţele timpurii ale copilăriei, în special pe modul cum invaţă copilul regulile şi aşteptările pe care familia şi cultura czreia aparţine le formulează faţă de el.

Freud împarte personalitatea în trei sisteme: